Pe scân­dura sce­nei po­li­tice ro­mâ­nești ac­to­rii po­li­tici țo­păie dizgra­țios pre­cum niște ba­le­rine su­pra­pon­de­rale. Spec­ta­co­lul e pe­ni­bil, dar pu­bli­cul pare să se fi obiș­nuit cu tro­pă­i­ala hi­po­po­ta­mică, cu de­cla­ma­ți­ile bom­bas­tice ale fan­to­șe­lor, cu in­co­e­rența re­giei. Lu­mea șade cu­min­țică în sca­une ur­mă­rind re­pre­zen­ta­ția și aș­tep­tând să vină pa­uza când la bu­fe­tul din foa­ier se va da — poate — ceva gratis.

Ca în orice sce­na­riu care se res­pectă există per­so­na­jele bune și per­so­na­jele rele, atâta doar că pu­bli­cul are pă­reri di­fe­rite care ar fi unii și care ar fi cei­lalți. Prin­tre spec­ta­tori cir­culă un zvon cum toți ar fi de fapt ac­to­rii cei răi, iar ăia buni n‑au în­că­put până acum în dis­tri­bu­ție pen­tru că re­gi­zo­rii nu i‑au do­rit. Unii sunt de acord cum că așa ar fi, al­ții zic că ăla cu oche­lari le place tare mult, mai mult de­cât ador­mi­tul ce­lă­lalt sau ăla în cos­tum de marinar.

În lipsa unui li­bret, oa­me­nii nu prea știu cum să in­ter­pre­teze ce văd. Um­blă vorba că unii ar fi în stânga și cei­lalți în dreapta, dar e aproape cu ne­pu­tință să în­țe­legi care și cum pen­tru că per­so­na­jele se fo­iesc într-una pe scenă, pen­dulând pe ne­aș­tep­tate dintr‑o parte în alta. Ăia cu cos­tume ro­șii zic că pre­țul bi­le­te­lor tre­buie mă­rit pen­tru că bu­ge­tul spec­ta­co­lu­lui are ne­voie de bani. Ăi­lalți zic că mai de­grabă ar tre­bui să rămână la fel, ca să vină mai mulți spec­ta­tori că, uite, lo­curi goale mai sunt o gră­madă mai ales că o parte din spec­ta­tori s‑au să­tu­rat de co­me­dia ju­cată pe scenă și au ple­cat la alte tea­tre, mai în­de­păr­tate, unde pie­sele sunt mai bine re­gi­zate, iar ac­to­rii de mai bună ca­li­tate. Cine o avea dreptate?

Iar de la o vreme în­coace sce­na­riul a de­ve­nit ne­in­te­li­gi­bil. Ăi ro­șii par a cânta toți în cor un cân­tec prost și cam pro­let­cul­tist, dar mai pe pla­cul pu­bli­cu­lui de­cât hăr­mă­laia ce­lor­lalți, care vor­besc unii peste al­ții, se aco­peră re­ci­proc și ni­meni nu pri­cepe ni­mic din re­pli­cile lor. Așa că lu­mea apla­udă mai mult pe oche­la­rist, chiar dacă se aude că re­pli­cile lui nu‑s chiar ori­gi­nale, ci ar fi fost co­pi­ate din alte piese și că are de gând să mai ceară spec­ta­to­ri­lor și o taxă de scaun. N‑are ni­mic, zice lu­mea, a pro­mis că în foa­ier — la pa­uză — o să avem de toate: ci­zme, tri­co­uri, gă­leți și șepci. Ăș­ti­lalți nu vezi că nu fac alt­ceva de­cât să se certe în­tre ei?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.