Cea mai proaspătă dispută dintre Ponta și Băsescu este cea legată de modalitatea de schimbare a compoziției guvernului. Ponta spune că e o remaniere simplă și că Băsescu n‑are nici o treabă, e suficientă aprobarea parlamentului. Băsescu zice că, dimpotrivă, forța politică din spatele guvernării s‑a modificat considerabil și că ar fi normal să fie depus mandatul în vederea redesemnării unui premier. Pozițiile par ireconciliabile, apelul la Curtea Constituțională pare inevitabil. Paradoxal, într-un fel sau altul, amândoi au dreptate.
Ponta are dreptate pentru că în constituție nu este prevăzută situația schimbării compoziției politice a guvernului. Se presupune că, dacă nu este schimbat programul de guvernare și majoritatea parlamentară este asigurată, nu există motive de depunere a mandatului de către primul-ministru. Ceea ce este exact situatia de față. Băsescu are dreptate pentru că nu se poate să scoți de la guvernare un partid important și să pretinzi că nimic nu se schimbă în guvernare. Cu siguranță lucrurile se vor schimba, dar nu în mod formal, nu în documente.
Cuiul lui Pepelea e, de fapt, programul de guvernare. Documentul în cauză este un roman-fluviu de 130 de pagini care abordează toate domeniile unei guvernări ideale. Este extrem de vag, cu afirmații de genul “să facem să fie bine, ca să nu fie rău”, este lipsit de orice obiective concrete și de orice modalități de măsurare a performanței. Indiferent ce s‑ar întâmpla în România în sens pozitiv, există un punct în programul de guvernare în baza căruia Ponta își poate clama contribuția. A crescut economia? Păi scria în programul de guvernare că o s‑o creștem, deci am realizat obiectivul — nu contează că n‑am făcut absolut nimic pentru asta, ba dimpotrivă. Scade șomajul? Păi exact asta scriam și noi, că vrem să scădem șomajul — iată că a scăzut. Și așa mai departe. Pe baza acestui program de guvernare ar putea fi instalat orice guvern de acum înainte, pentru 100 de ani. Ca urmare, chiar dacă Ponta ar face un guvern UDMR-PPDD, ar putea fi în continuare prim-ministru.
În felul ăsta guvernează clasa politică de ani buni, iar cu timpul a devenit un stil universal pentru toate partidele. Nici nu știu ce nume să‑i dau acestui tip de guvernare în care unii fură și mint, în timp ce România reală se zbate de una singură să reziste. Probabil cel mai nimerit nume ar fi guvernarea “stai pe spate și las‑o doar pe ea”.
Nu știu cum se va finaliza disputa actuală, intuiesc că în favoarea lui Ponta. Dar știu foarte sigur că, dacă vrem să putem pretinde performanță oricărui guvern instalat de acum înainte, ar trebui să facem ceva în legătură cu programele de guvernare. Ar trebui să instituim o lege care să oblige un guvern să precizeze concret ce dorește să facă și care sunt indicatorii care vor demonstra acest lucru. Ar trebui ca orice partid care vrea să acceadă în parlament să aibă o astfel de platformă pregătită, la care să-și manifeste aderența prin semnătură toți cei care candidează sub sigla sa. Oare n‑ar trebui ca o astfel de prevedere să existe în Constituție? Ca să nu fie rău…
Lasă un comentariu