Dumnezeu e român

Po­ves­team de­u­năzi des­pre in­ven­ta­ri­e­rea moaș­te­lor pe care a inițiat‑o pa­tri­ar­hia BOR și des­pre im­pli­ca­ți­ile ri­di­cole pe care le-ar pu­tea ge­nera ac­țiu­nea în sine. Alice po­ves­tea — într-un co­men­ta­riu — des­pre vi­zita ei la Iași, când a avut cu­ri­o­zi­ta­tea (cred!?) să ca­ute moaș­tele sfin­tei Pa­ras­chi­eva, aceea ce­le­bră, pen­tru care se calcă lu­mea în pi­cioare o dată pe an. Pare-se că sfânta li­vrează ser­vi­cii și în res­tul anu­lui, când la ra­cla ei se in­ghe­suie stu­den­ții, cu so­li­ci­tări foarte prag­ma­tice le­gate de exa­me­nele ce le stau în față. Și asta mi‑a adus aminte de un banc, care de­mon­strează că Dum­ne­zeu e ro­mân. Pen­tru că gân­dește exact ca noi.

Cică se plimba Dum­ne­zeu prin rai, cu mâi­nile la spate și cu o față în­gân­du­rată. Sfân­tul Pe­tru îl ză­rește și se apro­pie de el:

- Ce se în­tâm­plă, Doamne? Ce te frământă?
— Ce să fie, sfinte Pe­tre? Uite ti­ne­re­tul ăsta din ziua de azi, mai cu seamă ăș­tia cu stu­dii, nu prea mă mai au în su­flet, nu se gân­desc la sfân­tul duh…
— Așa e, Doamne, băga‑i și eu de seamă, da’ n‑am mai zis ni­mic, că nu vro­iam să te ne­că­jesc. Da’ poate nu‑i totu’ pierdut…
— Cum așa, sfinte?
— Păi, Doamne, zic să îi ur­mă­rim o vreme, de aici din rai, să ve­dem care din­tre ei sunt mai vred­nici de îm­pă­ră­ția ce­ru­ri­lor și să‑i răs­plătim pe aceia.

Zis și fă­cut. După vreo lună, Dum­ne­zeu întreabă:
— Cum merge treaba, sfinte Petre?
— Doamne, ce să-ți spun?!? Stu­den­ții de la me­di­cină în­vață de rup că vine se­siu­nea, ăia de la Po­li­teh­nică che­fu­iesc de di­mi­neață până seara..
— Nici unii nu‑s cu gân­dul la cele sfinte?
— Nici unii, Doamne.

După alte câ­teva zile, iar.
— Ce mai e prin stu­den­ție, sfinte?
— Doamne, cum știi. Ăia de la me­di­cină în­vață, s‑au apu­cat și ăia de la far­ma­cie și ăia de la drept.
— Și Politehnica?
— Beau și che­fu­iesc, păcătoșii.

Mai trec vreo câ­teva zile, în­cepe sesiunea.
— Ei, sfinte Pe­tre, cum mai stăm?
— Doamne, cam toți stu­den­ții în­vață acuma, că‑i se­siu­nea în toi…
— Și politehniștii?
— Ăia n‑au în­vă­țat ni­mic, Doamne, stau și ro­agă la Tine de di­mi­neața până seara.
— Ai vă­zut, sfinte Pe­tre, că stra­te­gia noas­tră dă roade? Uite cum o să fa­cem: pe-ăș­tia care se ro­agă, o să‑i tre­cem examenele.

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: