În a doua ju­mă­tate a ani­lor ’90 — nu mai știu exact data — pe Va­lea Agă­șu­lui se ves­tea un pră­păd fo­res­tier. Le­gea re­tro­ce­dă­ri­lor in­trase în vi­goare și se fă­cu­seră nis­cai îm­pro­pri­e­tă­riri cu tot cu pu­ne­rile în po­se­sie de ri­goare. Ro­mâ­nii și cean­găii de pe vale de­ve­ni­seră pro­pri­e­tari și pri­mul lor gând a fost să se pună pe că­pă­tu­ială, tă­ind pă­du­rea de pe coas­tele de­a­lu­ri­lor pre­cum tai po­rum­bul toamna. Așa ceva era de­si­gur ile­gal, atâta doar că pe­deapsa pen­tru tă­ie­rea unei pă­duri în­tregi era cam cât pre­țul lem­nu­lui unui sin­gur ar­bore, așa că me­rita să în­calci le­gea pen­tru o biată amendă.

Sil­vi­cii au tras sem­nale de alarmă că se în­tâm­plă un dez­as­tru, s‑au mo­bi­li­zat jan­dar­mii și toți au mers în vale să dis­cute cu oa­me­nii și să rea­ducă lu­cru­rile în fă­ga­șul nor­ma­li­tă­ții. Nu­mai că cean­găii nu‑s chiar re­nu­miți pen­tru re­zo­na­bi­li­ta­tea lor, așa că — aflând că e de­le­ga­ție mare ve­nită de la Bu­cu­rești să‑i an­che­teze și să le in­ter­zică să taie pă­du­rea — au luat to­poa­rele în mâini și au ase­diat oco­lul sil­vic, unde se aflau ve­ne­ti­cii du­ș­mă­noși. Șe­ful de post era și el în se­diul oco­lu­lui și, vă­zând mul­ți­mea adu­nată în stradă, le‑a spus ce­lor­lalți că el se re­trage și nu se ames­tecă în toată te­va­tura ce pă­rea să ur­meze. Un di­rec­tor de prin mi­nis­te­rul pă­du­ri­lor i‑a re­pro­șat ati­tu­di­nea și i‑a rea­min­tit că el re­pre­zintă le­gea, deci e de da­to­ria lui să ex­plice oa­me­ni­lor că nu fac bine ce fac. Șe­ful de post i‑a răs­puns cam așa: “Dum­ne­ata nu știu de ce ai ve­nit aici și ce îți pro­pui să faci, dar ați apu­cat toți pe un drum greșit, nu așa o să re­zol­vați pro­blema cu oa­me­nii ăș­tia. Eu nu pot să mă lupt cu sa­tul, pen­tru că mâine dum­ne­ata și oa­me­nii du­mi­tale veți pleca, dar eu rămân aici și tre­buie să tră­iesc cu ei.”

Po­ves­tea s‑a în­che­iat ca‑n filme, cu de­le­ga­ția de la Bu­cu­rești scă­pând cu fuga de fu­ria oa­me­ni­lor, după o pal­pi­tantă cursă cu ma­șina de te­ren prin al­bia unui pârâu aflat în fun­dul cur­ții oco­lu­lui, oca­zie cu care s‑a vă­dit că un Land Ro­ver De­fen­der e tare bun în vre­muri de pri­goană. Au scă­pat te­feri cu to­ții și au ju­rat că nu se mai în­torc la Agăș, că ăia nu‑s nor­mali. De­a­lu­rile go­lașe stau măr­tu­rie și azi des­pre acele vre­muri, iar când plouă to­ren­țial apa curge pe coas­tele mun­ți­lor ca de pe aco­pe­ri­șul unei case, ajun­gând în câ­teva clipe jos în vale, um­flând pârâul și luănd apoi case și aca­re­turi pe care le gă­sește în cale. Pros­tia se plă­tește, mai de­vreme sau mai târziu.

Acuma ci­tiți ar­ti­co­lul de mai jos și spu­neți-mi dacă și vouă vi se pare că există o si­mi­li­tu­dine cu is­to­ria asta pe care v‑am spus‑o. Dom­nul Ali­gică, pre­cum di­rec­to­rul din mi­nis­ter, crede că a agita pum­nul în aer este cel mai bun răs­puns atunci când ai de a face cu o mul­țime nu prea min­toasă. In­vi­ta­ția sa de a “pune pe ta­pet” pro­blema cu Ru­sia mi se pare de o în­dui­o­șătoare nai­vi­tate, ca și cum ci­neva s‑ar im­pre­siona de fu­ri­ile noas­tre ado­les­cen­tine. So­li­ci­tă­rile sale de a se in­ven­ta­ria afa­ce­rile ru­sești în Ro­mâ­nia sunt ca­ra­ghi­oase, ca să fo­lo­sesc un ter­men ele­gant. Cei care tre­buie să știe, le știu deja.

Atunci când Ger­ma­nia face volte di­plo­ma­tice foarte largi, lă­sând des­chise orice po­si­bi­li­tăți de so­lu­țio­nare a con­flic­tu­lui cu Ru­sia, iar Franța tace în mod sus­pect, a ne erija noi în ca­va­le­rii jus­ti­țiari ai Eu­ro­pei nu e doar ri­di­col, ci — ca să fo­lo­sesc chiar ex­pre­sia lui Dra­goș Ali­gică — e stu­pid și ires­pon­sa­bil. Pen­tru că, ori­cât de multă drep­tate am avea, Eu­ropa oc­ci­den­tală e bine mersi la ea acasă, dar noi — ase­meni șe­fu­lui de post de pe va­lea Agă­șu­lui — vom rămâne aici, ve­cini cu Ru­sia. Și va tre­bui să trăim cu ei. Poate nu ca foarte buni pri­e­teni, dar în orice caz nici ca du­ș­mani de moarte.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.