Cronica unui spectacol prost

Pe scân­dura scenei politice românești actorii politici țopăie diz­grațios pre­cum niște baler­ine suprapon­derale. Spec­ta­colul e peni­bil, dar pub­licul pare să se fi obiș­nuit cu tropăiala hipopotam­ică, cu decla­mați­ile bom­bas­tice ale fan­toșelor, cu inco­erența regiei. Lumea șade cumințică în scaune urmărind reprezen­tația și aștep­tând să vină pauza când la bufe­tul din foaier se va da — poate — ceva gratis.

Ca în orice sce­nariu care se respectă există per­son­ajele bune și per­son­ajele rele, atâta doar că pub­licul are păreri diferite care ar fi unii și care ar fi ceilalți. Printre spec­ta­tori cir­culă un zvon cum toți ar fi de fapt actorii cei răi, iar ăia buni n‑au încăput până acum în dis­tribuție pen­tru că regi­zorii nu i‑au dorit. Unii sunt de acord cum că așa ar fi, alții zic că ăla cu ochelari le place tare mult, mai mult decât ador­mi­tul celălalt sau ăla în cos­tum de mari­nar.

În lipsa unui libret, oamenii nu prea știu cum să inter­preteze ce văd. Umblă vorba că unii ar fi în stânga și ceilalți în dreapta, dar e aproape cu neputință să înțelegi care și cum pen­tru că per­son­ajele se foi­esc într-una pe scenă, pen­dulând pe neaștep­tate dintr‑o parte în alta. Ăia cu cos­tume roșii zic că prețul biletelor tre­buie mărit pen­tru că buge­tul spec­ta­colu­lui are nevoie de bani. Ăilalți zic că mai degrabă ar tre­bui să rămână la fel, ca să vină mai mulți spec­ta­tori că, uite, locuri goale mai sunt o gră­madă mai ales că o parte din spec­ta­tori s‑au sătu­rat de come­dia jucată pe scenă și au ple­cat la alte teatre, mai înde­păr­tate, unde piesele sunt mai bine regizate, iar actorii de mai bună cal­i­tate. Cine o avea drep­tate?

Iar de la o vreme încoace sce­nar­iul a devenit nein­tel­igi­bil. Ăi roșii par a cânta toți în cor un cân­tec prost și cam pro­letcultist, dar mai pe placul pub­licu­lui decât hăr­mălaia celor­lalți, care vorbesc unii peste alții, se acop­eră rec­i­proc și nimeni nu pri­cepe nimic din repli­cile lor. Așa că lumea aplaudă mai mult pe ochelar­ist, chiar dacă se aude că repli­cile lui nu‑s chiar orig­i­nale, ci ar fi fost copi­ate din alte piese și că are de gând să mai ceară spec­ta­to­rilor și o taxă de scaun. N‑are nimic, zice lumea, a promis că în foaier — la pauză — o să avem de toate: cizme, tri­couri, găleți și șepci. Ăști­lalți nu vezi că nu fac altceva decât să se certe între ei?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu