În draga noas­tră țară, pe care toți o iu­bim ca pe ochii din cap, sun­tem tare sen­si­bili față de cei care în­cearcă să ne pros­tească pe față. Ne su­pă­răm în­dată dacă ci­neva vrea să ne tragă pe sfoară și, or­go­li­oși din cale afară, sun­tem gata să‑l luăm de gu­ler pe tu­pe­i­stul cu pri­cina. Atâta doar că nu ne auto­se­si­zăm din ofi­ciu, nici nu ve­ghem cu aten­ție la cele ce se pe­trec în ju­rul nos­tru ca să sur­prin­dem ast­fel de fapte, ci ne ba­zăm pe câ­țiva din­tre ai noș­tri care strigă tare: ho­țul, hoțul!

În ro­lul ăsta au in­trat în ul­tima vreme o mul­țime de po­li­ti­cieni, care au vă­zut în obi­ce­iul ăsta o oport­u­ni­tate de a îm­proșca cu no­roi pe ad­ver­sa­rii lor, stri­gând în gura mare, de di­mi­neața până seara: ho­țul, ho­țul! Prac­tica ne‑a ară­tat că, ade­sea, ăia de stri­gau mai abi­tir sunt și ei hoți la rân­dul lor, iar gă­lă­gia pe care o fac e mai de­grabă me­nită să dis­tragă aten­ția de la ei. Din ca­uza asta, pre­cum în po­ves­tea cu Pe­trică și lu­pul, ne-am obiș­nuit să nu prea mai cre­dem vor­bele po­li­ti­cie­ni­lor atunci când se re­clamă în­tre ei pen­tru hoții.

Cam așa a pă­țit și Bă­sescu de cu­rând. De­geaba a spus el pu­blic că Ponta e co­rupt și că ier­ta­rea de da­to­rii a Rom­pe­trol e o fu­ră­ciune pe față. Ni­meni nu i‑a dat mare aten­ție. Asta nu în­semna că n‑avea dreptate.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.