Niște cunoștințe ale mele au avut recent o problemă: copilul lor s‑a îmbolnăvit destul de grav și a trebuit internat într-un spital, să zicem că era unul important, fără să‑i dăm numele. Ajunși acolo lucrurile nu s‑au prea remediat, ba dimpotrivă. Mama, care era internată cu copilul, a refuzat să dea șpagă în stânga și în dreapta pentru că i se părea normal să primească serviciile medicale pentru care deja plătise taxe. După cinci zile în care totul mergea din rău în mai rău, medicul care se ocupa de copil nu prea făcea nimic și nici nu părea să se întrevadă o soluție, cineva din familie a trecut peste principiile mamei și a sunat pe medicul X care îl cunoștea pe medicul Y care era prieten cu directorul spitalului. În doar câteva ore au apărut alți medici la patul copilului, s‑au prescris medicamente, au început să apară semne îmbucurătoare. O asistentă, care inițial nu le dăduse prea mare atenție, i‑a reproșat mamei: de ce n‑ați spus, doamnă, că sunteți nepoata domnului doctor Y?
Probabil 99% dintre voi ar spune că mama n‑a procedat bine: cum să nu dai șpagă ca să-ți vezi copilul tratat corespunzător? Ca părinte trebuie să faci orice, chiar și să încalci legea, pentru că menirea ta sfântă pe pământ e să-ți protejezi odrasla. Nu contest ideea de devotament față de familia proprie. Dar constat că exact pe modul ăsta de gândi se fundamentează sistemul corupt din sănătate: oamenii care le trec pragul nu au de ales, miza este chiar viața lor sau a celor apropiați, deci pot fi ușor determinați să scoată banul din buzunar dacă vor să le fie bine.
Același lucru — într‑o notă poate mai puțin dramatică, dar la fel de gravă — se întâmplă în școli. Ai un copil — cum îl educi? Păi, simplu, îl dai la o “școală bună”, care e musai și o școală “de centru”. Ce face o “școală bună”? În principiu nimic special, dar totul te costă de cinci ori mai mult. La fel ca doctorii cărora le-ai dat șpagă, profesorii sunt ceva mai dedicați meseriei lor și fac treaba cu oarece tragere de inimă pentru că sunt motivați. Periodic, cu ocazia sărbătorilor, se fac cadouri, pentru că așa e “politica românească, balcanică, să se ofere”. Clasele sunt amenajate și întreținute cu bani din buzunarul părinților. Într‑o “școală bună” profesorii propun meditații suplimentare cu care își rotunjesc veniturile. Iar cota de popularitate a unui profesor dintr‑o ‘școală bună” crește și părinții altor copii, care n‑au încăput în cifra de școlarizare a faimoasei instituții, vor dori ca odrasla lor să facă măcar meditații cu profesorul-vedetă.
Se întâmplă să știu câte ceva despre metodica predării si despre pedagogia teoretică. Și pot să afirm în cunoștință de cauză că așa-zișii învățători și profesori buni nu sunt neapărat niște valori profesionale. Mulți dintre ei sunt considerați buni doar pentru că sunt relativ stricți și obligă elevii la anumite performanțe minimale: se știe că profesorul X e “al dracului” și trebuie să înveți la el. Într‑o lume a aproximațiilor și a diluării reperelor morale și sociale, severitatea trece drept virtute. Un exemplu extrem este cazul învățătoarei Bereandă, unde a fi “al dracului” venea la pachet cu un vocabular arogant și jgnitor. Alții dau teme pentru acasă până îi cocoșează cu munca, făcându‑i să performeze prin repetiția stăruitoare. Pe fundalul unei societăți hedonistice, unde plăcerea de moment prevalează și este glorificată pe toate căile, a munci stăruitor pare calea spre dobândirea valorii.
Adevărul e că nici unul din aceste excese nu e cheia succesului. Sigur că e nevoie de o anumită rigoare și disciplină, bineînțeles că trebuie să muncești. Însă doar atât nu ajunge. Mai e vorba și despre felul în care ajungi la mintea și inima copiilor, cum structurezi conținutul materiilor predate și mai ales ce îi înveți. Dar de lucrurile astea nu ne prea interesează pe nici unii, nici părinți, nici cadre didactice. Întregul concept de “școală bună” este de fapt o tranzacție comercială. Aparent părintele cumpără garanția succesului copilului său. În realitate plătește absolvirea sa de răspundere: a făcut ce ținea de el, i‑a oferit tot ce era mai bun, i‑a cumpărat un loc în “upper class”. Îi folosește copilului ceea ce îl învață școala? Va deveni un om echilibrat care își poate găsi propriul drum spre împlinire? N‑avem timp să răspundem la întrebările astea, trebuie să mergem la servici să câștigăm bani. Școlile bune costă.
Lasă un comentariu