Ori­cât de pro-oc­ci­den­tal ar fi ci­neva, e greu să spui că nu vezi unele si­mi­la­ri­tăți în­tre si­tu­a­ția din Cri­meea și ceea ce se în­tâm­plă în Ca­ta­lo­nia sau Sco­ția. Ideea se­pa­ră­rii de sta­tul în care o re­giune se află în­cor­po­rată eco­no­mic și ad­mi­nis­tra­tiv, in­di­fe­rent dacă este ca­u­zată de o forță cen­tri­fugă sau de do­rința ire­zis­ti­bilă de a se alipi al­tui stat, este ele­men­tul co­mun. De­si­gur, mo­dul în care se în­tâm­plă pro­ce­sul acesta este im­por­tant și ne face să di­fe­ren­țiem în­tre abor­dă­rile de­mo­cra­tice din Sco­ția, cele oa­re­cum mai ve­he­mente din Ca­ta­lo­nia și ra­di­ca­lis­mul in­su­rec­ției mi­li­tare din Cri­meea, sus­ți­nută de ar­mata rusă. Dar de­de­sub­tul lor se gă­sesc ace­leași sen­ti­mente re­van­șarde față de o pu­tere cen­trală a că­rei le­gi­mi­tate este tot mai dis­cu­ta­bilă din punc­tul de ve­dere al re­giu­nii în ca­uză.

În ori­zon­tul vie­ții noas­tre Eu­ropa și‑a schim­bat sem­ni­fi­ca­tiv gra­ni­țele din­tre na­țiuni. Des­pre di­so­lu­ția vi­o­lentă a Iu­go­sla­viei s‑a spus că era fi­rească pen­tru că în­tre­gul stat fu­sese creat pe te­me­iuri fra­gile, pe ru­i­nele im­pe­ri­u­lui aus­tro-un­gar, iar dic­ta­tura re­gală a lui Ale­xan­dru și apoi cea co­mu­nistă a lui Tito au aglu­ti­nat ar­ti­fi­cial niște na­țiuni că­rora le lip­sea de mult timp do­rința de a fi îm­pre­ună. Jus­ti­fi­ca­rea aceasta n‑a mai func­țio­nat însă pen­tru criza din Ko­sovo, care a în­che­iat pro­ce­sul du­re­ros de dezmem­brare. De data asta nu mai era vorba de o na­țiune ce do­rea să de­vină in­de­pen­dentă, ci de o mi­no­ri­tate na­țio­nală care își aroga un te­ri­to­riu pe care se afla în ma­jo­ri­tate.

Trans­nis­tria e într‑o si­tu­a­ție si­mi­lară. Ru­șii — mi­no­ri­tari în in­te­ri­o­rul Mol­do­vei — au for­mat un nu­cleu în acest te­ri­to­riu și l‑au pre­luat vi­o­lent pen­tru a‑l de­clara stat pro­priu. Cu ex­cep­ția mij­loa­ce­lor fo­lo­site — mult mai paș­nice și mai de­mo­cra­tice — ace­eași do­rință cen­tri­fugă se ma­ni­festă în Sco­ția și în Ca­ta­lo­nia. Acum li se ală­tură, ne­aș­tep­tat, Ve­ne­ția. Deo­cam­dată printr-un re­fe­ren­dum fără efecte ofi­ci­ale, dar cu po­ten­ți­a­lul de a des­chide o nouă breșă în uni­ta­tea de ne­z­drun­ci­nat a Eu­ro­pei oc­ci­den­tale. Iar ve­ne­ție­nii sunt pri­mii care pun de la în­ce­put și foarte des­chis pro­blema apar­te­nen­ței lor la UE și NATO. Nu doar Ita­lia ar pu­tea pierde te­ri­to­rii.

Există niște ele­mente co­mune ale aces­tor miș­cări se­pa­ra­tiste: ne­voia de păs­trare a iden­ti­tă­ții cul­tu­rale și ne­în­cre­de­rea într-un sis­tem ad­mi­nis­tra­tiv cen­tral co­rupt și ne­gli­jent față de ne­vo­ile lo­cale. În toate si­tu­a­ți­ile gă­sim ex­pri­mate, într‑o formă sau alta, aceste dezi­de­rate. Chiar și pen­tru Cri­meea lo­gica func­țio­nează: iden­ti­ta­tea pro­nun­țat rusă a lo­cu­i­to­ri­lor și ne­mul­țu­mi­rea față de o orien­tare pro-eu­ro­peană a ad­mi­nis­tra­ției cen­trale vă­zută ca ine­fi­cientă și co­ruptă. Veți spune că nici Ru­sia, că­reia vor să se ali­pească, nu‑i mai brează, ba dim­po­trivă. Așa e, dar po­li­tica ope­rează cu com­pa­ra­ții re­la­tive, nu ab­so­lute. Pen­tru ce­tă­țea­nul din Sim­fe­ro­pol Ru­sia este mai dezi­ra­bilă de­cât Ki­e­vul.

Tot ce mai pot adă­uga este că acesta este fon­dul ge­ne­ral pe care cred că tre­buie in­ter­pre­tată in­sis­tența auto­no­miei ma­ghiare, care cred că este doar o primă etapă spre re­ven­di­ca­rea unei sta­ta­li­tăți pro­prii. Veți spune că iden­ti­ta­tea lor cul­tu­rală e deja asi­gu­rată. Cum rămâne însă cu ad­mi­nis­tra­ția cen­trală in­com­pe­tentă și co­ruptă pe care ro­mâ­nii o va­li­dează la fi­e­care pa­tru ani, deși ei în­șiși se de­clară ne­mul­țu­miți de ea?

În te­o­rie gra­ni­țele sta­te­lor UE nu se re­vi­zu­iesc. În prac­tică s‑a do­ve­dit că ele se pot schimba. Dacă Ma­rea Bri­ta­nie nu se poate îm­po­trivi vo­in­ței sta­tor­nice a sco­ție­ni­lor, Spa­nia re­zistă cu greu so­li­ci­tă­ri­lor ca­ta­la­ni­lor, vor re­uși ro­mâ­nii — gi­rând con­ti­nuu o clasă po­li­tică de tip ma­fiot — să stă­vi­lească în­dâr­ji­rea se­cu­iască?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.