Au mai trecut un sfânt Valentin și-un Dragobete peste noi și toată România s‑a scufundat în iubire precum un prunc în scăldătoare. Zeci, sute, poate chiar mii de poze cu inimioare și declarații lăcrămoase de amor au traversat internetul românesc, măturând din calea lor orice alt subiect. Acuma parcă ne mai liniștim, dăm iubirea la foc mic și ne întoarcem la rutina sentimentelor cotidiene, care sunt ceva mai domoale.
Nu‑i vorbă, sunt unii care fac din amorul declarativ o preocupare permanentă. Am dat nu demult peste un blog al unui tip care se pretinde un fel de expert în chestiunea iubirii și scrie necontenit verzi si uscate despre cum trebuie iubită o femeie, unde s‑o atingi și când, cum să vorbești cu ea, ce e bine să‑i spui și să nu‑i spui — ați fi mirați dacă v‑aș spune că are un trafic de invidiat? Cu totul intâmplător am dat și peste varianta feminină a expertului în amor: un blog ținut aparent de o femeie, în care jumătate din texte sunt de fapt multe puncte-puncte, menite să simbolizeze gemete, oftaturi și profunzimi de‑o șchioapă ale sentimentului rănit sau ale dorinței nestăpânite. Puțin mai încolo, într‑o categorie separată a aceluiași blog, cititorul interesat — dar mai ales răbdător — poate descoperi texte erotice, din acelea ce aparțin categoriei soft-porn. Ce e cu confuzia asta între iubire și sex?
Ceea ce pare să fie extrem de important, mai ales pentru doamne și domnișoare, este suprapunerea perfectă între cele două aspecte, eventual în vederea unei finalități matrimoniale. Dacă cineva te iubește e musai să fie și o atingere senzuală, un sărut romantic, un fior carnal. Pe cale de consecință, dacă senzualitatea e în toi, nu poate fi vorba decât despre iubire profundă care se cere consfințită social și legal. Iar juxtapunerea duetului iubire-sex reclamă în mod imperios exclusivitatea. Mă iubești numai pe mine și pe nimeni altcineva, faci sex doar cu mine și nimeni altcineva? Se cheamă că suntem făcuți unul pentru altul.
Există multe feluri de iubire, categorii definite prin destinația sentimentelor noastre de dragoste. Există iubire de patrie, iubire frățească, iubire părintească și față de părinți, iubire prietenească. Nici una din aceste forme de iubire nu reclamă exclusivitatea. Considerăm perfect firesc să iubim ambii părinți, bunicii, toți frații și toate surorile. Putem nutri sentimente de dragoste prietenească față de mai multe persoane. Dar când sexualitatea apare în poză, brusc exclusivitatea iubirii devine moral obligatorie: nu e admisibil să iubești și să faci sex decât cu o singură persoană. Care e argumentația logică a acestei norme? De ce infidelitatea sexuală este denunțată ca indezirabilă în interiorul unui cuplu și e considerată o dovadă a lipsei de dragoste?
Cu siguranță familia nu a apărut ca formă de conviețuire socială din rațiuni sentimentale sau fiziologice. Privită din oricare aceste perspective, ar fi greu de justificat logica ei. În primul rând sentimentele nu sunt obiectul unei exclusivități voluntare. Dragostea față de o persoană se bazează pe complementaritate și similitudine din foarte multe puncte de vedere — nu mă voi hazarda să le inventariez aici — dar, finalmente, este supusă unui anumit subiectivism, care poate fi doar temporar. Nu e neobișnuit să descoperi după un timp că persoana pe care o iubești nu are exact calitățile pe care i le atribuiai și datorită cărora ai ales‑o inițial ca partner de cuplu. În al doilea rând, fiziologic vorbind, familia este mai degrabă o piedică în calea reproducției cantitative, punând bariere morale și legale relațiilor extraconjugale, mai productive din punct de vedere al înmulțirii speciei.
Familia a fost creată, după mine, din rațiuni primordial juridice: prezervarea și sporirea averii. Fără instituția legală a moștenirii, averea nu ar fi putut fi transmisă, risipindu-se în patru zări de fiecare dată când o generație ar fi dispărut. Era nevoie de această structură socială pentru a statua modul în care acumulările de avere se transmit între generații. Pentru că bastarzii rezultați din relații exterioare familiei ar fi încurcat această organizare, fidelitatea conjugală a devenit un imperativ. Însă toate astea sunt tot mai puțin credibile pe măsură ce cuplurile homosexuale introduc un nou tip de parteneriat, în care generațiile se succed fără a exista relații ereditare între ele. Se poate deci transmite averea prin forme legale independente de relațiile sexuale. Ce rost va mai avea în acest caz fidelitatea? Morala contemporană începe deja să-și schimbe parametrii.
De altfel, câtă vreme cineva este necăsătorit, este perfect normal să aibă relații sexuale neexclusive. Din fericire chiar și femeile au cam scăpat de mitul virginității premaritale, o idioțenie de origine masculină care sugera că femeia nu este obiectul afecțiunii, ci al proprietății soțului. Faptul că, imediat după căsătorie, același comportament sexual devine dintr‑o dată indezirabil este ilogic. În nici un fel dragostea față de partener nu suspendă nevoile fiziologice, care pot fi satisfăcute de relația conjugală, dar adesea nevoia de diversitate devine mai puternică decât reținerile morale. E ca și cum ni s‑ar cere la un moment dat să ne alegem mâncarea preferată, iar apoi să fim obligați să nu mai mâncăm altceva toată viața. Nu e exact ăsta principiul multor diete de slăbire, care se bazează pe dispariția apetitului atunci când consumi la nesfârșit și în cantități nelimitate același aliment?
Și, să fim sinceri, întreaga cultură contemporană este îmbibată de sugestia sexului extraconjugal. Reclamele care ne vând diverse produse sunt frecvent bazate pe conotații sexuale mai discrete sau mai evidente, toate speculând în fapt atracția naturală pe care o simțim față de alte persoane. Moda se întrece în a etala atuurile noastre sexuale în fața celorlalți, majoritatea străini. Bărbații cumpără un produs recomandat de un sex-simbol feminin pentru că în secret cred că vor fi mai seducători utilizându‑l. Iar seducția nu este neapărat îndreptată spre propria parteneră. Femeile nu se dau în vânt după spectacolele Chippendales pentru că le amintesc de soții lor de acasă. În sinea noastră toți avem oarecari porniri infidele. Unii le dau curs, alții se abțin — e o enigmă nedeslușită încă dacă o fac din convingere sau din cu totul alte rațiuni.
Mi se pare uneori că exact în această confuzie între sex și dragoste rezidă sursa multor nefericiri. Nenumărate drame personale încep prin așa-zisa “dragoste la prima vedere”, o noțiune care mi se pare o perfectă prostie. Ca să iubești pe cineva trebuie să afli un milion de lucruri despre el sau ea, trebuie să‑i descoperi personalitatea și măsura în care ea este compatibilă cu a ta. E vorba despre valori morale, despre principii de viață pe care, dacă nu le împărtășești cu cineva, iubirea e foarte improbabilă. Prin contrast, dragostea la prima vedere se bazează pe chimia instantanee pe care o creează atracția sexuală — o dată satisfăcut impulsul fiziologic, ceea ce nu presupune neapărat o singură partidă de sex, aparentele calități ale acelei persoane încep să dispară ca un fum, înlocuite de defectele pe care creierul nostru inundat de hormoni nu le distingea. Cum să-ți întemeiezi viața cu un partener pe care îl găsești dezirabil temporar și doar din punct de vedere sexual?
Confuzia între dragoste și sex e întreținută de discrepanțele tot mai mari dintre viața reală și normele morale. Concepțiile actuale despre sex, pline de pudori și prejudecăți, sunt demne de evul mediu, în timp ce pornografia a devenit un loc comun. Fanteziile nemărturisite trăiesc în majoritatea oamenilor, dar aproape toți le reprimă și le subordonează imperativelor iubirii, adâncind frustrările și dezorientarea. Nu se poate vorbi deschis despre sex fără să fii catalogat drept indezirabil din punct de vedere moral, așa că toți trag plapuma dragostei peste dorințele lor trupești ca să le facă mai onorabile. Nu e de mirare că e plin internetul de persoane, mai cu seamă dudui și doamne, care amestecă intenționat subiectele astea. Poate că ar fi bine dacă ar face o pauză de lectură a textelor senzual-lăcrămoase, cauzatoare de angoase pseudo-sentimentale și s‑ar întreba pe ele însele: de fapt ce vreau eu, dragoste sau sex? Sau poate că ar fi bine să inventăm și o sărbătoare a sexului — un Sexobete — ca să ne oferim nouă înșine ocazia de a medita asupra acestor confuzii.
15:02
Mostenirea nu s‑ar putea face si daca casatoria ar fi un contract pe termen limitat?
21:02
Risipirea ar fi fost totusi posibilă, dacă pe parcursul unei vieți s‑ar fi încheiat mai multe contracte matrimoniale, fiecare dintre ele limitat. Nu?