Revoluția văzută din tren (III)

La Bucu­rești am cobo­rât din tren într‐un fur­ni­car infer­nal. Oame­nii se îmbu­l­zeau în toate direc­ți­ile, apa­rent fără nici o noimă. Toți vor­beau des­pre morți, des­pre arme și gloanțe și păreau com­plet dez­o­rien­tați. Nu se știa ce tre­nuri vor mai pleca, nici când, era un haos per­fect. Pache­tul de brazi cu care rămă­se­sem mă cam încurca, dar l‐am urcat pe umăr și am încer­cat să mă îndrept spre ieși­rea din gară. După multă stra­da­nie am reu­șit să ajung la metrou și să mă sui în el. Din­colo de degrin­go­lada gene­rală, plu­tea peste toți un aer de entu­zi­asm copi­lă­ros, ames­te­cat cu o stare de eufo­rie difuză, ca o feri­cire care îi cuprin­sese pe toți, dar pe care nimeni nu știa s‐o explice.

Acasă ai mei erau prin vecini, cu ușile des­chise vraiște, în cul­mea feri­ci­rii. Mama m‐a întâm­pi­nat stri­gând că am scă­pat de Ceau­șescu, iar eu i‐am zis să vor­bească mai încet că nu se știe dacă roata nu se întoarce încă o dată – mie tot ce vedeam și auzeam mi se părea incre­di­bil. Soră‐mea era sures­ci­tată și vroia la revo­lu­ție, să iasă în stradă și să lupte, deși nu era prea clar cu cine. La tele­vi­zor se vor­bea des­pre tero­riști care încearcă să îl apere pe Ceau­șescu, împuș­când oameni nevi­no­vați, iar eu auzi­sem pe stradă zgo­mo­tul arme­lor care trag, ce‐i drept la mare depăr­tare. Încli­nam să cred că e mai bine să stăm în casă, că e prea peri­cu­los să ne vân­tu­răm pe străzi, dar sora mea era hotă­râtă să devină ero­ină.

Cam pe atunci a apă­rut la tele­vi­zor infor­ma­ția că tero­riș­tii cir­culă prin cana­li­za­rea Bucu­rești­u­lui și că vor ataca spi­ta­lul Budi­mex ca să omoare copiii care sunt inter­nați acolo. Budi­mex era la doi pași de blo­cul unde ne găseam, așa că misiu­nea isto­rică a soră‐mii a căpă­tat și un obiec­tiv pre­cis: să apă­răm copiii de tero­riști. După câteva minute au înce­put să se audă din stradă stri­găte care ne che­mau să ieșim și să apă­răm spi­ta­lul – mie tot nu‐mi era clar ce putem face cu mâi­nile goale in fața unor inși des­pre care se spu­nea că sunt îna­r­mați până în dinți.

Am ieșit mai mult împins de la spate, nu îna­inte de a‐mi stre­cura pe mâneca pufoai­cei un cuțit mare de bucă­tă­rie – nu știu la ce mi‐ar fi fost de folos, dar m‐am sim­țit mai bine ști­ind că îl am cu mine. Am ajuns repede lângă por­țile spi­ta­lu­lui unde lumea deja se strân­sese în număr mare și se învâr­tea con­fuză, în cău­ta­rea unui fel de a se orga­niza. Din­tre toți se dis­tin­gea un indi­vid beat pul­bere, cu un topor în mână, zbie­rând că vin tero­riș­tii și că tre­buie să fim cu ochii în patru. Oprea fie­care din­tre puți­nele mașini care tre­ceau încet prin­tre oame­nii ce blo­ca­seră strada și le veri­fica minu­țios în por­tba­gaj, ca nu cumva să trans­porte arme sau tero­riști. La un moment dat lichi­dele pe care le con­su­mase din abu­n­dență s‐au cerut eva­cu­ate, așa că s‐a dus la gar­dul spi­ta­lu­lui și – fără nici o jenă – s‐a ușu­rat în văzul tutu­ror.

În tim­pul ăsta o Dacie crem a fost oprită de cei­lalți pe stradă și veri­fi­cată atent – con­sta­tând că nu e nimic sus­pect lumea i‐a spus șofe­ru­lui că poate pleca, însă exact când mașina por­nise de pe loc a apă­rut cetă­țea­nul tur­men­tat, aler­gând dis­pe­rat în timp ce‐și îndesa biju­te­ri­ile de fami­lie îna­poi în pan­ta­loni, cu topo­rul ridi­cat ame­nin­ță­tor și zbie­rănd că nu trece nimeni până nu‐l veri­fică el. Din două lovi­turi rapide a făcut praf par­bri­zul și un far. Cineva a stri­gat că l‐au veri­fi­cat și că e în regulă, iar beți­vul s‐a cal­mat brusc și a zis "a, bine, atunci du‐te" și și‐a văzut mai departe de patru­la­rea vigi­lentă. M‐am uitat cu subîn­țe­les la soră‐mea, încer­când s‐o deter­min să ple­căm din adu­nă­tura aia de nebuni. Până la urmă s‐a lăsat con­vinsă, deși pe drum a con­ti­nuat să mă iro­ni­zeze că sunt un fri­cos.

(va urma)


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Anonymous

    Ma gra­besc sa comen­tez si pro­mit ca ma opresc la acest prim comen­ta­riu:
    Am trait, sim­tit, par­ti­ci­pat, am fost mani­pu­lat, mi‐am dat seama de ade­var, am fost con­fuz, am fost lucid, de la ince­put si pana la sfar­sit, in Bucu­resti, pe tot par­cur­sul aces­tei mas­ca­rade. A mers pen­tru ca aceste sce­na­rii sunt facute pen­tru "lumi" nein­for­mate si indo­bi­to­cite. Poves­tea con­ti­nua, la noi si aiu­rea. La noi fara morti, la altii cu mii de vic­time.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu