Boier de Rahova

În pe­i­sa­jul co­lo­rat al no­i­lor îm­bo­gă­țiți din anii post-de­cem­briști am vă­zut cu to­ții de-al lun­gul tim­pu­lui fel și fel de spe­ci­mene umane. Ma­jo­ri­ta­tea sunt niște per­so­naje la­come, dor­nice de avere și pu­tere, lip­site de in­struc­ția ne­ce­sară unui stil pro­priu. Opu­lența pe care pro­priul tu­peu o ge­ne­rează nu se poate ma­ni­festa de­cât în forme co­pi­ate din di­verse alte con­texte — vila ca a nu știu că­rui mi­li­o­nar, ma­șină ca a nu știu că­rui ma­fiot, ne­vastă ca a nu știu că­rui po­li­ti­cian. Mi­me­tis­mul duce la un stil eclec­tic, un ghi­veci pe­ni­bil, de care ei sunt to­tuși mân­dri pen­tru că este ima­gi­nea suc­ce­su­lui lor. Iar în ju­rul lor pros­ti­mea îi ad­miră și îi aclamă atunci când aruncă că­tre ea câ­țiva fir­fi­rei, pomană.

Prin­tre toți acești in­di­vizi există și o ca­te­go­rie aparte, a ce­lor care se în­chi­puie in­te­lec­tual su­pe­ri­ori, că­rora lu­mea tre­buie să li se su­pună ca o re­cu­noaș­tere a as­cen­den­țe­lor lor prin­ci­are. Sunt noii no­bili ai Ro­mâ­niei, noii bo­ieri de mu­cava ai so­ci­e­tă­ții pe care am alcătuit‑o în acești 25 de ani. Se îm­bracă di­fe­rit, pre­ten­țios și scump. Se mișcă di­fe­rit, eco­no­mici în miș­cări, asis­tați de șo­feri și va­leți. Vor­besc di­fe­rit, fals-su­pe­ri­ori și bom­bas­tici, ne­u­i­tând să se ra­por­teze doar la “clasa” din care cred că fac parte.

Fa­mi­lia lui Vla­sov — pre­șe­din­tele Ca­me­rei de Co­merț ares­tat pen­tru lu­are de mită — este un ast­fel de caz. Fiica sa, Vanda, are toate ca­rac­te­ris­ti­cile sti­lis­tice ale no­bi­li­tă­ții în­chi­pu­ite: oche­la­rii de soare mari a la ve­detă de ci­nema, cro­iul re­tro al hai­ne­lor, amin­tind de anii ’70, ajus­tă­rile fa­ci­ale prin chi­rur­gie es­te­tică, ex­pri­ma­rea iri­tat-pre­ți­oasă a ce­lui care nu în­țe­lege cum niște mo­jici din lu­mea de rând pot să se atingă de clasa su­pe­ri­oară din care ea face parte. Evi­dent, ra­por­ta­rea la no­bi­li­mea au­ten­tică nu lip­sește: ta­’su, când nu ia mită, merge la ca­zino la fel ca prin­țul Al­bert, pen­tru că asta este o în­de­le­t­ni­cire a nobililor.

Mă în­treb cum pri­vesc acum sen­tin­țele date de Cur­tea de Ar­bi­traj toți cei care au pier­dut pro­ce­sele. Pro­ba­bil mulți se re­voltă și au un ar­gu­ment se­rios să ceară re­ju­de­ca­rea ca­u­ze­lor lor. Pen­tru că, să nu ne min­țim, du­duia Vanda pri­mea și ea par­tea ei din mită. No­bi­lele sale ta­bie­turi sunt costisitoare.

“Tata n‑a pus mâna pe bani” sus­ține Vanda și, teh­nic vor­bind, e ade­vă­rat. Pen­tru că în în­chi­pu­ita lor lume ge­nul ăsta de muncă îl face va­le­tul, șo­fe­rul — e sub dem­ni­ta­tea unui di­ta­mai bo­ie­rul să care o pungă cu bani. Vla­sov va merge la puș­că­rie, nu văd cum ar pu­tea scăpa. E drept, prin­țul Al­bert nu frec­ven­tează puș­că­ri­ile, dar un pic de ori­gi­na­li­tate a no­bi­li­mii ro­mâ­nești nu strică. Gân­diți-vă ce re­zo­nanță in­te­re­santă va avea ti­tlul de Vla­sov, bo­ier de Ra­hova sau Vanda, prin­țesă de Jilava.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...