Iisus bând Coca-Cola

Îmi plac tra­di­ți­ile și ăsta nu e un se­cret, am scris ade­sea aici în fa­voa­rea lor. Cred că o parte din ceea ce sun­tem este urma lă­sată de stră­moși în sân­gele nos­tru, în ges­tu­rile fi­e­că­ruia din­tre noi, iar asta ne face să avem un te­mei de a fi ceea ce sun­tem, ne face spe­ciali și unici. Atâta doar că tre­buie să cer­nem din­tre toate cele ce sunt lă­sate pe cele care au un sens lă­un­tric ce su­pra­vie­țu­iește vie­ții mo­derne. Vre­mu­rile s‑au schim­bat, lă­sând în urmă o parte din în­țe­le­su­rile unor ges­turi ri­tu­ale. De­mult ele în­sem­nau ceva. Azi sunt doar schi­mo­no­siri ci­ta­dine, me­ta­fore des­po­do­bite de frumusețe.

În­tre toate obi­ce­iu­rile bra­dul de Cră­ciun este unul care mă ne­du­me­rește, mă ne­ho­tă­răște. În­țe­leg ne­voia de a ri­tu­a­liza mo­men­tul naș­te­rii lui Ii­sus, adă­u­gând un sim­bol al pe­re­ni­tă­ții, un ar­te­fact al na­tu­rii care în­tru­chi­pează pu­te­rea de a fi veș­nic viu, veș­nic verde. În­țe­leg do­rința de a da o di­men­siune es­te­tică săr­bă­to­rii creș­tine, de a o marca pic­tu­ral prin ima­gi­nea bra­du­lui îm­po­do­bit. Doar că acolo unde s‑a năs­cut Ii­sus nu erau brazi. Iar să­ră­cia ie­slei în care po­ves­tea spune că s‑a năs­cut, e de­parte de bom­bas­tica de­co­ra­tivă a bra­zi­lor per­fecți pe care îi do­rim aduși în ca­sele noastre.

Pe vre­mea când eram doar un mi­lion de su­flete, iar țara era în­tu­ne­cată de co­dri vir­gini, un brad de Cră­ciun în fi­e­care casă poate nu era mult, nu era o exa­ge­rare. Azi, de do­uă­zeci de ori mai mulți cu de zece ori mai pu­ține pă­duri, mi se pare un ma­sa­cru inu­til, fă­cut în nu­mele unei tra­di­ții care și‑a pier­dut sem­ni­fi­ca­ți­ile pro­funde. Nu cred că mai săr­bă­to­rim naș­te­rea lui Ii­sus, ci plă­ce­rea an­ti­ci­pată a ca­do­u­ri­lor aduse sub brad de un ipo­te­tic Moș Cră­ciun. Și nici această plă­cere nu mai are fe­bri­li­ta­tea ino­centă a co­pi­lă­riei, ci mai de­grabă o tre­că­toare sa­tis­fac­ție a unui în­chi­puit chi­li­pir. Nu con­tează cât chel­tu­iești de Cră­ciun, con­tează cât eco­no­mi­sești dacă cum­peri acum.

Iar când mă in­de­păr­tez nițel de po­mul îm­po­do­bit, în­a­dins ca să câștig per­spec­tivă, mi se pare că ză­resc ală­turi de el un Ii­sus mo­dern, con­su­me­rist, bând Coca-Cola.

De ce bra­zii de Cră­ciun aduşi din im­port mi­ros di­fe­rit de cei româneşti Sute de mii de brazi au ajuns sau ur­mează să ajungă în zi­lele ur­mă­toare în ca­sele ro­mâ­ni­lor. Îna­lţi sau mai scunzi, cu o co­roană bo­gată sau câ­teva ră­mu­rele verzi, fi­e­care va trona în cele din urmă în su­fra­ge­ri­ile ce­lor pen­tru care mi­ro­sul de ce­tină este parte ne­lip­sită a Sărbătorilor.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...