Ca să nu fie rău

Cea mai proaspătă dis­pută din­tre Ponta și Băs­escu este cea legată de modal­i­tatea de schim­bare a com­poz­iției guver­nu­lui. Ponta spune că e o remaniere sim­plă și că Băs­escu n‐are nici o tre­abă, e sufi­cientă apro­barea par­la­men­tu­lui. Băs­escu zice că, dim­potrivă, forța politică din spatele guvernării s‐a mod­i­fi­cat con­sid­er­abil și că ar fi nor­mal să fie depus man­datul în ved­erea redesem­nării unui pre­mier. Poz­iți­ile par irec­on­cil­i­a­bile, apelul la Curtea Con­sti­tuțion­ală pare inevitabil. Para­doxal, într‐un fel sau altul, amân­doi au drep­tate.

Ponta are drep­tate pen­tru că în con­sti­tuție nu este pre­văzută situ­ația schim­bării com­poz­iției politice a guver­nu­lui. Se pre­supune că, dacă nu este schim­bat pro­gra­mul de guvernare și majori­tatea par­la­men­tară este asig­u­rată, nu există motive de depunere a man­dat­u­lui de către primul‐ministru. Ceea ce este exact sit­u­a­tia de față. Băs­escu are drep­tate pen­tru că nu se poate să scoți de la guvernare un par­tid impor­tant și să pret­inzi că nimic nu se schimbă în guvernare. Cu sig­u­ranță lucrurile se vor schimba, dar nu în mod for­mal, nu în doc­u­mente.

Cuiul lui Pepe­lea e, de fapt, pro­gra­mul de guvernare. Doc­u­men­tul în cauză este un roman‐fluviu de 130 de pagini care abor­dează toate domeni­ile unei guvernări ide­ale. Este extrem de vag, cu afir­mații de genul "să facem să fie bine, ca să nu fie rău", este lip­sit de orice obiec­tive con­crete și de orice modal­ități de măsurare a per­for­manței. Indifer­ent ce s‐ar întâm­pla în Româ­nia în sens poz­i­tiv, există un punct în pro­gra­mul de guvernare în baza căruia Ponta își poate clama con­tribuția.  A cres­cut econo­mia? Păi scria în pro­gra­mul de guvernare că o s‐o creștem, deci am real­izat obiec­tivul — nu con­tează că n‐am făcut abso­lut nimic pen­tru asta, ba dim­potrivă. Scade șoma­jul? Păi exact asta scriam și noi, că vrem să scă­dem șoma­jul — iată că a scăzut. Și așa mai departe. Pe baza aces­tui pro­gram de guvernare ar putea fi insta­lat orice guvern de acum înainte, pen­tru 100 de ani. Ca urmare, chiar dacă Ponta ar face un guvern UDMR‐PPDD, ar putea fi în con­tin­uare prim‐ministru.

În felul ăsta guvernează clasa politică de ani buni, iar cu tim­pul a devenit un stil uni­ver­sal pen­tru toate par­tidele. Nici nu știu ce nume să‐i dau aces­tui tip de guvernare în care unii fură și mint, în timp ce Româ­nia reală se zbate de una sin­gură să reziste. Prob­a­bil cel mai nimerit nume ar fi guvernarea "stai pe spate și las‐o doar pe ea".

Nu știu cum se va final­iza dis­puta actu­ală, intu­i­esc că în favoarea lui Ponta. Dar știu foarte sigur că, dacă vrem să putem pretinde per­for­manță oricărui guvern insta­lat de acum înainte, ar tre­bui să facem ceva în legă­tură cu pro­gramele de guvernare. Ar tre­bui să insti­tuim o lege care să oblige un guvern să pre­cizeze con­cret ce dorește să facă și care sunt indi­ca­torii care vor demon­stra acest lucru. Ar tre­bui ca orice par­tid care vrea să acceadă în par­la­ment să aibă o ast­fel de plat­formă pregătită, la care să‐și man­i­feste aderența prin sem­nă­tură toți cei care can­didează sub sigla sa. Oare n‐ar tre­bui ca o ast­fel de prevedere să existe în Con­sti­tuție? Ca să nu fie rău…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu