Căcăcioșii

Când îi vezi dând de­cla­ra­ții sfo­ră­i­toare pe la te­le­vi­ziuni, bom­bas­tici si plini de pro­pria lor im­por­tanță, ca și cum axul pămân­tu­lui trece fix prin cu­rul lor, ai spune că băr­ba­ții po­li­ti­cii ro­mâ­nești sunt niște oa­meni pu­ter­nici. Lasă că sunt ban­diți și hoți, dar au și forța aceea im­pe­tu­oasă a ce­lui care în­drăz­nește și re­u­șește. Or fi co­rupți, dar au și si­gu­ranța de sine a omu­lui care printr-un gest al mâi­nii poate schimba pe­i­saje și des­tine. Puși în fața re­a­li­tă­ți­lor vie­ții, în ul­tima vreme ceva mai dure de­cât și-ar fi do­rit ei, po­li­ti­cie­nii ro­mâni se în­moaie pre­cum o cârpă și-și ex­pun slă­bi­ciu­nile într-un mod pe­ni­bil. Nici unii nu prea trec proba ade­vă­ra­tei bărbății.

Cam așa a fost cu Năs­tase, se­ni­o­rul PSD, in­sul cu o mi­mică în­ghe­țată, pe care ni­mic pă­rea că nu‑l poate clinti. Când i‑au bă­tut la ușă să‑l ares­teze prima dată, a ape­lat la niște pe­ni­bile ma­tra­pa­z­lâ­curi cu iz de si­nu­ci­dere, în­cer­când să scape de pro­blemă cam cum face un elev de li­ceu, care se în­vo­iește de la pro­fe­so­rul care‑l scoate la ta­blă pe mo­tiv că îl doare o mă­sea. A mai fost și-un pră­pă­dit de pe la Bu­zău, Ghe­or­ghe Co­man, care a fost prins în fla­grant lu­ând mită și a tulit‑o cu ma­șina ca un bor­faș mă­runt, de a tre­buit ca po­li­ția să‑l alerge niște ki­lo­me­tri buni ca să‑l prindă.

Cel mai re­cent este dom­nul Con­stan­ti­ne­scu de la Con­stanța, alt­min­teri un ins foarte ve­he­ment în de­cla­ra­ții, care a pri­mit un man­dat de adu­cere la DNA. Ui­tați-vă la com­por­ta­men­tul lui și veți ve­dea frica care‑l cu­prinde la ideea că ar pu­tea fi ares­tat, deși nu des­pre ares­tare e vorba. Ma­rele băr­bat se to­pește ca o lu­mâ­nare, ve­he­mența se trans­formă în dis­pe­rare. Se agață de ușa ma­și­nii, de avo­cat, de func­ția lui, orice doar să nu fie luat. În pri­vi­rea lui este frică pură. Și nu te poți opri să nu te în­trebi: de cine îi este frică unui om care face parte din par­ti­dul aflat la pu­tere și care are o po­zi­ție foarte im­por­tantă în ad­mi­nis­tra­ția lo­cală? Ar fi po­si­bil ca să i se aplice o ju­de­cată ne­dreaptă, să i se în­sce­neze ceva? De bună seamă că nu. Nici unul din­tre po­li­ti­cie­nii aju­nși în fața jus­ti­ției nu au fost vic­ti­mele unor în­sce­nări gro­so­lane — Ro­mâ­nia to­tuși nu este în Africa. Dom­nu­lui Con­stan­ti­ne­scu nu‑i poate fi frică de­cât de un sin­gur lu­cru: de ade­văr. Spaima pe care o de­mon­strează în aceste sec­vențe ale vie­ții lui îmi de­mon­strează că are des­tule lu­cruri de ascuns.

Ul­te­rior, dom­nul Con­stan­ti­ne­scu se in­dig­nează pse­udo-eroic în fața pre­sei: “Ce că­u­tau ăia de la Bu­cu­rești cu ma­șini cu gi­ro­far să mă ia pe mine ca pe un in­frac­tor din par­care? Con­stăn­țe­nii m‑au ales ca pe un in­frac­tor?”. Îi răs­pund eu dom­nu­lui pre­șe­dinte de con­si­liu ju­de­țean: Nu, con­stăn­țe­nii te-au ales DEȘI ești un in­frac­tor. Și acum ne-ai ară­tat că ești și un mare căcăcios.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...