Într‑o vreme um­bla pe Fa­ce­book un ci­tat din ăsta ce­le­bru, atri­buit Oa­nei Pe­l­lea: “Când ești mort, nu știi că ești mort. E greu doar pen­tru cei­lalți. La fel și când ești prost.”. Ni­mic mai ade­vă­rat. Pros­tia su­pra­vie­țu­iește ori­că­rei în­cer­cări toc­mai pen­tru că nu are con­ști­ință de sine și, ne­des­co­pe­rindu-se în oglin­zile ra­țiu­nii, se pro­pagă ne­s­tin­ghe­rită. Într-un anume sens la asta mă re­fe­ream când spu­neam că de­mo­cra­ți­ile nu au re­u­șit să clă­dească ni­mic du­ra­bil, toc­mai pen­tru că, dându-i-se pu­te­rea de a se ex­prima, pros­tia este lă­sată să se ma­ni­feste li­ber. Și, să re­cu­noaș­tem, spe­cia umană este ma­jo­ri­tar for­mată din proști.

Că am drep­tate mi‑o do­ve­dește și re­ac­ția unui co­men­ta­tor. Nu este unul ano­nim, dar pre­fer — din ele­ganță — să‑i trec nu­mele sub tă­cere. Per­soana face parte din ca­te­go­ria ce­lor care nu sunt lip­siți de ca­pa­ci­ta­tea de a ra­ționa lo­gic, dar func­țio­nează pe fun­damente com­plet ero­nate, do­bân­dite din lec­turi in­con­sis­tente și su­per­fi­ci­ale, su­fi­ciente în opi­nia sa pen­tru a de­ține ade­vă­rul ab­so­lut des­pre tot ceea ce îl în­con­joară. Din toată ple­doa­ria mea n‑a re­u­șit să re­țină de­cât că fac apo­lo­gia unor con­struc­ții fa­rao­nice, deci inu­tile, ceea ce mă re­duce la con­di­ția unui de­tes­ta­bil so­ci­a­list. Ni­mic des­pre fap­tul că am go­lit de sens exis­tența umană. Ni­mic des­pre ab­sența me­ri­to­cra­ției în con­struc­ți­ile noas­tre so­ci­ale și po­li­tice. Ni­mic des­pre con­di­ția umană și ros­tul pe care ar tre­bui să‑l avem din­colo de orice ‑isme. În gân­di­rea sa sim­plă, dacă nu prea­mă­rești ex­pli­cit ca­pi­ta­lis­mul și pro­fi­tul nu poți fi de­cât un ignorant.

Până la urmă nici nu i‑aș fi men­țio­nat exis­tența dacă n‑ar fi fost ceva ce mă în­gri­jo­rează se­rios: agre­si­vi­ta­tea pros­tiei in­to­le­rante. Pen­tru că aces­tui tip de per­soană nu‑i ajunge să fie în dez­a­cord cu cei­lalți, e ab­so­lut ne­ce­sar să îi și zdro­bească pu­blic ca să-și con­firme sieși va­la­bi­li­ta­tea pro­priei opi­nii. Exact după me­ca­nis­mul ăsta func­țio­nează jur­na­lis­mul în sti­lul An­tena 3: nu sun­tem de acord cu tine, deci tre­buie să tă­vă­lim cu tine pe jos ca să îți bagi min­țile în cap și să nu mai su­feri de pă­reri di­fe­rite de ale noas­tre. Seară de seară, Mir­cea Ba­dea, Mi­hai Gâ­dea și cei­lalți ca ei cu asta se ocupă — iden­ti­fi­ca­rea ce­lor care au opi­nii di­fe­rite și desfi­in­ța­rea lor pu­blică: pen­tru că gân­desc alt­fel sunt proști, rău in­ten­țio­nați, hoți și mincinoși.

Co­men­ta­to­rul meu ar pu­tea pur și sim­plu să nu mai ci­tească ce scriu dacă în mod re­pe­tat nu e de acord cu punc­tele mele de ve­dere. Pen­tru că e nar­ci­sist și agre­siv ține mor­țiș să le lec­tu­reze și apoi să le desfi­in­țeze pu­blic cu ar­gu­mente ri­di­cole, asu­mând stu­pid că ori­cine nu este de ace­eași pă­rere cu el nu poate fi de­cât ig­no­rant. Și asta mi se pare ge­nul de ati­tu­dine care ne dă­u­nează foarte mult: con­vin­ge­rea că de­ți­nem ade­vă­rul ab­so­lut și că toți cei­lalți tre­buie re­duși la tă­cere. Adică pros­tia tip An­tena 3.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.