Nu știu dacă ați aflat, dar pe primul loc al preferințelor noastre este Andra si piesa ei “Inevitabil va fi bine”. Și zău că nu mă pot împiedica să nu simt cum mă cuprinde o euforie generală, un fel de beție a fericirii la gândul că mall-urile sunt aici lângă noi, viața e mișto, trebuie “decât” să fim pozitivi și să trăim clipa. Unii sunt răutăcioși și zic că Andra are un coeficient de inteligență care n‑are decât două cifre, din care prima e mai mică de 5 — așa o fi, dar ce frumos cântă și cât de bine îi șade lângă Măruță, deci — vorba ei — nu-ți fă griji, va fi bine, banii n‑aduc fericirea, dar te-ajută să întreții iubirea. Care, după cum știm toți, trece prin stomac si prin magazinele de parfumuri și țoale.
Ne mai place și Florin Salam și a lui melodie “Saint Tropez”, care ne permite să ne exprimăm sentimentele față de cei bogați: “pentru toți magnații / care știu să-și facă viața / respect maxim pentru ei!”. Desigur, respectul nu vine singur, ci alături de o urare sinceră — “hai în vacanțe / pe la Saint Tropez / ia și nevasta, da’ ia și amanta / că‑i frumoasă viața”. Dinspre marginile orașului se mai aud și câteva refrene de tristețe, “când tu strigi, eu strig mai tare / și parcă-mi place să te văd atunci când te doare / asta‑i dragoste și ură / nu mai am cuvinte când liniștea asta urlă” — ne spun Grasu XXL și Ami. Dar trecem iute peste necazuri și ne întoarcem la vremuri mai bune, împreună cu Shift: “și când se lasă seara, / din București în Timișoara, / oamenii mei nu stau deloc pe loc, / când văd femei urcate sus pe toc.”
Câtă vreme unii din noi dăm like-uri pe YouTube melodiilor preferate și pe Facebook pozelor cu salvați-roșia-montană, alții se plimbă cu mașina prin centrul orașului, că Oprescu a dat drumul la beculețe. Pe la Universitate se mai foiesc și ciudații ăia care apără Pungeștiul — dracu’ știe de cine și de ce, probabil pentru că n‑au aflat că inevitabil va fi bine. Deci nu vă faceți griji, ignorați‑i, sunt nebuni. Departe de urbanitatea noastră confortabilă, pe ulițele neasfaltate din satele României, se strâng pe la casele lor țăranii adevărați, cei pe care primarul îi aduce la vot să dea cu ștampila în partidul care trebuie să iasă la alegeri. Ăia nu protestează contra gazelor de șist decât dacă dacă‑i ordin de sus. Altminteri, facem cum zice guvernul — pupa-le-ar tălpile lor de boieri generoși — că le-or da și lor o subvenție, un kil de mălai la votare și dreptul de a visa că se deschide în sat un Mega Image de unde să-și ia roșii, brânză și ouă. Că este mai ieftine.
De sus, de pe dealul parlamentului, aleșii noștrii își votează imunitatea totală, vând resursele țării și își rotunjesc averile personale, privindu-ne cum trăim mulțumiți, fiecare în legea lui: unii într-un shopping necontenit, alții într‑o veselă înfrățire cu țuica și vinul, alții pupând moaștele scoase la vedere de prea-cucernicul Daniel. Suntem un popor fericit. Acuși tăiem porcii și mâncăm cozonacii, scufundându-ne în lumina magică a sărbătorilor care ne aduce întotdeauna pace în suflet, mese îmbelșugate și reduceri la mall. Mai trecem un an pe răboj și ne putem spune nouă înșine, privindu-ne în oglindă: inevitabil va fi bine.
Ăștia suntem, o adunătură de proști consumeriști și țărani îndobitociți, care se bucură mărunt de căcaturile nesemnificative care ne sunt fluturate pe sub nas în meșteșugite cuvinte: un an de credit fără dobândă, cum să nu-ți faci toate poftele? Faceți-vi-le, idioților, că în timpul ăsta și le fac și alții, doar că ei nu le fac pe credite, ci pe banii care vi‑i iau din buzunar. Duceți-vă copiii la școli șmechere, cu fițe și cheltuieli, de unde vor ieși niște demne exemplare behăitoare, numai bune pentru a fi înregimentate în lungul șir de roboței corporatiști, plătitori de rate. Scăldați-vă în mall-uri și aruncați-vă banii pe tâmpenii inutile, care nu vă vor face mai fericiți, ci mai îndatorați. Și tot ce sper este ca într‑o zi să vă treziți din visul ăsta, să vă dați seama cât de inutilă și goală de conținut a fost viața voastră și să simțiți disperarea că nu mai puteți face nimic ca să vă salvați. Și atunci vom fi chit, pentru că pe mine așa mă faceți să simt acum.
14:01
Aş vrea să portretizeze cineva asta în pictură, un tablou imens cu feţe schimonosite, şi să‑l afişeze peste tot: în Dealul Mitropoliei, la Cocor, la metrou, la mall, la târgurile săteşti, poate aşa s‑o prinde cineva, văzându-se în oglindă, căci de cuvânt bun par să nu înţeleagă.
9:12
Primul ministru e un “necopt”, presedintele senatului un politruc arivist, in spatele lor o linie dura de escroci batrani si fara scrupule, formata din fosti securisti si activisti PCR, marea masa a parlamentului o adunatura de incompetenti pusi pe gainarii mai mici sau mai mari, generic spus, pe capatuiala.
Populatia, o masa de manevra, in mare parte needucata, saraca si credula, beneficiara unor productii tv otravitoare.
CE‑I DE FACUT OAMENI BUNI? CE‑I DE FACUT?