Suntem tare mândri de olimpicii noștri școlari. E o mândrie de dimensiuni naționale, vecină cu aia când îi batem la fotbal pe unguri. Orgoliul fiecăruia dintre noi e gâdilat într-un mod teribil de plăcut, ca și cum reușita elevului premiat este o confirmare implicită a propriei noastre inteligențe. Asemenea copii deștepți nu se pot naște decât dintr-un popor deosebit de talentat și merituos, iar fiecare dintre noi — ca parte a acestui popor — avem desigur toate aceste calități.
Se zice că școala românească n‑o fi ea super-modernă, dar produce totuși astfel de rezultate excepționale. Prin urmare nu școala e problema, ci dorința elevilor de a învăța. Dacă ar pune mâna pe carte, ar ajunge toți premianți internaționali. Sau poate nu chiar toți, dar majoritatea dintre ei. Pentru că românii sunt deștepți, sunt talentați și nu le lipsește decât dorința de efort intelectual.
Doar că atunci când te scufunzi în România profundă, aceste truisme naționale nu se mai verifică. Stupefiant sau nu, există români care nu știu unde se duce soarele noaptea. Și dacă școala nu a reușit să cultive tuturor nici măcar această minimă înțelegere a unor lucruri simple, nu știu la ce ne sunt bune rezultatele câtorva zeci de olimpici. Îngroziți de prostia generală și de efectele ei politice si sociale, majoritatea acestor vârfuri intelectuale se duc în alte țări, mai civilizate, de îndată ce ajung adulți. Cui îi trebuie deci olimpicii români? Nouă, ca să ne putem minți că suntem deștepți?
12:12
Ar fi interesant un sondaj printre cadrele didactice. Nu printre amaratii astia. Veti vedea atunci ca exista invatatori si profesori care nu stiu raspunsul la aceasta intrebare! Asta nu inseamna decat ca nenorocirea (extremele) exista. Nimic nou sub soare — vezi cazul Adrian Severin, din anii 90 si acelasi gen de sondaj, doar ca intrebarea era ”Ce parere aveti despre faptul ca apa contine foarte mult hidrogen (circa 66%)?”