Au mai tre­cut un sfânt Va­len­tin și-un Dra­go­bete peste noi și toată Ro­mâ­nia s‑a scu­fun­dat în iu­bire pre­cum un prunc în scăl­dă­toare. Zeci, sute, poate chiar mii de poze cu ini­mi­oare și de­cla­ra­ții lă­cră­moase de amor au tra­ver­sat in­ter­ne­tul ro­mâ­nesc, mă­tu­rând din ca­lea lor orice alt su­biect. Acuma parcă ne mai li­niș­tim, dăm iu­bi­rea la foc mic și ne în­toar­cem la ru­tina sen­ti­men­te­lor co­ti­diene, care sunt ceva mai domoale.

Nu‑i vorbă, sunt unii care fac din amo­rul de­cla­ra­tiv o pre­o­cu­pare per­ma­nentă. Am dat nu de­mult peste un blog al unui tip care se pre­tinde un fel de ex­pert în ches­tiu­nea iu­bi­rii și scrie ne­con­te­nit verzi si us­cate des­pre cum tre­buie iu­bită o fe­meie, unde s‑o atingi și când, cum să vor­bești cu ea, ce e bine să‑i spui și să nu‑i spui — ați fi mi­rați dacă v‑aș spune că are un tra­fic de in­vi­diat? Cu to­tul in­tâm­plă­tor am dat și peste va­ri­anta fe­mi­nină a ex­per­tu­lui în amor: un blog ți­nut apa­rent de o fe­meie, în care ju­mă­tate din texte sunt de fapt multe puncte-puncte, me­nite să sim­bo­li­zeze ge­mete, ofta­turi și pro­fun­zimi de‑o șchi­oapă ale sen­ti­men­tu­lui ră­nit sau ale do­rin­ței ne­stă­pâ­nite. Pu­țin mai în­colo, într‑o ca­te­go­rie se­pa­rată a ace­lu­iași blog, ci­ti­to­rul in­te­re­sat — dar mai ales răb­dă­tor — poate des­co­peri texte ero­tice, din ace­lea ce apar­țin ca­te­go­riei soft-porn. Ce e cu con­fu­zia asta în­tre iu­bire și sex?

Ceea ce pare să fie ex­trem de im­por­tant, mai ales pen­tru doamne și domni­șoare, este su­pra­pu­ne­rea per­fectă în­tre cele două as­pecte, even­tual în ve­de­rea unei fi­na­li­tăți ma­tri­mo­ni­ale. Dacă ci­neva te iu­bește e mu­sai să fie și o atin­gere sen­zu­ală, un să­rut ro­man­tic, un fior car­nal. Pe cale de con­se­cință, dacă sen­zu­a­li­ta­tea e în toi, nu poate fi vorba de­cât des­pre iu­bire pro­fundă care se cere cons­fin­țită so­cial și le­gal. Iar ju­x­ta­pu­ne­rea du­e­tu­lui iu­bire-sex re­clamă în mod im­pe­rios ex­clu­si­vi­ta­tea. Mă iu­bești nu­mai pe mine și pe ni­meni alt­ci­neva, faci sex doar cu mine și ni­meni alt­ci­neva? Se cheamă că sun­tem fă­cuți unul pen­tru altul.

Există multe fe­luri de iu­bire, ca­te­go­rii de­fi­nite prin des­ti­na­ția sen­ti­men­te­lor noas­tre de dra­goste. Există iu­bire de pa­trie, iu­bire fră­țească, iu­bire pă­rin­tească și față de pă­rinți, iu­bire pri­e­te­nească. Nici una din aceste forme de iu­bire nu re­clamă ex­clu­si­vi­ta­tea. Con­si­de­răm per­fect fi­resc să iu­bim am­bii pă­rinți, bu­ni­cii, toți fra­ții și toate su­ro­rile. Pu­tem nu­tri sen­ti­mente de dra­goste pri­e­te­nească față de mai multe per­soane. Dar când se­xu­a­li­ta­tea apare în poză, brusc ex­clu­si­vi­ta­tea iu­bi­rii de­vine mo­ral obli­ga­to­rie: nu e ad­mi­si­bil să iu­bești și să faci sex de­cât cu o sin­gură per­soană. Care e ar­gu­men­ta­ția lo­gică a aces­tei norme? De ce in­fi­de­li­ta­tea se­xu­ală este de­nun­țată ca in­de­zi­ra­bilă în in­te­ri­o­rul unui cu­plu și e con­si­de­rată o do­vadă a lip­sei de dragoste?

Cu si­gu­ranță fa­mi­lia nu a apă­rut ca formă de con­vie­țu­ire so­ci­ală din ra­țiuni sen­ti­men­tale sau fi­zi­o­lo­gice. Pri­vită din ori­care aceste per­spec­tive, ar fi greu de jus­ti­fi­cat lo­gica ei. În pri­mul rând sen­ti­men­tele nu sunt obiec­tul unei ex­clu­si­vi­tăți vo­lun­tare. Dra­gos­tea față de o per­soană se ba­zează pe com­ple­men­ta­ri­tate și si­mi­li­tu­dine din foarte multe puncte de ve­dere — nu mă voi ha­zarda să le in­ven­ta­riez aici — dar, fi­nal­mente, este su­pusă unui anu­mit su­biec­ti­vism, care poate fi doar tem­po­rar. Nu e ne­o­biș­nuit să des­co­peri după un timp că per­soana pe care o iu­bești nu are exact ca­li­tă­țile pe care i le atri­bu­iai și da­to­rită că­rora ai ales‑o ini­țial ca par­t­ner de cu­plu. În al doi­lea rând, fi­zi­o­lo­gic vor­bind, fa­mi­lia este mai de­grabă o pie­dică în ca­lea re­pro­duc­ției can­ti­ta­tive, pu­nând ba­ri­ere mo­rale și le­gale re­la­ți­i­lor ex­tra­con­ju­gale, mai pro­duc­tive din punct de ve­dere al în­mul­ți­rii speciei.

Fa­mi­lia a fost cre­ată, după mine, din ra­țiuni pri­mor­dial ju­ri­dice: pre­zer­va­rea și spo­ri­rea ave­rii. Fără in­sti­tu­ția le­gală a moș­te­ni­rii, ave­rea nu ar fi pu­tut fi trans­misă, ri­si­pindu-se în pa­tru zări de fi­e­care dată când o ge­ne­ra­ție ar fi dis­pă­rut. Era ne­voie de această struc­tură so­ci­ală pen­tru a sta­tua mo­dul în care acu­mu­lă­rile de avere se trans­mit în­tre ge­ne­ra­ții. Pen­tru că bas­tar­zii re­zul­tați din re­la­ții ex­te­ri­oare fa­mi­liei ar fi în­cur­cat această or­ga­ni­zare, fi­de­li­ta­tea con­ju­gală a de­ve­nit un im­pe­ra­tiv. Însă toate as­tea sunt tot mai pu­țin cre­di­bile pe mă­sură ce cu­plu­rile ho­mo­se­xu­ale in­tro­duc un nou tip de par­te­ne­riat, în care ge­ne­ra­ți­ile se suc­ced fără a exista re­la­ții ere­di­tare în­tre ele. Se poate deci trans­mite ave­rea prin forme le­gale in­de­pen­dente de re­la­ți­ile se­xu­ale. Ce rost va mai avea în acest caz fi­de­li­ta­tea? Mo­rala con­tem­po­rană în­cepe deja să-și schimbe parametrii.

De alt­fel, câtă vreme ci­neva este ne­că­să­to­rit, este per­fect nor­mal să aibă re­la­ții se­xu­ale ne­ex­clu­sive. Din fe­ri­cire chiar și fe­me­ile au cam scă­pat de mi­tul vir­gi­ni­tă­ții pre­ma­ri­tale, o idi­oțe­nie de ori­gine mas­culină care su­gera că fe­meia nu este obiec­tul afec­țiu­nii, ci al pro­pri­e­tă­ții so­țu­lui. Fap­tul că, ime­diat după că­să­to­rie, ace­lași com­por­ta­ment se­xual de­vine dintr‑o dată in­de­zi­ra­bil este ilo­gic. În nici un fel dra­gos­tea față de par­te­ner nu sus­pendă ne­vo­ile fi­zi­o­lo­gice, care pot fi sa­tis­fă­cute de re­la­ția con­ju­gală, dar ade­sea ne­voia de di­ver­si­tate de­vine mai pu­ter­nică de­cât re­ți­ne­rile mo­rale. E ca și cum ni s‑ar cere la un mo­ment dat să ne ale­gem mân­ca­rea pre­fe­rată, iar apoi să fim obli­gați să nu mai mân­căm alt­ceva toată viața. Nu e exact ăsta prin­ci­piul mul­tor di­ete de slă­bire, care se ba­zează pe dis­pa­ri­ția ape­ti­tu­lui atunci când con­sumi la nesfâr­șit și în can­ti­tăți ne­li­mi­tate ace­lași aliment?

Și, să fim sin­ceri, în­treaga cul­tură con­tem­po­rană este îm­bi­bată de su­ges­tia se­xu­lui ex­tra­con­ju­gal. Re­cla­mele care ne vând di­verse pro­duse sunt frec­vent ba­zate pe co­no­ta­ții se­xu­ale mai dis­crete sau mai evi­dente, toate spe­culând în fapt atrac­ția na­tu­rală pe care o sim­țim față de alte per­soane. Moda se în­trece în a etala atuu­rile noas­tre se­xu­ale în fața ce­lor­lalți, ma­jo­ri­ta­tea stră­ini. Băr­ba­ții cum­pără un pro­dus re­co­man­dat de un sex-sim­bol fe­mi­nin pen­tru că în se­cret cred că vor fi mai se­du­că­tori utilizându‑l. Iar se­duc­ția nu este ne­a­pă­rat în­drep­tată spre pro­pria par­te­neră. Fe­me­ile nu se dau în vânt după spec­ta­co­lele Chi­ppen­da­les pen­tru că le amin­tesc de so­ții lor de acasă. În si­nea noas­tră toți avem oa­re­cari por­niri in­fi­dele. Unii le dau curs, al­ții se ab­țin — e o enigmă ne­de­slu­șită încă dacă o fac din con­vin­gere sau din cu to­tul alte rațiuni.

Mi se pare une­ori că exact în această con­fu­zie în­tre sex și dra­goste re­zidă sursa mul­tor ne­fe­ri­ciri. Ne­nu­mă­rate drame per­so­nale în­cep prin așa-zisa “dra­goste la prima ve­dere”, o no­țiune care mi se pare o per­fectă pros­tie. Ca să iu­bești pe ci­neva tre­buie să afli un mi­lion de lu­cruri des­pre el sau ea, tre­buie să‑i des­co­peri per­so­na­li­ta­tea și mă­sura în care ea este com­pa­ti­bilă cu a ta. E vorba des­pre va­lori mo­rale, des­pre prin­ci­pii de viață pe care, dacă nu le îm­păr­tă­șești cu ci­neva, iu­bi­rea e foarte im­pro­ba­bilă. Prin con­trast, dra­gos­tea la prima ve­dere se ba­zează pe chi­mia in­stan­ta­nee pe care o cre­ează atrac­ția se­xu­ală — o dată sa­tis­fă­cut im­pul­sul fi­zi­o­lo­gic, ceea ce nu pre­su­pune ne­a­pă­rat o sin­gură par­tidă de sex, apa­ren­tele ca­li­tăți ale ace­lei per­soane în­cep să dis­pară ca un fum, în­lo­cu­ite de de­fec­tele pe care cre­ie­rul nos­tru inun­dat de hor­moni nu le dis­tin­gea. Cum să-ți în­te­me­iezi viața cu un par­te­ner pe care îl gă­sești dezi­ra­bil tem­po­rar și doar din punct de ve­dere sexual?

Con­fu­zia în­tre dra­goste și sex e în­tre­ți­nută de dis­cre­pan­țele tot mai mari din­tre viața re­ală și nor­mele mo­rale. Con­cep­ți­ile ac­tu­ale des­pre sex, pline de pu­dori și pre­ju­de­căți, sunt demne de evul me­diu, în timp ce por­no­gra­fia a de­ve­nit un loc co­mun. Fan­te­zi­ile ne­măr­tu­ri­site tră­iesc în ma­jo­ri­ta­tea oa­me­ni­lor, dar aproape toți le re­primă și le sub­or­do­nează im­pe­ra­ti­ve­lor iu­bi­rii, adân­cind frus­tră­rile și dez­o­rien­ta­rea. Nu se poate vorbi des­chis des­pre sex fără să fii ca­ta­lo­gat drept in­de­zi­ra­bil din punct de ve­dere mo­ral, așa că toți trag pla­puma dra­gos­tei peste do­rin­țele lor tru­pești ca să le facă mai ono­ra­bile. Nu e de mi­rare că e plin in­ter­ne­tul de per­soane, mai cu seamă du­dui și doamne, care ames­tecă in­ten­țio­nat su­biec­tele as­tea. Poate că ar fi bine dacă ar face o pa­uză de lec­tură a tex­te­lor sen­zual-lă­cră­moase, ca­u­za­toare de an­goase pse­udo-sen­ti­men­tale și s‑ar în­treba pe ele în­sele: de fapt ce vreau eu, dra­goste sau sex? Sau poate că ar fi bine să in­ven­tăm și o săr­bă­toare a se­xu­lui — un Se­xo­bete — ca să ne ofe­rim nouă în­șine oca­zia de a me­dita asu­pra aces­tor confuzii.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Irina

    Mos­te­ni­rea nu s‑ar pu­tea face si daca ca­sa­to­ria ar fi un con­tract pe ter­men limitat?

    • Sorin Sfirlogea

      Ri­si­pi­rea ar fi fost to­tusi po­si­bilă, dacă pe par­cur­sul unei vieți s‑ar fi în­che­iat mai multe con­tracte ma­tri­mo­ni­ale, fi­e­care din­tre ele li­mi­tat. Nu?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.