Sexobete

Au mai tre­cut un sfânt Valentin și-un Drago­b­ete peste noi și toată Româ­nia s‑a scu­fun­dat în iubire pre­cum un prunc în scăldă­toare. Zeci, sute, poate chiar mii de poze cu inimioare și declar­ații lăcră­moase de amor au tra­ver­sat inter­ne­tul româ­nesc, măturând din calea lor orice alt subiect. Acuma parcă ne mai lin­iș­tim, dăm iubirea la foc mic și ne întoarcem la rutina sen­ti­mentelor coti­di­ene, care sunt ceva mai domoale.

Nu‑i vorbă, sunt unii care fac din amorul declar­a­tiv o pre­ocu­pare per­ma­nentă. Am dat nu demult peste un blog al unui tip care se pretinde un fel de expert în chestiunea iubirii și scrie necon­tenit verzi si uscate despre cum tre­buie iubită o femeie, unde s‑o atingi și când, cum să vor­bești cu ea, ce e bine să‑i spui și să nu‑i spui — ați fi mirați dacă v‑aș spune că are un trafic de invidiat? Cu totul intâm­plă­tor am dat și peste vari­anta fem­i­nină a exper­tu­lui în amor: un blog ținut aparent de o femeie, în care jumă­tate din texte sunt de fapt multe puncte-puncte, menite să sim­bolizeze gemete, ofta­turi și pro­fun­z­imi de‑o șchioapă ale sen­ti­men­tu­lui rănit sau ale dor­inței nestăpânite. Puțin mai încolo, într‑o cat­e­gorie sep­a­rată a aceluiași blog, citi­torul intere­sat — dar mai ales răb­dă­tor — poate descoperi texte ero­tice, din ace­lea ce aparțin cat­e­goriei soft-porn. Ce e cu con­fuzia asta între iubire și sex?

Ceea ce pare să fie extrem de impor­tant, mai ales pen­tru doamne și dom­nișoare, este supra­punerea per­fectă între cele două aspecte, even­tual în ved­erea unei final­ități mat­ri­mo­ni­ale. Dacă cineva te iubește e musai să fie și o atin­gere sen­zuală, un sărut roman­tic, un fior car­nal. Pe cale de con­secință, dacă sen­zual­i­tatea e în toi, nu poate fi vorba decât despre iubire pro­fundă care se cere cons­fințită social și legal. Iar jux­ta­punerea due­tu­lui iubire-sex reclamă în mod impe­rios exclu­siv­i­tatea. Mă iubești numai pe mine și pe nimeni altcineva, faci sex doar cu mine și nimeni altcineva? Se cheamă că sun­tem făcuți unul pen­tru altul.

Există multe feluri de iubire, cat­e­gorii def­i­nite prin des­ti­nația sen­ti­mentelor noas­tre de dragoste. Există iubire de patrie, iubire frățească, iubire părin­tească și față de părinți, iubire pri­ete­nească. Nici una din aceste forme de iubire nu reclamă exclu­siv­i­tatea. Con­sid­erăm per­fect firesc să iubim ambii părinți, bunicii, toți frații și toate suro­r­ile. Putem nutri sen­ti­mente de dragoste pri­ete­nească față de mai multe per­soane. Dar când sex­u­al­i­tatea apare în poză, brusc exclu­siv­i­tatea iubirii devine moral oblig­a­to­rie: nu e admis­i­bil să iubești și să faci sex decât cu o sin­gură per­soană. Care e argu­men­tația log­ică a aces­tei norme? De ce infi­deli­tatea sex­u­ală este denunțată ca indezirabilă în inte­ri­orul unui cuplu și e con­sid­er­ată o dovadă a lip­sei de dragoste?

Cu sig­u­ranță familia nu a apărut ca formă de con­viețuire socială din rați­uni sen­ti­men­tale sau fizio­log­ice. Priv­ită din ori­care aceste per­spec­tive, ar fi greu de jus­ti­fi­cat log­ica ei. În primul rând sen­ti­mentele nu sunt obiec­tul unei exclu­siv­ități vol­untare. Dragostea față de o per­soană se bazează pe com­ple­men­tar­i­tate și simil­i­tu­dine din foarte multe puncte de vedere — nu mă voi haz­arda să le inven­tariez aici — dar, final­mente, este supusă unui anu­mit subiec­tivism, care poate fi doar tem­po­rar. Nu e neo­biș­nuit să descoperi după un timp că per­soana pe care o iubești nu are exact cal­itățile pe care i le atribuiai și datorită cărora ai ales‑o inițial ca part­ner de cuplu. În al doilea rând, fizio­logic vorbind, familia este mai degrabă o piedică în calea repro­ducției can­ti­ta­tive, punând bariere morale și legale relați­ilor extra­con­ju­gale, mai pro­duc­tive din punct de vedere al înmulțirii speciei.

Familia a fost cre­ată, după mine, din rați­uni pri­mor­dial juridice: prez­er­varea și sporirea averii. Fără insti­tuția legală a moștenirii, averea nu ar fi putut fi trans­misă, risipindu-se în patru zări de fiecare dată când o gen­er­ație ar fi dis­părut. Era nevoie de această struc­tură socială pen­tru a statua modul în care acu­mulările de avere se trans­mit între gen­er­ații. Pen­tru că bas­tarzii rezul­tați din relații exte­rioare fam­i­liei ar fi încur­cat această orga­ni­zare, fideli­tatea con­ju­gală a devenit un imper­a­tiv. Însă toate astea sunt tot mai puțin cred­i­bile pe măsură ce cuplurile homo­sex­u­ale intro­duc un nou tip de partene­r­iat, în care gen­er­ați­ile se succed fără a exista relații ered­itare între ele. Se poate deci trans­mite averea prin forme legale inde­pen­dente de relați­ile sex­u­ale. Ce rost va mai avea în acest caz fideli­tatea? Morala con­tem­po­rană începe deja să-și schimbe para­metrii.

De alt­fel, câtă vreme cineva este necăsă­torit, este per­fect nor­mal să aibă relații sex­u­ale neex­clu­sive. Din feri­cire chiar și femeile au cam scă­pat de mitul vir­ginității pre­mar­i­tale, o idioțe­nie de orig­ine mas­culină care sug­era că femeia nu este obiec­tul afecți­u­nii, ci al pro­pri­etății soțu­lui. Fap­tul că, ime­diat după căsă­to­rie, ace­lași com­por­ta­ment sex­ual devine dintr‑o dată indezirabil este ilogic. În nici un fel dragostea față de partener nu sus­pendă nevoile fizio­log­ice, care pot fi sat­is­fă­cute de relația con­ju­gală, dar ade­sea nevoia de diver­si­tate devine mai put­er­nică decât reținer­ile morale. E ca și cum ni s‑ar cere la un moment dat să ne alegem mân­carea prefer­ată, iar apoi să fim oblig­ați să nu mai mâncăm altceva toată viața. Nu e exact ăsta prin­cip­iul mul­tor diete de slăbire, care se bazează pe dis­par­iția apeti­t­u­lui atunci când con­sumi la nes­fârșit și în can­tități nelim­i­tate ace­lași ali­ment?

Și, să fim sin­ceri, întreaga cul­tură con­tem­po­rană este îmbibată de sug­es­tia sex­u­lui extra­con­ju­gal. Reclamele care ne vând diverse pro­duse sunt frecvent bazate pe cono­tații sex­u­ale mai dis­crete sau mai evi­dente, toate speculând în fapt atracția nat­u­rală pe care o simțim față de alte per­soane. Moda se întrece în a etala atu­urile noas­tre sex­u­ale în fața celor­lalți, majori­tatea străini. Băr­bații cumpără un pro­dus reco­man­dat de un sex-simbol fem­i­nin pen­tru că în secret cred că vor fi mai seducă­tori utilizându‑l. Iar seducția nu este neapărat îndrep­tată spre pro­pria parten­eră. Femeile nu se dau în vânt după spec­ta­colele Chip­pen­dales pen­tru că le amintesc de soții lor de acasă. În sinea noas­tră toți avem oare­cari porniri infi­dele. Unii le dau curs, alții se abțin — e o enigmă nedeslușită încă dacă o fac din convin­gere sau din cu totul alte rați­uni.

Mi se pare une­ori că exact în această con­fuzie între sex și dragoste rezidă sursa mul­tor neferi­ciri. Nenumărate drame per­son­ale încep prin așa-zisa "dragoste la prima vedere", o noți­une care mi se pare o per­fectă prostie. Ca să iubești pe cineva tre­buie să afli un mil­ion de lucruri despre el sau ea, tre­buie să‑i descoperi per­son­al­i­tatea și măsura în care ea este com­pat­i­bilă cu a ta. E vorba despre val­ori morale, despre prin­cipii de viață pe care, dacă nu le împărtășești cu cineva, iubirea e foarte improb­a­bilă. Prin con­trast, dragostea la prima vedere se bazează pe chimia instan­ta­nee pe care o creează atracția sex­u­ală — o dată sat­is­fă­cut impul­sul fizio­logic, ceea ce nu pre­supune neapărat o sin­gură par­tidă de sex, aparentele cal­ități ale acelei per­soane încep să dis­pară ca un fum, înlocuite de defectele pe care creierul nos­tru inun­dat de hor­moni nu le dis­tingea. Cum să-ți înte­meiezi viața cu un partener pe care îl găsești dezirabil tem­po­rar și doar din punct de vedere sex­ual?

Con­fuzia între dragoste și sex e întrețin­ută de dis­crepanțele tot mai mari din­tre viața reală și normele morale. Con­cepți­ile actuale despre sex, pline de pudori și prejudecăți, sunt demne de evul mediu, în timp ce pornografia a devenit un loc comun. Fan­tezi­ile nemăr­tur­isite trăi­esc în majori­tatea oame­nilor, dar aproape toți le reprimă și le sub­or­donează imper­a­tivelor iubirii, adâncind frus­trările și dezori­entarea. Nu se poate vorbi deschis despre sex fără să fii cat­a­lo­gat drept indezirabil din punct de vedere moral, așa că toți trag pla­puma dragostei peste dor­ințele lor tru­pești ca să le facă mai onor­a­bile. Nu e de mirare că e plin inter­ne­tul de per­soane, mai cu seamă dudui și doamne, care amestecă intenționat subiectele astea. Poate că ar fi bine dacă ar face o pauză de lec­tură a tex­telor senzual-lăcrămoase, cauza­toare de angoase pseudo-sentimentale și s‑ar întreba pe ele însele: de fapt ce vreau eu, dragoste sau sex? Sau poate că ar fi bine să inven­tăm și o săr­bă­toare a sex­u­lui — un Sexo­bete — ca să ne oferim nouă înșine ocazia de a medita asupra aces­tor con­fuzii.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Irina

    Mostenirea nu s‑ar putea face si daca casato­ria ar fi un con­tract pe ter­men lim­i­tat?

    • Sorin Sfirlogea

      Risipirea ar fi fost totusi posi­bilă, dacă pe par­cur­sul unei vieți s‑ar fi încheiat mai multe con­tracte mat­ri­mo­ni­ale, fiecare din­tre ele lim­i­tat. Nu?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu