Doina Pană pare o femeie de treabă. Are figura unui om blajin, populat de bune intenții, genul acela de persoană amabilă și liniștită pe care îl găsești mai degrabă în provincialismul micilor orașe. Și când o vezi ajunsă în postura de ministru al unor domenii cu care n‑are nici în clin, nici în mânecă, gândul te duce imediat la misiunea pe care i‑o fi încredințat‑o partidul și pe care ea — plină de bune intenții și de dorință de a ajuta — se străduie s‑o ducă la bun sfârșit. Judecata intransigentă se înmoaie în fața blajinei sale apariții: poate n‑o fi chiar așa de proastă alegerea ei, cel puțin nu face rău cum au făcut alții.
Doina Pană este femeie. Și ca femeie este expusă judecății preponderent misogine a românilor. O mică paranteză aici: majoritatea misoginilor nu vine din rândurile bărbaților, ci chiar din ale femeilor — n‑am văzut până acum nici o figură publică feminină care să fie susținută consistent de românce, în schimb după Iliescu sau Ponta s‑au dat și se dau în vânt foarte multe. Misoginismul nu se manifestă neapărat în mod direct și explicit, adesea are forme mai subtile de prezență, cum ar fi de pildă “ce faci, fă Doina?”. Exprimarea conține lipsa de respect: oi fi tu în guvern, dar eu te-am făcut ministru, deci te tutuiesc superior și adaug apelativul folosit pentru femeile proaste de la țară, ca să nu-ți uiți locul.
Doina Pană spune că exprimarea pe care toți am auzit‑o clar nu a existat. În vocabularul premierului, spune ea, nu există aceste cuvinte. Și abia prin declarația asta ea ne spune tuturor că da, e doar o femeie proastă din provincie, adusă în capitală de marii bărbați pesediști, în fața cărora e de acord să stea în genunchi, cu capul plecat, recunoscătoare că au băgat‑o în seamă. Pentru că misoginismul e firesc în România.
0:04
revin, nu cunosc declaratia doamnei, aveti dreptate poate fi si de natura misogina daca subiectul este persoana de gen feminine.
0:04
NU EXISTA MISOGINISM FEMININ. MISANDRIE, MIXANDRIE DA.