Unu mai cu balangă

Dom­nul X și dom­nul Y au ter­mi­nat sesiunea de fit­ness de dimineață. Stau amân­doi în fața oglinzii mari din ves­tiar și-și aran­jează părul cu gel. Pan­talonii din stofă lucioasă, cu croiul slim după moda zilei, pantofii cu șpiț lus­tru­iți sâr­guin­cios, cămășile cabrate pe piept și talie trădează niște oameni de suc­ces din clasa de mijloc, bancheri sau salesman‑i.

De pe ușa din­spre dușuri apare dom­nul Z, un per­sonaj cu oare­care noto­ri­etate, lider de sindi­cat cu multe apariții la tele­vi­zor. Are pe braț, pre­cum chel­nerii, prosopul. În rest nimic. Pășește impor­tant, cu o anu­mită înțepenire ver­ti­cală, menită să atragă atenția că nu se jenează deloc să-și afișeze dotarea mas­culină, frezată în stil brazil­ian, de a cărei dimen­si­une pare foarte mân­dru.

Dom­nul Z îi cunoaște pe dom­nii X și Y. Se oprește lângă ei și‑i între­abă de vorbă.

- 'Neața. Ce mai ziceți?
— Toc­mai dis­cu­tam că mâine mergem la defi­lare de 1 mai, glumește dom­nul X aranjându-și câteva fire de păr mai rebele.

Dom­nul Y simte că e momen­tul să-și expună cunoșt­ințele enci­clo­pe­dice:
— Ști­ați, dom'ne, că 1 mai a fost inven­tat de amer­i­cani? La ei a fost prima dată defi­lare cu munci­tori…
— Exact — com­pletă dom­nul X — și le dădea și lor o bere și-un ham­burger, așa, de săr­bă­toare.

Deza­măgit că n‑a făcut mare impre­sie cu orig­inea săr­bă­torii, dom­nul Y se lansează într‑o scurtă spec­u­lație soci­o­log­ică:
— Amer­i­canii ăștia nu‑s proști, și-au dat seama că tre' să mai faci și câte‑o dis­tracție pen­tru oameni…
— Păi, dom'ne — inter­vine dom­nul Z în cal­i­tatea sa de expert al lumii politice — amer­i­canii nu au cucerit lumea cu bombe. Au cucerit‑o cu șprițu' și cu papa… bere, McDon­alds, ieftin.
— Îhi, aprobă și dom­nul X. Și comu­niștii au copiat ches­tia asta, da' 1 mai nu e săr­bă­toare comu­nistă…
— Nu e, dom'ne, conchide defin­i­tiv dom­nul Z.

Dom­nul Y simte că nici așa nu a reușit să își etaleze cul­tura gen­er­ală, așa că mai face o încer­care din per­spec­tiva istorică:
— Și ce era rău la defi­lare, dom'ne? Că mie îmi povestea taică-meu: te întâl­neai cu colegii, mai schim­bai o vorbă, te râdeai, pe urmă mergeai și mân­cai mici și beai bere pe gratis… te durea la balangă!

Ajunși în punc­tul acesta al dis­cuției, dom­nul X și dom­nul Y nu putură să-și stăpânească reflexul nat­ural de a privi la mân­drețea dom­nu­lui Z. Sat­is­fă­cut că a primit admi­rația pe care o reclama prin ati­tudinea sa exhibițion­istă, dom­nul Z se înde­părtă legănându-și pen­du­lul și con­cluzionând sat­is­fă­cut:
— Nici măcar acolo…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu