Revoluția văzută din tren (III)

La București am coborât din tren într-un fur­nicar infer­nal. Oamenii se îmbulzeau în toate direcți­ile, aparent fără nici o noimă. Toți vor­beau despre morți, despre arme și gloanțe și păreau com­plet dezori­en­tați. Nu se știa ce trenuri vor mai pleca, nici când, era un haos per­fect. Pachetul de brazi cu care rămăs­esem mă cam încurca, dar l‑am urcat pe umăr și am încer­cat să mă îndrept spre ieșirea din gară. După multă stradanie am reușit să ajung la metrou și să mă sui în el. Din­colo de degringo­lada gen­er­ală, plutea peste toți un aer de entuzi­asm copilăros, ameste­cat cu o stare de euforie difuză, ca o feri­cire care îi cuprins­ese pe toți, dar pe care nimeni nu știa s‑o explice.

Acasă ai mei erau prin vecini, cu ușile deschise vraiște, în cul­mea feri­cirii. Mama m‑a întâmp­inat strigând că am scă­pat de Ceaușescu, iar eu i‑am zis să vor­bească mai încet că nu se știe dacă roata nu se întoarce încă o dată — mie tot ce vedeam și auzeam mi se părea incred­i­bil. Soră-mea era suresc­i­tată și vroia la rev­oluție, să iasă în stradă și să lupte, deși nu era prea clar cu cine. La tele­vi­zor se vor­bea despre teror­iști care încearcă să îl apere pe Ceaușescu, împușcând oameni nevi­no­vați, iar eu auzisem pe stradă zgo­mo­tul armelor care trag, ce‑i drept la mare depărtare. Încli­nam să cred că e mai bine să stăm în casă, că e prea per­icu­los să ne vân­turăm pe străzi, dar sora mea era hotărâtă să dev­ină eroină.

Cam pe atunci a apărut la tele­vi­zor infor­mația că teror­iștii cir­culă prin canalizarea Bucureștiu­lui și că vor ataca spi­talul Budimex ca să omoare copiii care sunt inter­nați acolo. Budimex era la doi pași de blocul unde ne găseam, așa că mis­i­unea istorică a soră-mii a căpă­tat și un obiec­tiv pre­cis: să apărăm copiii de teror­iști. După câteva minute au început să se audă din stradă strigăte care ne chemau să ieșim și să apărăm spi­talul — mie tot nu-mi era clar ce putem face cu mâinile goale in fața unor inși despre care se spunea că sunt înar­mați până în dinți.

Am ieșit mai mult împins de la spate, nu înainte de a‑mi stre­cura pe mâneca pufoai­cei un cuțit mare de bucătărie — nu știu la ce mi-ar fi fost de folos, dar m‑am simțit mai bine ști­ind că îl am cu mine. Am ajuns repede lângă porțile spi­talu­lui unde lumea deja se strâns­ese în număr mare și se învârtea con­fuză, în căutarea unui fel de a se orga­niza. Din­tre toți se dis­tingea un indi­vid beat pul­bere, cu un topor în mână, zbierând că vin teror­iștii și că tre­buie să fim cu ochii în patru. Oprea fiecare din­tre puținele mașini care tre­ceau încet printre oamenii ce blo­caseră strada și le ver­i­fica min­uțios în port­ba­gaj, ca nu cumva să trans­porte arme sau teror­iști. La un moment dat lichidele pe care le con­sumase din abun­dență s‑au cerut evac­u­ate, așa că s‑a dus la gar­dul spi­talu­lui și — fără nici o jenă — s‑a ușu­rat în văzul tuturor.

În tim­pul ăsta o Dacie crem a fost oprită de ceilalți pe stradă și ver­i­fi­cată atent — con­statând că nu e nimic sus­pect lumea i‑a spus șofer­u­lui că poate pleca, însă exact când mașina por­nise de pe loc a apărut cetățeanul tur­men­tat, alergând dis­perat în timp ce-și îndesa biju­teri­ile de fam­i­lie înapoi în pan­taloni, cu toporul ridi­cat amenință­tor și zbierănd că nu trece nimeni până nu‑l ver­i­fică el. Din două lovi­turi rapide a făcut praf par­brizul și un far. Cineva a stri­gat că l‑au ver­i­fi­cat și că e în reg­ulă, iar bețivul s‑a cal­mat brusc și a zis "a, bine, atunci du-te" și și‑a văzut mai departe de patru­larea vig­i­lentă. M‑am uitat cu sub­înțe­les la soră-mea, încer­când s‑o deter­min să plecăm din adună­tura aia de neb­uni. Până la urmă s‑a lăsat con­vinsă, deși pe drum a con­tin­uat să mă ironizeze că sunt un fricos.

(va urma)


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Anonymous

    Ma grabesc sa comentez si promit ca ma opresc la acest prim comen­tariu:
    Am trait, simtit, par­tic­i­pat, am fost manip­u­lat, mi-am dat seama de ade­var, am fost con­fuz, am fost lucid, de la inceput si pana la sfar­sit, in Bucuresti, pe tot par­cur­sul aces­tei mas­ca­rade. A mers pen­tru ca aceste sce­narii sunt facute pen­tru "lumi" nein­for­mate si indo­bitocite. Povestea con­tinua, la noi si aiurea. La noi fara morti, la altii cu mii de vic­time.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu