Al doilea viscol al anului a astupat iarăși drumurile Bărăganului și ale sudului Moldovei, lăsând mai multe sate izolate. Nu‑i prima oară, n‑o să fie nici ultima, sunt sigur de asta. Până la soluția temeinică pe care doar perdelele forestiere de protecție o pot asigura nu putem împiedica troienele să îngroape șosele și case atunci când de la est bate “ajutorul rusesc”. Iar perdelele forestiere nu se zăresc prin bugetele viitoare ale guvernării, chiar dacă ministrul pădurilor le promite ca sigure. Cu o Vargă nu se face pădure.
Și e cumva ironic faptul că frigul vine de la ruși, exact de acolo de unde ne vin și niscai gaze, de care probabil n‑am fi avut nevoie dacă nu ne trimiteau frigul. Demult, țăranul român se încălzea și cu lemne, aduse din pădurea de lângă sat, pe care însă a pus‑o treptat la pământ și a ajuns să depindă de conducta de gaze prin care îi vine șansa la un minim confort. Știu, e mai urban, e mai comod, dar e oare bine să îți pierzi autonomia și să depinzi de alții ca să supraviețuiești, taman acolo unde ai crede că e locul unei vieți independente?
E tot mai puțină autonomie în ograda țăranului român. Legumele cresc și se coc numai din răsaduri olandeze și substanțe chimice aduse din import. Puii sunt cumpărați gata împenați, nu clociți din ouă și sunt îngrășați cu concentrate de-alea bune, aduse de la unguri. Gazul vine pe țeavă de unde o veni el, slavă Domnului, că altfel ar îngheța satele de frig. Iar când drumurile se troienesc țăranul român rămâne fără pâine și se plânge că moare de foame.
Când eram copil satele aveau propria brutărie. Fiecare familie își măcina la moară câțiva saci de făină și o parte îi ducea la brutărie, pentru pâinea ce aveau s‑o mănânce în zilele ce urmau. Alții făceau pâine în casă. Dar niciodată nu se ajungea în situația de a aștepta salvarea de la mașina de pâine sosită din oraș. Franzela orășeanului nici nu era apreciată — nu era bine coaptă, nu era bine făcută, nicidecum așa de gustoasă precum pâinea de la brutăria satului sau din propriul cuptor. Treptat dorința de urbanism și confort a schimbat lucrurile și am ajuns în situația în care țăranul român ne reproșează nouă, celor din orașe, că nu le trimitem pâine.
Cred că am încurcat complet drumul pâinii între sat și oraș. Direcția e bună, dar sensul e greșit.
Lasă un comentariu