E mare lucru să știi când să te oprești, mai cu seamă după ce ai gustat nițel din cupa gloriei. Pentru că întotdeauna te pândește tentația de a continua până la ridicol și chiar mai departe, către penibil. Cam așa mi se pare că se întâmplă cu trupa Phoenix, a căror muzică a făcut istorie la un moment dat în România. Ceea ce se întâmplă azi cu ei, caraghioasele certuri între Nicu Covaci și ceilalți membri ai trupei, producțiile pseudo-muzicale în care se implică sunt toate semnele unui declin abrupt care va sfârși prin a nărui imaginea aceea frumoasă a unei trupe rock emblematice.
Într‑o dimineață, mergând spre serviciu, ascultam la RockFM un interviu cu Nicu Covaci, care deține de fapt brandul Phoenix. Și se apucă gagiul să explice cum că el e preocupat de lucruri serioase, că merge mai departe cu muzica de calitate, că lucrează la piese pentru un album nou și că vom fi toți mesmerizați când îl vom auzi. Că el vrea să lucreze subliminal asupra poporului român și vrea să‑i trezească și să îi redea șira spinării. Tipul de la radio îl întreabă pe ce versuri face piesele, dacă le scrie tot el și Nicu Covaci zice că da, scrie și el, dar a preluat și niște versuri nemaipomenite ale unui ins anonim, pe care le‑a considerat demne de a fi puse pe muzică.
După aia surpriză, RockFM are piesa cu pricina, se cheamă Marea Țiganiadă și hai s‑o difuzeze în premieră. Băi nene și urmează o lălăială penibilă cu niște versuri de doi bani despre romi și despre taberele lor din Franța, într-un soi de metrică a la Iarna pe uliță a lui Coșbuc — nici nu pot să descriu în cuvinte penibilul piesei, era ceva dincolo de ceea ce poate suporta un om normal! Ascultați și voi, dacă vă țin nervii…
Și ca să percepeți și mai bine penibilul actual, luați de aici o piesă de pe Cantafabule din 1975, rock progresiv la mama lui:
De-aia zic: mare lucru să știi când să te oprești.
Lasă un comentariu