Nu știu dacă ați aflat, dar pe pri­mul loc al pre­fe­rin­țe­lor noas­tre este An­dra si piesa ei “In­e­vi­ta­bil va fi bine”. Și zău că nu mă pot îm­pie­dica să nu simt cum mă cu­prinde o eu­fo­rie ge­ne­rală, un fel de be­ție a fe­ri­ci­rii la gân­dul că mall-urile sunt aici lângă noi, viața e mișto, tre­buie “de­cât” să fim po­zi­tivi și să trăim clipa. Unii sunt ră­u­tă­cioși și zic că An­dra are un co­e­fi­cient de in­te­li­gență care n‑are de­cât două ci­fre, din care prima e mai mică de 5 — așa o fi, dar ce fru­mos cântă și cât de bine îi șade lângă Mă­ruță, deci — vorba ei  — nu-ți fă griji, va fi bine, ba­nii n‑aduc fe­ri­ci­rea, dar te-ajută să în­tre­ții iu­bi­rea. Care, după cum știm toți, trece prin sto­mac si prin ma­ga­zi­nele de par­fu­muri și țoale.

Ne mai place și Flo­rin Sa­lam și a lui me­lo­die “Saint Tro­pez”, care ne per­mite să ne ex­pri­măm sen­ti­men­tele față de cei bo­gați: “pen­tru toți mag­na­ții / care știu să-și facă viața / res­pect ma­xim pen­tru ei!”. De­si­gur, res­pec­tul nu vine sin­gur, ci ală­turi de o urare sin­ceră — “hai în va­canțe / pe la Saint Tro­pez / ia și ne­vasta, da’ ia și amanta / că‑i fru­moasă viața”. Din­spre mar­gi­nile ora­șu­lui se mai aud și câ­teva re­frene de tris­tețe, “când tu strigi, eu strig mai tare / și parcă-mi place să te văd atunci când te doare / asta‑i dra­goste și ură / nu mai am cu­vinte când li­niș­tea asta urlă” — ne spun Grasu XXL și Ami. Dar tre­cem iute peste ne­ca­zuri și ne în­toar­cem la vre­muri mai bune, îm­pre­ună cu Shift: “și când se lasă seara, / din Bu­cu­rești în Ti­mi­șoara, / oa­me­nii mei nu stau de­loc pe loc, / când văd fe­mei ur­cate sus pe toc.”

Câtă vreme unii din noi dăm like-uri pe Yo­u­Tube me­lo­di­i­lor pre­fe­rate și pe Fa­ce­book po­ze­lor cu sal­vați-ro­șia-montană, al­ții se plimbă cu ma­șina prin cen­trul ora­șu­lui, că Oprescu a dat dru­mul la be­cu­lețe. Pe la Uni­ver­si­tate se mai fo­iesc și ciu­da­ții ăia care apără Pun­geștiul — dracu’ știe de cine și de ce, pro­ba­bil pen­tru că n‑au aflat că in­e­vi­ta­bil va fi bine. Deci nu vă fa­ceți griji, ignorați‑i, sunt ne­buni. De­parte de ur­ba­ni­ta­tea noas­tră con­for­ta­bilă, pe uli­țele neas­fal­tate din sa­tele Ro­mâ­niei, se strâng pe la ca­sele lor ță­ra­nii ade­vă­rați, cei pe care pri­ma­rul îi aduce la vot să dea cu ștam­pila în par­ti­dul care tre­buie să iasă la ale­geri. Ăia nu pro­tes­tează con­tra ga­ze­lor de șist de­cât dacă dacă‑i or­din de sus. Alt­min­teri, fa­cem cum zice gu­ver­nul — pupa-le-ar tăl­pile lor de bo­ieri ge­ne­roși — că le-or da și lor o su­b­ven­ție, un kil de mă­lai la vo­tare și drep­tul de a visa că se des­chide în sat un Mega Image de unde să-și ia ro­șii, brânză și ouă. Că este mai ieftine.

De sus, de pe de­a­lul par­la­men­tu­lui, ale­șii noș­trii își vo­tează imu­ni­ta­tea to­tală, vând re­sur­sele ță­rii și își rot­u­n­jesc ave­rile per­so­nale, pri­vindu-ne cum trăim mul­țu­miți, fi­e­care în le­gea lui: unii într-un sho­pping ne­con­te­nit, al­ții într‑o ve­selă în­fră­țire cu țu­ica și vi­nul, al­ții pu­pând moaș­tele scoase la ve­dere de prea-cu­cer­ni­cul Da­niel. Sun­tem un po­por fe­ri­cit. Acuși tă­iem porcii și mân­căm co­zo­na­cii, scu­fun­dându-ne în lu­mina ma­gică a săr­bă­to­ri­lor care ne aduce în­tot­dea­una pace în su­flet, mese îm­bel­șu­gate și re­du­ceri la mall. Mai tre­cem un an pe ră­boj și ne pu­tem spune nouă în­șine, pri­vindu-ne în oglindă: in­e­vi­ta­bil va fi bine.

Ăș­tia sun­tem, o adu­nă­tură de proști con­su­me­riști și ță­rani în­do­bi­to­ciți, care se bu­cură mă­runt de căca­tu­rile ne­sem­ni­fi­ca­tive care ne sunt flu­tu­rate pe sub nas în meș­te­șu­gite cu­vinte: un an de cre­dit fără do­bândă, cum să nu-ți faci toate poftele? Fa­ceți-vi-le, idi­o­ți­lor, că în tim­pul ăsta și le fac și al­ții, doar că ei nu le fac pe cre­dite, ci pe ba­nii care vi‑i iau din bu­zu­nar. Du­ceți-vă co­piii la școli șme­chere, cu fițe și chel­tu­ieli, de unde vor ieși niște demne exem­plare be­hă­i­toare, nu­mai bune pen­tru a fi în­re­gi­men­tate în lun­gul șir de ro­bo­ței cor­po­ra­tiști, plăti­tori de rate. Scăl­dați-vă în mall-uri și arun­cați-vă ba­nii pe tâm­pe­nii inu­tile, care nu vă vor face mai fe­ri­ciți, ci mai în­da­to­rați. Și tot ce sper este ca într‑o zi să vă tre­ziți din vi­sul ăsta, să vă dați seama cât de inu­tilă și goală de con­ți­nut a fost viața voas­tră și să sim­țiți dis­pe­ra­rea că nu mai pu­teți face ni­mic ca să vă sal­vați. Și atunci vom fi chit, pen­tru că pe mine așa mă fa­ceți să simt acum.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Aş vrea să por­tre­ti­zeze ci­neva asta în pic­tură, un ta­blou imens cu feţe schi­mo­no­site, şi să‑l afi­şeze peste tot: în De­a­lul Mi­tro­po­liei, la Co­cor, la me­trou, la mall, la târ­gu­rile să­teşti, poate aşa s‑o prinde ci­neva, vă­zându-se în oglindă, căci de cu­vânt bun par să nu înţeleagă.

  2. Anonymous

    Pri­mul mi­nis­tru e un “ne­copt”, pre­se­din­tele se­na­tu­lui un po­li­truc ari­vist, in spa­tele lor o li­nie dura de es­croci ba­trani si fara scru­pule, for­mata din fosti se­cu­risti si ac­ti­visti PCR, ma­rea masa a par­la­men­tu­lui o adu­na­tura de in­com­pe­tenti pusi pe gai­na­rii mai mici sau mai mari, ge­ne­ric spus, pe capatuiala.
    Po­pu­la­tia, o masa de ma­ne­vra, in mare parte ne­e­du­cata, sa­raca si cre­dula, be­ne­fi­ci­ara unor pro­duc­tii tv otravitoare.
    CE‑I DE FACUT OAMENI BUNI? CE‑I DE FACUT?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.