E greu să vorbești despre partea pozitivă a crizei din Ucraina. Oricum ai aborda subiectul, nu poți să ignori faptul că vorbim de victime, de violențe inutile, de deriva unui întreg popor, de repornirea războiului rece. Dar, dacă totuși am putea pentru o clipă uita toate astea, care ar fi oportunitățile pe care le crează acest conflict?
Mie mi se pare că Europa, în frunte cu Germania, va începe să reconsidere sursele de energie pe care le folosește. Dependența masivă de gazul rusesc este unul din pilonii pe care se clădește aroganța Moscovei. Celălalt este tupeul nemăsurat, convinși fiind că statele europene și America nu vor avea nebunia de a‑i urma într-un al treilea război mondial. Ceea ce, s‑o recunoaștem, sperăm și noi.
Deci singura armă pe care Europa o are pentru a sancționa Rusia este economia. Numai că deocamdată arma asta are forma unui bumerang — după scurt timp de la sancțiunile aplicate, Rusia va închide robinetul de gaz, paralizând economia europeană printr‑o criză severă de energie. Cine rezistă mai mult: Rusia fără banii europeni sau Europa fără gazul rusesc? Eu aș paria mai degrabă pe prima variantă.
Nu rămâne decât o singură opțiune, din păcate una care necesită timp: alte surse de energie. Statele Unite sugerează exportul de gaze din exploatările lor de gaze de șist — mie mi se pare o glumă varianta asta, pentru că nu văd cum s‑ar putea asigura debitul conductelor rusești prin transportul cu vase-container. Apoi nici nu cred că există capacitatea de depozitare a gazelor aduse din America — unde stochezi așa o cantitate?
Indiferent care va fi soluția de moment, un lucru pare clar: Europa trebuie să devină mai puțin dependentă energetic de alte regiuni ale lumii. Iar asta cred că se poate prin tehnologiile verzi existente. Slavă Domnului bate vântul, iar soarele strălucește suficient ca să producem mai multă electricitate fără petrol sau gaz. Va fi asta concluzia liderilor europeni? Vom putea spune că măcar atâta lucru bun a ieșit din criza ucraineană?
8:03
Super articolul!