În diminețile însorite de primăvară Herăstrăul e cel mai frumos parc din lume. Aleile aproape pustii, scăldate de soarele ridicat de‑o suliță pe cer, te invită să le colinzi și să te bucuri de aerul proaspăt, mirosind a frunze tinere și a baltă renăscută. De pe Insula Trandafirilor trec cu bicicleta peste podul boltit și urc apoi către statui, pe lângă teatrul de vară. Sus, în capătul aleii, fac stânga. Un el și o ea admiră peluza de flori din fața acvariului.
- Hai să-ți fac o poză aici, zice el.
— Acuma? întreabă ea.
Sunt tineri, până în 30 de ani, îmbrăcați de birou, nicidecum pentru plimbare în parc.
— Da, acuma. Hai, stai acolo, mai lângă flori, ca să prind și lacul pe fundal.
Ea dă semne de nerăbdare, foindu-se de pe un picior pe altul:
— Gata?
— Nu, stai că-ți fac cu telefonul ăstalalt, că e mai bună camera. Și lasă-te așa, puțin pe o parte să se desfacă părul, că ești foarte frumoasă cu el desfăcut.
Nerăbdarea ei se topește în mierea complimentului. Se străduie să ia o poziție de studio, stând ușor pe vine și înclinată precum turnul din Pisa. El moșmondește ceva la telefon. De undeva din spate apar în cadru doi bătrâni discutând aprins între ei:
— Dacă înțelegi dumneata, după trei seturi de analize la trei laboratoare diferite aveam trei valori de referință! Și le-am dat la analiză din aceeași probă de urină… Nu poți să mai ai încredere în laboratoarele astea, dom’ne!
— Nu vă supărați, strigă el către cei doi bătrâni, facem și noi o poză aici.
Nu‑l aud. Dezbaterea despre analiza urinei e prea aprinsă.
Ea începe să își piardă răbdarea.
— Hai, că la 10 am un meeting.
— Da’ durează numai un minut, protestează el. E așa frumos locul…
— Lasă că-mi faci mâine poză, tot aici.
Ea se îndepărtează deja, iar el — bosumflat — o urmează, băgând telefonul în buzunar.
— Mâine am să uit, concluzionează dezamăgit.
Ea se gândește nițel apoi găsește soluția salvatoare:
— Pune-ți și tu un reminder pe telefon.
Lasă un comentariu