Se fac acuși zece ani de când Bă­sescu e pre­șe­dinte și zău dacă pot să spun cu cer­ti­tu­dine ce va lăsa în urma lui când va pleca. Cu ex­cep­ția unei is­to­rii con­tem­po­rane cât se poate de co­lo­rată, moș­te­ni­rea re­gi­mu­lui bă­sist este la fel de inu­tilă ro­mâ­ni­lor pre­cum cea a re­gi­mu­lui moș-ili­esc. Ni­mic du­ra­bil nu pare să de­curgă din cele două man­date, mai ales că pu­te­rea use­listă ame­nință să răs­to­arne cu fun­dul în sus chiar și pu­ți­nele re­a­li­zări po­zi­tive, de în­dată ce ma­ri­na­rul va trage la țărm. Și atunci, mă în­treb, care este bi­lan­țul lui Bă­sescu după toți anii ăș­tia?

În ul­ti­mii ani a de­ve­nit cam­pi­o­nul lup­tei îm­po­triva co­rup­ției și nu zic că asta e ceva rău sau că n‑ar tre­bui s‑o facă. Dar, așa cum au ob­ser­vat și al­ții, no­tez si eu că lupta lui a fost dusă doar la nive­lul cla­sei po­li­tice. Si­gur că răul por­nește de sus, dar a în­cerca să tai ca­pul peș­te­lui care e îm­pu­țit până la coadă e ab­so­lut inu­til. Na­ția ro­mână a avut, are și pare că va avea în con­ti­nu­are o ui­mi­toare ca­pa­ci­tate de a iden­ti­fica și pro­mova din rân­du­rile pe in­di­vi­zii cei mai ab­jecți, cei mai bor­fași și mai lip­siți de ca­rac­ter. În fața unei ast­fel de vi­ta­li­tăți po­pu­lare so­lu­ția nu e să te bați cu câ­țiva po­li­ti­cieni, ci cu ca­u­zele care îi aduc în față. Iar ca­u­zele as­tea au ră­dă­cini adânci în co­rup­ția mă­runtă a fi­e­că­rei zile, pe care aproape fi­e­care ro­mân o prac­tică: șpaga pen­tru în­vă­ță­toare, pli­cul pen­tru dom’ doc­tor, aten­ția pen­tru in­spec­to­rul fis­cal, mita pen­tru po­li­țist.

De­geaba se re­voltă Bă­sescu des­pre în­căl­ca­rea sta­tu­lui de drept, ori­cât de multă drep­tate ar avea. No­uă­zeci și cinci la sută din po­pu­la­ția Ro­mâ­niei nu știe ce este un stat de drept și ha­bar n‑are cum să ana­li­zeze dacă o lege dată de par­la­ment în­calcă se­pa­ra­ția pu­te­ri­lor în stat, drep­tu­rile omu­lui sau prin­ci­pi­ile pe care este fon­dată Uniu­nea Eu­ro­peană. Din mo­ti­vul ăsta nici nu se iese în stradă când par­la­men­ta­rii vo­tează o lege prin care se scot pe ei în­șiși din ca­te­go­ria func­țio­na­ri­lor pu­blici — ma­jo­ri­ta­tea ce­tă­țe­ni­lor nu în­țe­leg miza aces­tui act nor­ma­tiv.

Inu­til se la­men­tează Bă­sescu des­pre proasta gu­ver­nare a lui Ponta, chiar dacă așa stau lu­cru­rile. Apre­ci­e­rea ro­mâ­ni­lor față de o ad­mi­nis­tra­ție cen­trală sau lo­cală se ba­zează pe in­cre­di­bila lor to­le­ranță față de con­du­că­to­rii mo­men­tu­lui: să fure, dar să facă și pen­tru țară/oraș/comună ceva. Abu­zul de pu­tere nu este doar to­le­rat, ci con­si­de­rat un drept al ad­mi­nis­tra­to­ru­lui. Lipsa de stra­te­gie e tre­cută ușor cu ve­de­rea, pen­tru că nu con­sis­tența tem­po­rală a ac­țiu­nii îl in­te­re­sează pe ro­mân, ci sa­tis­fac­ția ime­di­ată a kit­sch-ului. Câ­țiva pal­mi­eri de plas­tic aduc mai multe vo­turi de­cât un plan bun de ur­ba­nism.

De­si­gur că în zece ani ni­meni n‑ar fi pu­tut schimba Ro­mâ­nia din te­me­lii. Dar dacă ci­neva ar fi în­ce­put asta te­me­i­nic, ne-am fi aflat poate la o tre­ime din drum, adică mult mai de­parte de­cât sun­tem acum. Și poate că o clasă so­ci­ală de mij­loc, mai pros­peră și nițel mai edu­cată, îm­pre­ună cu in­te­lec­tu­a­li­ta­tea ro­mână, ar fi avut nă­dej­dea că pot con­ti­nua efor­tul de trans­for­mare a po­pu­la­ției ro­mâne într-un po­por (mai) ci­vi­li­zat. Azi toți cei care ar pu­tea face ceva prin exem­plul pro­priu și prin in­flu­ența pe care ar pu­tea să o aibă în ju­rul lor su­feră de o cum­plită dez­nă­dejde năs­cută din inu­ti­li­ta­tea de a face ges­turi de nor­ma­li­tate într‑o so­ci­e­tate care îi în­groapă în co­rup­ție și lipsă de edu­ca­ție.

Nu știu cum va con­semna is­to­ria acești zece ani, dar pen­tru mine ei vor rămâne o lec­ție amară des­pre im­po­si­bi­li­ta­tea vic­to­riei atunci când por­nești răz­bo­aie de unul sin­gur. Pen­tru că, în esență, aceasta este gre­șe­ala ca­pi­tală a lui Bă­sescu: in­ca­pa­ci­ta­tea de a al­că­tui o echipă care să trans­forme pro­fund Ro­mâ­nia. Și nu pen­tru că n‑ar fi avut cu cine, nici pen­tru că i‑ar fi lip­sit mij­loa­cele. Blo­cat în men­ta­li­ta­tea că­pi­ta­nu­lui de vas co­mu­nist, cel cu pu­teri de­pline și dis­cre­țio­nare, Bă­sescu și‑a ima­gi­nat cum duce va­sul nu­mit Ro­mâ­nia prin furt­uni și‑l an­co­rează în apele li­niș­tite ale por­tu­lui, fără să îm­partă glo­ria suc­ce­su­lui cu ni­meni.

S‑ar cu­veni poate ca ci­neva să facă autop­sia aces­tor zece ani, să reia fi­rul tu­tu­ror eve­ni­men­te­lor tre­cute și să ne spună de ce boală a mu­rit re­vo­lu­ția por­to­ca­lie a li­be­ra­lis­mu­lui ro­mâ­nesc. Se pot face multe spe­cu­la­ții și sce­na­rii, dar la fi­na­lul zi­lei con­clu­zia e ace­eași: a fost un eșec la­men­ta­bil. Ziua de azi îi gă­sește dez­bi­nați pe foș­tii ali­ați din 2004, des­păr­țiți nu de ide­o­lo­gie — dacă ea mai con­tează — ci de pro­pri­ile or­go­lii po­li­tice, in­ca­pa­bili să mai co­a­gu­leze într‑o con­struc­ție co­e­rentă și care să dea Ro­mâ­niei echi­li­brul po­li­tic de care are atâta ne­voie. Cui îi mai tre­buie ide­o­lo­gie de dreapta?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Cred ca nu erai in cea mai buna dis­po­zi­tie cand ai scris ar­ti­co­lul de mai sus. N‑as zice ca tra­gand li­nie dupa Ba­sescu re­zul­ta­tul e zero. Sunt exem­ple con­crete, vezi de­ra­pa­jele re­cente pe care a re­u­sit sa le opreasca sau, ma­car sa le puna sub lupa opi­niei pu­blice.
    As mai zice ca mo­ti­vul prin­ci­pal al tu­tu­ror pro­ble­me­lor noas­tre este fap­tul ca avem o ma­jo­ri­tate for­mata din idi­oti si be­zme­tici. Asta este ex­pli­ca­tia pen­tru iden­ti­fi­ca­rea și pro­mo­va­rea ce­lor mai ab­jecti, bor­fasi si lip­siti de ca­rac­ter in­di­vizi, in po­li­tica si func­tii de con­du­cere ad­mi­nis­tra­tiva. Ei sunt ex­pri­ma­rea vo­in­tei ma­jo­ri­ta­tii. Tre­buie sa in­te­le­gem lu­crul asta. Noi, cei­lalti, sun­tem, deo­cam­data, o mi­no­ri­tate. Atata timp cat aceasta ma­jo­ri­tate va exista, ”ba­ta­lia” ori­cui e o lupta cu mo­rile de vant. La aceasta ma­jo­ri­tate tre­buie um­blat. Prin edu­ca­tie, prin me­dia si, nu in ul­ti­mul rand, prin co­er­ci­tiune. Din aceasta per­spec­tiva, lupta lui Ba­sescu nu este nici inu­tila nici lip­sita de o stra­te­gie clara. Daca te gan­desti doar la fap­tul ca in­cearca din ras­pu­teri sa scoata la lu­mina vi­no­va­tia lui Vo­i­cu­lescu si a cli­cii lui de se­cu­risti si slugi, vei ve­dea si vei in­te­lege le­ga­tura: ma­jo­ri­tate be­zme­tica si idi­oata-edu­ca­tie-me­dia-co­er­ci­tiune.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.