Micul Machiavelli

Tot ceea ce se în­tâm­plă în ul­tima vreme în mij­lo­cul coa­li­ției gu­ver­na­men­tale pare ex­trem de în­câl­cit și con­fuz. Ali­a­ții nu se mai iu­besc ca la în­ce­put și, dacă ar fi să mă ex­prim plas­tic, aș fo­losi ex­pre­sia no­u­lui mi­nis­tru al cul­tu­rii, dom­nul În­că­Un­Gi­gel Știrbu: PSD e o curvă, pe care nu o iei din dra­goste, ci din in­te­res. Re­ci­proca, cu re­fe­rire la PNL, e la fel de adevărată.

Com­pli­ca­tul ba­let po­li­tic are cu si­gu­ranță un li­bret, doar că el nu ne este dez­vă­luit nouă. Mar­țea nea­gră de săp­tămâna tre­cută era scrisă de mult de com­po­zi­to­rii ope­rei po­li­tice. Că lu­cru­rile n‑au ie­șit cum tre­buie este de­si­gur vina te­no­ri­lor — care au ra­tat acu­tele — și a ma­și­niș­ti­lor — care n‑au re­u­șit să um­ple scena cu fu­mul ne­ce­sar pen­tru a masca schim­ba­rea de­co­ru­lui. În fața cri­ti­ci­lor acide și vi­ru­lente de după re­pre­zen­ta­ție, sce­no­gra­ful Ponta zice că el n‑a știut ce spec­ta­col se joacă, așa că nu‑i nici­de­cum vina lui. Ie­șind tot mai des la avanscenă, su­fle­u­rul An­to­ne­scu îl dă insă tot mai des de gol, po­ves­tind pi­can­te­ri­ile din culise. Ul­tima e des­pre le­gea amnistiei:

Pre­mi­e­rul a in­sis­tat por­nind de la ace­eași idee cu care a in­sis­tat și în ca­zul Ro­șia Montană, o idee stu­pidă și anume că se poate foarte bine ca domnia să spună că nu e de acord, ca anu­miți mi­niș­tri să spună că nu e bine, ca eu ca li­der po­li­tic din anu­mite ra­țiuni nu sunt de acord, dar — ce să vezi! — în Par­la­ment trece legea.

Ei bine, sti­mate dom­nule An­to­ne­scu, pre­mi­e­rul are de data asta drep­tate, iar dum­ne­ata ar tre­bui să știi deja acest lu­cru, mai ales că e una din ra­rele oca­zii când nu minte. Ex­pli­ca­ția este cât se poate de sim­plă: nu el se află în con­tro­lul eve­ni­men­te­lor po­li­tice din Ro­mâ­nia, ori­cât de mult i‑ar place lui să se în­foaie, dându-se drept co­co­șul ogră­zii. Re­a­li­ta­tea e că o clică de sor­ginte se­cu­ristă este cea care co­mandă lu­cru­rile — din ea fac parte Vo­i­cu­lescu, Năs­tase, Drag­nea și al­ții ca ei. Nu sunt ne­a­pă­rat toți într‑o fră­ție to­tală, dar in­te­re­sele lor con­verg în anu­mite pri­vințe, obiec­tele le sunt co­mune cel pu­țin într‑o primă fază. Do­cile in­stru­mente le sunt ma­jo­ri­ta­tea par­la­men­ta­ri­lor par­ti­de­lor lor, dor­nici de ciu­peli mă­runte și câ­țiva crei­țari din bu­ge­tul de stat pen­tru bu­zu­na­rul pro­priu sau orice res­turi care mai pică de la masa “gre­i­lor” — gă­i­na­rii ăș­tia nu tre­buie de­cât să ri­dice mâna la co­mandă atunci când vo­tează legi.

Dar ade­vă­ra­ții pă­pușari au ne­voie mai în­tâi să pună mâna pe jus­ti­ție ca să se poată des­fă­șura în voie. Apoi au ne­voie de o presă obe­dientă și de o opo­zi­ție din car­ton. Iar toate as­tea tre­buie le­gi­fe­rate și bă­tute de­fi­ni­tiv în cuie. Ponta? Ponta e doar ma­rio­neta din față, cel pen­tru care am­bi­ția de a ajunge prim mi­nis­tru și apoi pre­șe­dinte jus­ti­fică orice sa­cri­fi­ciu, chiar și cel al des­ti­nu­lui po­li­tic al ță­rii sale. Amin­tiți-vi‑l pe Ponta cel care dor­mea în gă­rile pa­ri­ziene, ajuns acolo ca să se re­a­li­zeze: ăsta e per­so­na­jul! Pu­neți-vă o clipă în po­zi­ția lui și ima­gi­nați-vă cum se va fi sim­țit când Blair l‑a pre­zen­tat lui Obama. Păi mai are im­por­tanță pen­tru el că se face praf co­dul pe­nal și sta­tul de drept?

Ponta nu e mi­to­man. Nu e pla­gi­a­tor. Nu e nici mă­car dis­ci­po­lul lui Ili­escu sau Năs­tase. Orice ca­te­go­ri­sire de acest fel este jig­ni­toare pen­tru el, pen­tru că îi re­duce an­ver­gura. Ponta este par­ve­ni­tul per­fect, este esența in­com­pe­ten­ței, ge­nul acela de ca­rac­ter pen­tru care ni­mic nu e prea mult dacă îi aduce glo­ria ne­me­ri­tată la care râv­nește. Min­ciuna, pla­gi­a­tul, im­pos­tura sunt tot atâ­tea in­stru­mente prin care poate ob­ține toate cele ce le vi­sează, dar îi sunt inac­ce­si­bile pe căi one­ste. Ci­neva l‑a cre­zut cân­dva mi­cul Ti­tu­lescu. Peste ani s‑a do­ve­dit însă a fi mi­cul Machiavelli.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...