Thank you, capitalism

În linii mari două sunt moti­vați­ile care au dus oamenii către noi invenții: lenea și nevoia. Iar dacă privim înapoi în isto­rie am fi ten­tați să spunem că nevoia a jucat un rol mai impor­tant în sec­olele mai înde­păr­tate, când munca man­u­ală era pre­pon­der­entă și inven­tiv­i­tatea era mai degrabă îndrep­tată spre a rezolva prob­leme de supraviețuire. Începând cu plugul și sfârșind cu unele invenții mod­erne, nevoia a fost prin­ci­palul motor al pro­gre­su­lui. Apoi, trep­tat, nevoia a lăsat loc celuilalt fac­tor deter­mi­nant, lenea. Nu mai inven­tăm pen­tru ca să supraviețuim, ci ca să ne asig­urăm un nivel de comod­i­tate. Ne e lene să frecăm tigăile — pof­tim teflonul. Ne e lene să ne ridicăm de pe cana­pea ca să schim­băm canalul TV — pof­tim tele­co­manda.

Lenea este prob­a­bil fla­gelul con­tem­po­ran al omenirii, pen­tru că aproape toți părem să suferim de ea. Și dacă obser­vați, econo­mia de con­sum în care trăim este aproape emi­na­mente con­stru­ită pe încu­ra­jarea și spec­u­larea aces­tei boli uni­ver­sale, propunându-ni-se pro­duse care răspund încli­nației noas­tre spre lene. Ți‑e lene să schimbi vitezele? Cumpără-ți mașină cu cutie automată. Ți‑e lene să înveți și să-ți dezvolți per­son­al­i­tatea? Cumpără-ți țoalele firmei X și ele îți vor da o iden­ti­tate. Ți‑e lene să gătești? Îți dăm noi semi­preparate con­ge­late. Te-ai îngrășat și ți‑e lene să faci miș­care? Avem niște pilule de slăbit mag­ice.

Zilele tre­cute mi‑a căzut sub ochi o fotografie înfățișând două microSD-uri, unul de 128 MB din 2005, celălalt de 128 GB din 2014. Sub fotografie scria: thanks com­pe­ti­tion, thanks cap­i­tal­ism. M‑am uitat lung la fotografie și am încer­cat să înțe­leg ce‑o fi în mintea cuiva care ar face acest rațion­a­ment. Să stochezi de o mie de ori mai mult pe ace­lași suport e o per­for­manță, dar nu văd ce legă­tură ar avea cu com­petiția și cap­i­tal­is­mul. Fap­tul că plă­tim niște oameni super-inteligenți ca să gân­dească soluții la prob­leme reale n‑are nici o legă­tură cu cap­i­tal­is­mul — că un antre­prenor care vrea profit înfi­ințează un depar­ta­ment de cerc­etare și le cere să‑i aducă idei care să pro­ducă bani nu înseamnă că nu s‑ar fi găsit ace­leași soluții dacă, de pildă, cercetă­torii ar fi finanțați de un guvern. Cre­ativ­i­tatea nu se hrănește cu profit.

Ba mai mult, aș spune că în multe sen­suri cap­i­tal­is­mul a devenit o frână a pro­gre­su­lui. În primul rând pen­tru că ști­ința a avansat enorm în foarte multe domenii, iar cerc­etarea ar tre­bui să ben­e­fi­cieze de core­lați­ile din­tre toate aceste domenii, ceea ce nu se poate pen­tru că mar­ile com­panii care investesc în cerc­etare restrâng în mod delib­erat sfera de ino­vare, cen­zurând cre­ativ­i­tatea în folo­sul prof­i­t­u­lui. Prob­a­bil cel mai bun exem­plu este indus­tria far­ma­ceu­tică, unde ar fi nevoie de o abor­dare holis­tică între descoperir­ile med­i­cinii mod­erne si cele ale med­i­cinii alter­na­tive pen­tru a face urmă­torul pas în tratarea bolilor. Acupunc­tura, pre­sop­unc­tura, plantele med­i­c­i­nale și toate cele­lalte ramuri ale med­i­cinii de care mai toți fac mișto, dar spre care aleargă dis­per­ați ca "să încerce și asta" atunci când bolile nu li se vin­decă cu pastilele mod­erne, ar tre­bui aduse împre­ună cu chimia pen­tru a găsi o cale de a trata can­cerul, SIDA și alte mal­adii grave.

Ce face în schimb cap­i­tal­is­mul? Păi racolează creiere și le plătește să inven­teze încă un hap pen­tru coles­terol, la fel de inutil ca și cele­lalte de până atunci, dar teri­bil de prof­itabil pen­tru că toată lumea are coles­terol. Dacă am fi pus la un loc creierele din med­i­cină și din indus­tria ali­men­tară poate am fi aflat un ade­văr sim­plu: dacă vrei să ai o pop­u­lație mai sănă­toasă (așa cum popm­pos declară orice com­panie far­ma­ceu­tică) poate n‑ar tre­bui să‑i pui chim­i­cale în ali­mente, n‑ar tre­bui să mod­i­fici genetic plantele și ani­malele, n‑ar tre­bui să tratezi ani­malele cu hor­moni. Dar asta nu e posi­bil pen­tru că ar însemna să reducem prof­i­tul, să des­fi­ințăm fabri­cile de chim­i­cale. Așa că o să avem niște creiere care inven­tează chim­i­cale de pus în mân­care și alte creiere care inven­tează chim­i­cale care să vin­dece bolile gen­er­ate de primii. Thanks com­pe­ti­tion, thank cap­i­tal­ism!

În Româ­nia ne-am făcut un titlu de glo­rie din fap­tul că reparăm orice cu un patent și o sârmă. Trec acum peste con­sid­er­entele efi­cienței și efi­cac­ității, de care poate une­ori abuzez luat de valul moder­nității cap­i­tal­iste. Înainte de '89 mai orice băr­bat știa să repare defecți­u­nile ele­mentare ale unei Dacii, ale unei chi­u­vete sau ale unui fier de căl­cat. Azi? Pen­tru mașini avem ser­vice — de alt­fel mașinile mod­erne nici nu mai pot fi reparate cu instru­mente sim­ple, ești obligat să apelezi la ser­vicii scumpe (thanks cap­i­tal­ism!). Pen­tru insta­lați­ile san­itare avem insta­la­tori care habar n‑au meserie, toți vin și spun că tre­buie înlocuit totul. spart, dărâ­mat și pus ceva nou. Iar pen­tru fierul de căl­cat avem gunoiul și necon­tenitele oferte de la mag­a­zin. O fi comod, nu zic nu, dar ce efect are asupra cre­ativ­ității si inteligenței noas­tre prac­tice?

În curând vom fi o altă nație de hand­i­ca­pați tehnici — dacă nu cumva sun­tem deja — inca­pa­bili să soluționăm cea mai sim­plă prob­lemă prac­tică, depen­denți de o economie benev­o­lentă, care — thank you, cap­i­tal­ism! — ne va spune cât tre­buie să plă­tim ca să putem trage din nou apa după ce ne-am…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu