În draga noastră țară, pe care toți o iubim ca pe ochii din cap, suntem tare sensibili față de cei care încearcă să ne prostească pe față. Ne supărăm îndată dacă cineva vrea să ne tragă pe sfoară și, orgolioși din cale afară, suntem gata să‑l luăm de guler pe tupeistul cu pricina. Atâta doar că nu ne autosesizăm din oficiu, nici nu veghem cu atenție la cele ce se petrec în jurul nostru ca să surprindem astfel de fapte, ci ne bazăm pe câțiva dintre ai noștri care strigă tare: hoțul, hoțul!
În rolul ăsta au intrat în ultima vreme o mulțime de politicieni, care au văzut în obiceiul ăsta o oportunitate de a împroșca cu noroi pe adversarii lor, strigând în gura mare, de dimineața până seara: hoțul, hoțul! Practica ne‑a arătat că, adesea, ăia de strigau mai abitir sunt și ei hoți la rândul lor, iar gălăgia pe care o fac e mai degrabă menită să distragă atenția de la ei. Din cauza asta, precum în povestea cu Petrică și lupul, ne-am obișnuit să nu prea mai credem vorbele politicienilor atunci când se reclamă între ei pentru hoții.
Cam așa a pățit și Băsescu de curând. Degeaba a spus el public că Ponta e corupt și că iertarea de datorii a Rompetrol e o furăciune pe față. Nimeni nu i‑a dat mare atenție. Asta nu însemna că n‑avea dreptate.
![]() | Iar s‑au întâlnit hoţul cu prostul? Cum să nu te apuce nervii când afli că cea mai mare rafinărie românească, Petromidia, a reușit în anul Domnului 2013 un record de volum și totuși a ieșit pe pierdere netă aproape 100 de milioane de dolari? |
Lasă un comentariu