În lu­mea po­veș­ti­lor eroul po­zi­tiv și cel ne­ga­tiv sunt in­dis­pen­sa­bili pen­tru a da tâlc în­tre­gu­lui fir epic. Fără ei eterna în­cleș­tare din­tre bine și rău nu și-ar găsi în­de­a­juns de clară ex­pri­mare pen­tru a mo­ra­liza as­cul­tă­to­rul — spun as­cul­tă­tor pen­tru că eu cred că po­veș­tile se as­cultă, in­di­fe­rent dacă vo­cea care ți le ci­tește este a unui po­ves­ti­tor sau e vo­cea ta in­te­ri­oară care dă glas nea­u­zit cu­vin­te­lor și ima­gi­ni­lor pe care ochii le văd. Iar fără mo­rală, o po­veste este doar o în­și­ru­ire plic­ti­si­toare de de­ta­lii, lip­sită de emo­ția in­tri­gii și de des­că­tu­șa­rea deznodământului.

Ros­tul po­veș­tii nu este acela de a o trăi per­pe­tuu, de a o aduce ad lit­te­ram în co­ti­dian. Mo­rala ei însă e pri­lej de re­flec­ție și în­vă­ță­tură, iar ceea ce do­bân­dim ar tre­bui să fie ca­pa­ci­ta­tea de a o aplica în viața noas­tră de zi cu zi. Alt­min­teri po­ves­tea e inu­tilă. Și to­tuși ro­mâ­nii par să fie ire­me­di­a­bil în­dră­gos­tiți de po­ves­tea în sine, ignorându‑i în­țe­le­su­rile mai pro­funde. Din fi­ece în­tâm­plare, mai im­por­tantă sau nu, mai dra­ma­tică sau mai co­mică, noi re­u­șim să re­ți­nem doar per­so­na­jele și sen­zațio­na­lul fap­te­lor lor. Din­colo de ele nu de­slu­șim nici o con­clu­zie, se pare.

Să luăm de pildă is­to­ria ac­ci­den­tu­lui avi­a­tic din Apu­seni. Prima sa parte — pră­bu­și­rea — am tot discutat‑o și n‑am să mai re­vin acum asu­pra ei. Cea de‑a doua parte — sal­va­rea vic­ti­me­lor — a avut o des­fă­șu­rare dra­ma­tică și un fi­nal se­mi­fe­ri­cit dacă pot spune așa, având în ve­dere că cinci oa­meni din șapte au fost to­tuși sal­vați. Fas­ci­na­ția po­veș­tii ne‑a cu­prins pe toți, iar fi­rul ei ni s‑a dez­vă­luit trep­tat, prin in­ter­me­diul mai mul­tor po­ves­ti­tori și, în func­ție de per­spec­ti­vele dez­vă­lu­ite, opi­nia pu­blică s‑a înăl­țat o dată cu eroii și s‑a in­dig­nat îm­po­triva vi­no­va­ți­lor conjuncturali.

La în­ce­put am aflat că me­di­cul Radu Zam­fir a trans­mis co­or­do­na­tele GPS ale lo­cu­lui unde se aflau, dar au­to­ri­tă­țile au fost in­ca­pa­bile ad­mi­nis­tra­tiv să le va­lo­ri­fice. Eroul-me­dic nu salva vieți doar în sala de ope­ra­ții, ci și de sub fi­a­rele unui avion pră­bu­șit, iar Ro­mâ­nia trăia ală­turi de el emo­ți­ile cli­pe­lor de după ac­ci­dent. De par­tea cea­laltă, vi­no­va­ții erau sta­tul și in­sti­tu­ți­ile sale, nu foarte bine de­fi­nite în res­pon­sa­bi­li­tă­țile lor, până când dom­nul Ponta a ada­u­gat po­veș­tii un de­ta­liu me­nit să‑i asi­gure un dez­no­dământ con­ve­na­bil sieși: STS este de vină că nu a lo­ca­li­zat lo­cul pră­bu­și­rii. Să pi­ară deci STS-ul bă­sist! Tră­i­ască noul STS al nostru!

Apoi in­triga s‑a adân­cit în ace­eași di­rec­ție: co­or­do­na­tele tri­mise de me­dic erau ex­pri­mate în for­mat ze­ci­mal, iar in­com­pe­ten­ții de la STS și Ro­matsa n‑au fost în stare să le trans­forme în grade, mi­nute si se­cunde. Unii se vor fi mi­rat aflând aceste de­ta­lii — se poate să nu știe niște pro­fe­si­o­niști ceva ce orice elev de școală ar pu­tea afla uti­li­zând in­ter­ne­tul? Din nou eroii ne­ga­tivi erau cei din au­to­ri­tă­țile sta­tu­lui, din ca­uza că­rora că­u­ta­rea s‑a pre­lun­git prea mult. Apoi STS a de­cla­rat că me­di­cul-erou nu a trans­mis co­or­do­na­tele ge­o­gra­fice, ci ora, ceea ce a stâr­nit un val de in­dig­nare po­pu­lară: după că ce sunt in­ca­pa­bili, mai dau și vina pe mi­nu­na­tul, de­o­se­bi­tul, ero­i­cul și ne­pri­hă­ni­tul medic.

Dintr‑o dată fi­rul po­veș­tii s‑a schim­bat. Me­di­cul-erou a re­cu­nos­cut că în dra­ma­tis­mul mo­men­te­lor de după pră­bu­șire este po­si­bil să nu fi trans­mis co­or­do­na­tele ge­o­gra­fice, ci ora. Dar, spune el, e de în­țe­les că pu­tea greși, este me­dic, nu spe­cia­list în ga­d­get-uri elec­tro­nice. Ca unul care a mai um­blat prin munți, aș pu­tea ada­uga că da­tele as­tea sunt des­tul de greu de ob­ți­nut în pă­dure, unde te­le­fo­nul are di­fi­cul­tăți să gă­sească pa­tru sa­te­liți care să com­pună răs­pun­sul co­rect. Pen­tru si­tu­a­ția res­pec­tivă ar fi fost ne­voie de an­tene GPS mai per­for­mante de­cât cele care echi­pează un te­le­fon co­mer­cial. Și uite așa me­di­cul-erou a mai scă­zut nițel în ochii pu­bli­cu­lui, po­ves­tea coborându‑i nițel so­clul de vedetă.

Apoi in­triga s‑a avân­tat din nou spre zări ne­bă­nu­ite. La scurt timp după ac­ci­dent, me­di­cul-erou se duce din nou cu avio­nul la o re­col­tare de or­gane. Mul­ți­mea e în de­lir: ce cu­raj, ce de­di­ca­ție, ce pa­siune! Pen­tru o clipă toți uită că asta e me­se­ria lui și — de­vreme ce e apt de muncă — tre­buie să con­ti­nuie să și‑o facă. Mo­rala de până atunci — că toți tre­buie să-și facă da­to­ria cât mai bine cu pu­tință — e ui­tată în fa­voa­rea unui ero­ism de cir­cum­stanță, con­junc­tu­ral. Nu m‑aș mira dacă peste ceva timp am afla că me­di­cul-erou este sus­pec­tat de a se ames­teca în afa­ce­rile cu or­gane umane, tre­când din ta­băra ero­i­lor în cea a de­tes­ta­bi­li­lor. Ne-am în­ghe­sui atunci toți să spu­nem: aha, deci de-aia era el așa de­di­cat transplan­tu­ri­lor, ne­mer­ni­cul! În Ro­mâ­nia su­bli­mul și ri­di­co­lul lo­cu­iesc pe ace­eași stradă, la ace­lași număr.

E greu de spus acum dacă o in­ter­ven­ție or­ga­ni­zată și ra­pidă ar fi sal­vat pe mă­car unul din­tre cei doi morți, poate că da ori poate că nu, dar tre­când peste po­ves­tea în sine ar fi tre­buit să ajun­gem la con­clu­zia că avem ne­voie de mai mult pro­fe­sio­na­lism în ast­fel de ac­țiuni. Nu se în­tre­ză­rește ni­mic care să arate că această con­clu­zie va fi pusă în prac­tică. De ce? Poate și pen­tru că presa se stră­duie să ne țină într‑o con­ti­nuă te­le­no­velă, is­to­ri­sindu-ne verzi și us­cate doar de dra­gul punc­te­lor de ra­ting și a can­ti­tă­ții de pu­bli­ci­tate pe care o vând la pa­chet cu po­ves­tea. Dar mai ales pen­tru că ro­mâ­nii sunt ob­se­dați de per­so­na­jele po­veș­ti­lor și prea pu­tin atenți la me­sa­jul lor. Ne pro­cupă mai mult eroii și vi­no­va­ții de­cât mo­rala con­clu­sivă, even­tual transpusă într‑o so­lu­ție du­ra­bilă. Unii s‑au prins că ne pot spune basme la nesfâr­șit. Iar noi le as­cul­tăm fas­ci­nați de fi­e­care dată, ca și cum le-am auzi prima oară.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Zic să ci­tim ”Pa­ra­bo­lele lui Ii­sus” de Pleșu. O să în­vă­țăm cum să ex­tra­gem mo­rala din pildă. De­o­po­trivă, în­vă­țăm cum se poata rata in­ter­pre­ta­rea is­to­ri­i­lor, că­zând în pa­tima de­ta­li­i­lor: CE se­măna semănătorul?/ ”tot fe­lul de pești” — ei bine, CÂTE feluri?/CÂȚI oa­meni pot mânca dintr-un vițel — să ve­dem an­ver­gura pe­tre­ce­rii or­ga­ni­zată de ta­tăl fi­u­lui risipitor/ DE CE pri­e­te­nul de la mie­zul nop­ții cere 3 pâini — DE CE TREI?/ etc


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.