În a doua jumătate a anilor ’90 — nu mai știu exact data — pe Valea Agășului se vestea un prăpăd forestier. Legea retrocedărilor intrase în vigoare și se făcuseră niscai împroprietăriri cu tot cu punerile în posesie de rigoare. Românii și ceangăii de pe vale deveniseră proprietari și primul lor gând a fost să se pună pe căpătuială, tăind pădurea de pe coastele dealurilor precum tai porumbul toamna. Așa ceva era desigur ilegal, atâta doar că pedeapsa pentru tăierea unei păduri întregi era cam cât prețul lemnului unui singur arbore, așa că merita să încalci legea pentru o biată amendă.
Silvicii au tras semnale de alarmă că se întâmplă un dezastru, s‑au mobilizat jandarmii și toți au mers în vale să discute cu oamenii și să readucă lucrurile în făgașul normalității. Numai că ceangăii nu‑s chiar renumiți pentru rezonabilitatea lor, așa că — aflând că e delegație mare venită de la București să‑i ancheteze și să le interzică să taie pădurea — au luat topoarele în mâini și au asediat ocolul silvic, unde se aflau veneticii dușmănoși. Șeful de post era și el în sediul ocolului și, văzând mulțimea adunată în stradă, le‑a spus celorlalți că el se retrage și nu se amestecă în toată tevatura ce părea să urmeze. Un director de prin ministerul pădurilor i‑a reproșat atitudinea și i‑a reamintit că el reprezintă legea, deci e de datoria lui să explice oamenilor că nu fac bine ce fac. Șeful de post i‑a răspuns cam așa: “Dumneata nu știu de ce ai venit aici și ce îți propui să faci, dar ați apucat toți pe un drum greșit, nu așa o să rezolvați problema cu oamenii ăștia. Eu nu pot să mă lupt cu satul, pentru că mâine dumneata și oamenii dumitale veți pleca, dar eu rămân aici și trebuie să trăiesc cu ei.”
Povestea s‑a încheiat ca‑n filme, cu delegația de la București scăpând cu fuga de furia oamenilor, după o palpitantă cursă cu mașina de teren prin albia unui pârâu aflat în fundul curții ocolului, ocazie cu care s‑a vădit că un Land Rover Defender e tare bun în vremuri de prigoană. Au scăpat teferi cu toții și au jurat că nu se mai întorc la Agăș, că ăia nu‑s normali. Dealurile golașe stau mărturie și azi despre acele vremuri, iar când plouă torențial apa curge pe coastele munților ca de pe acoperișul unei case, ajungând în câteva clipe jos în vale, umflând pârâul și luănd apoi case și acareturi pe care le găsește în cale. Prostia se plătește, mai devreme sau mai târziu.
Acuma citiți articolul de mai jos și spuneți-mi dacă și vouă vi se pare că există o similitudine cu istoria asta pe care v‑am spus‑o. Domnul Aligică, precum directorul din minister, crede că a agita pumnul în aer este cel mai bun răspuns atunci când ai de a face cu o mulțime nu prea mintoasă. Invitația sa de a “pune pe tapet” problema cu Rusia mi se pare de o înduioșătoare naivitate, ca și cum cineva s‑ar impresiona de furiile noastre adolescentine. Solicitările sale de a se inventaria afacerile rusești în România sunt caraghioase, ca să folosesc un termen elegant. Cei care trebuie să știe, le știu deja.
Atunci când Germania face volte diplomatice foarte largi, lăsând deschise orice posibilități de soluționare a conflictului cu Rusia, iar Franța tace în mod suspect, a ne erija noi în cavalerii justițiari ai Europei nu e doar ridicol, ci — ca să folosesc chiar expresia lui Dragoș Aligică — e stupid și iresponsabil. Pentru că, oricât de multă dreptate am avea, Europa occidentală e bine mersi la ea acasă, dar noi — asemeni șefului de post de pe valea Agășului — vom rămâne aici, vecini cu Rusia. Și va trebui să trăim cu ei. Poate nu ca foarte buni prieteni, dar în orice caz nici ca dușmani de moarte.
Rusia putinista depaseste deja masura cu Romania: Ajunge!
In acest moment s‑au intrunit toate conditiile ca problema ruseasca in Romania sa fie pusa fara menajamente pe tapet. Moscova ne da note la purtare, ne face cu degetul, urecheaza Presedintele Romaniei, scurge catre mass-media conversatii diplomatice insultatoare cu privire la Romania si romani, se rupe in figuri de forta tutelara, vrea sa aiba drept de veto asupra regimului exploatarii resurselor naturale ale tarii, incurajeaza chestionarea identitatii europene a Romaniei, se infiltreaza in structura economica a tarii, samd samd samd.
|
Lasă un comentariu