Portret de popor fericit

Nu știu dacă ați aflat, dar pe primul loc al prefer­ințelor noas­tre este Andra si piesa ei "Inevitabil va fi bine". Și zău că nu mă pot împied­ica să nu simt cum mă cuprinde o euforie gen­er­ală, un fel de beție a feri­cirii la gân­dul că mall‐urile sunt aici lângă noi, viața e mișto, tre­buie "decât" să fim poz­i­tivi și să trăim clipa. Unii sunt răută­cioși și zic că Andra are un coe­fi­cient de inteligență care n‐are decât două cifre, din care prima e mai mică de 5 — așa o fi, dar ce fru­mos cântă și cât de bine îi șade lângă Măruță, deci — vorba ei  — nu‐ți fă griji, va fi bine, banii n‐aduc feri­cirea, dar te‐ajută să întreții iubirea. Care, după cum știm toți, trece prin stomac si prin mag­a­zinele de par­fumuri și țoale.

Ne mai place și Florin Salam și a lui melodie "Saint Tropez", care ne per­mite să ne exprimăm sen­ti­mentele față de cei bogați: "pen­tru toți mag­nații / care știu să‐și facă viața / respect maxim pen­tru ei!". Desigur, respec­tul nu vine sin­gur, ci ală­turi de o urare sin­ceră — "hai în vacanțe / pe la Saint Tropez / ia și nev­asta, da' ia și amanta / că‐i fru­moasă viața". Din­spre mar­gin­ile orașu­lui se mai aud și câteva refrene de tris­tețe, "când tu strigi, eu strig mai tare / și parcă‐mi place să te văd atunci când te doare / asta‐i dragoste și ură / nu mai am cuvinte când lin­iștea asta urlă" — ne spun Grasu XXL și Ami. Dar tre­cem iute peste necazuri și ne întoarcem la vre­muri mai bune, împre­ună cu Shift: "și când se lasă seara, / din București în Tim­ișoara, / oamenii mei nu stau deloc pe loc, / când văd femei urcate sus pe toc."

Câtă vreme unii din noi dăm like‐uri pe YouTube melodi­ilor prefer­ate și pe Face­book pozelor cu salvați‐roșia‐montană, alții se plimbă cu mașina prin cen­trul orașu­lui, că Oprescu a dat dru­mul la beculețe. Pe la Uni­ver­si­tate se mai foi­esc și ciu­dații ăia care apără Pungeștiul — dracu' știe de cine și de ce, prob­a­bil pen­tru că n‐au aflat că inevitabil va fi bine. Deci nu vă faceți griji, ignorați‐i, sunt neb­uni. Departe de urban­i­tatea noas­tră con­fort­a­bilă, pe ulițele neas­fal­tate din satele României, se strâng pe la casele lor țăranii ade­vărați, cei pe care pri­marul îi aduce la vot să dea cu ștampila în par­tidul care tre­buie să iasă la alegeri. Ăia nu protestează con­tra gazelor de șist decât dacă dacă‐i ordin de sus. Alt­minteri, facem cum zice guver­nul — pupa‐le‐ar tălpile lor de boieri gen­eroși — că le‐or da și lor o sub­venție, un kil de mălai la votare și drep­tul de a visa că se deschide în sat un Mega Image de unde să‐și ia roșii, brânză și ouă. Că este mai ief­tine.

De sus, de pe dealul par­la­men­tu­lui, aleșii noștrii își votează imu­ni­tatea totală, vând resursele țării și își rotun­jesc aver­ile per­son­ale, privindu‐ne cum trăim mulțu­miți, fiecare în legea lui: unii într‐un shop­ping necon­tenit, alții într‐o veselă înfrățire cu țuica și vinul, alții pupând moaștele scoase la vedere de prea‐cucernicul Daniel. Sun­tem un popor fericit. Acuși tăiem porcii și mâncăm cozonacii, scufundându‐ne în lumina mag­ică a săr­bă­to­rilor care ne aduce întot­deauna pace în suflet, mese îmbelșu­gate și reduc­eri la mall. Mai tre­cem un an pe răboj și ne putem spune nouă înșine, privindu‐ne în oglindă: inevitabil va fi bine.

Ăștia sun­tem, o adună­tură de proști con­sumer­iști și țărani îndo­bito­ciți, care se bucură mărunt de căca­turile nesem­ni­fica­tive care ne sunt flu­tu­rate pe sub nas în meșteșugite cuvinte: un an de credit fără dobândă, cum să nu‐ți faci toate poftele? Faceți‐vi‐le, idioților, că în tim­pul ăsta și le fac și alții, doar că ei nu le fac pe cred­ite, ci pe banii care vi‐i iau din buzu­nar. Duceți‐vă copiii la școli șmechere, cu fițe și chel­tu­ieli, de unde vor ieși niște demne exem­plare behăi­toare, numai bune pen­tru a fi înreg­i­men­tate în lun­gul șir de roboței cor­po­ratiști, plăti­tori de rate. Scăldați‐vă în mall‐uri și aruncați‐vă banii pe tâm­penii inutile, care nu vă vor face mai feri­ciți, ci mai înda­torați. Și tot ce sper este ca într‐o zi să vă trez­iți din visul ăsta, să vă dați seama cât de inutilă și goală de conținut a fost viața voas­tră și să simțiți dis­per­area că nu mai puteți face nimic ca să vă sal­vați. Și atunci vom fi chit, pen­tru că pe mine așa mă faceți să simt acum.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Aş vrea să portretizeze cineva asta în pic­tură, un tablou imens cu feţe schi­mono­site, şi să‐l afişeze peste tot: în Dealul Mitropoliei, la Cocor, la metrou, la mall, la târ­gurile săteşti, poate aşa s‐o prinde cineva, văzându‐se în oglindă, căci de cuvânt bun par să nu înţe­leagă.

  2. Anonymous

    Primul min­istru e un "necopt", presed­in­tele sen­at­u­lui un politruc ariv­ist, in spatele lor o linie dura de escroci batrani si fara scrupule, for­mata din fosti securisti si activisti PCR, marea masa a par­la­men­tu­lui o adunatura de incom­pe­tenti pusi pe gainarii mai mici sau mai mari, generic spus, pe cap­a­tu­iala.
    Pop­u­la­tia, o masa de manevra, in mare parte nee­d­u­cata, saraca si credula, ben­e­fi­ciara unor pro­duc­tii tv otrav­i­toare.
    CE‐I DE FACUT OAMENI BUNI? CE‐I DE FACUT?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu