Sunt încă reci diminețile de primăvară. Căldura de peste zi e înșelătoare, te face să crezi că vara e aproape, dar cine‑i prevăzător nu se lasă păcălit. La sala de fitness, după trei kilometri pe banda de alergat — ceea ce e o performanță pentru unul ca mine, căruia nu i‑a plăcut niciodată să alerge — un duș e reconfortant. Doar că, tocmai vă spuneam, nu‑i rost de ieșit cu părul ud afară. Deci foehn. Un aparat simplu, altminteri — o rezistență și un ventilator.
Constat că iar au schimbat unul dintre ele. Le-am pierdut numărul celor înlocuite în cei trei ani de când vin la sală. Mai mereu se strică și niciodată cel nou nu arată exact la fel cu cel dinainte. Mă uit la ăsta tocmai adus și nu-mi pare să fie mai trainic decât cele dinainte, precis că o să se strice și ăsta după vreo două-trei săptămâni. Cum s‑o fi demontând? Îl învârt curios să‑i găsesc sistemul de montare și constat că e relativ simplu. Ar trebui să-mi deschid un atelier de reparații electrocasnice. Oare s‑or face bani din asta? Ar veni lumea să repare un foehn? Aiurea. Chiar dacă ar veni, de unde naiba faci rost de piese de schimb? Bine, până la urmă nu‑s chiar nu știu ce filozofii puse într-un foehn: niște autofiletante mici, rezistență electrică din care mai găsești pe la prăvăliile de electrice. Dar dacă se arde motorașul ventilatorului… hmmm, pe ăla e cam greu să‑l improvizezi. Și dacă se topește ceva din carcasă? Mda. Nu‑i chip să repari orice defect.
Mi-am adus aminte apoi că tocmai citisem un articol despre cum coana Europa vrea să uniformizeze încărcătoarele de telefoane mobile. O idee bună, prea multe tipuri pentru exact aceeași funcționalitate. Ce așa mare brânză să le standardizezi? Că doar nu încărcătorul e factorul diferențiator al unui mobil. Nu, nu e. Dar în cazul foehnului nu‑i la fel? Cum se diferențiază între ele? Până la urmă toate usucă părul, au câteva trepte de viteză și de putere a rezistenței și cam asta‑i tot. Nu s‑ar putea standardiza?
Atunci s‑ar putea găsi și piese de schimb, că dacă nu le face producătorul se găsește cineva să le producă. Le-ai putea repara. Nu s‑ar mai arunca atâta plastic, atâtea resurse, atâția bani câți s‑au cheltuit ca amărâtul ăla de foehn să ajungă din fabrica taiwaneză până în vestiarul unei săli de fitness. Iar banii, în loc să se ducă pe aparate noi, în conturile doldora ale unei multinaționale care produce electrocasnice, s‑ar duce în comunitatea locală, în buzunarul unui meșter reparator. Adică ar rămâne aici.
Am ajuns acasă. Pe lista de lecturi amânate stă un articol despre cum aruncând atâtea foehnuri o să dăm în colaps. Prostii. Resursele sunt inepuizabile. Profitul e cel mai important.
Lasă un comentariu