Unu mai cu balangă

Dom­nul X și dom­nul Y au ter­mi­nat se­siu­nea de fi­t­ness de di­mi­neață. Stau amân­doi în fața oglin­zii mari din ves­tiar și-și aran­jează pă­rul cu gel. Pan­ta­lo­nii din stofă lu­cioasă, cu cro­iul slim după moda zi­lei, pan­to­fii cu șpiț lus­tru­iți sâr­gu­in­cios, că­mă­șile ca­brate pe piept și ta­lie tră­dează niște oa­meni de suc­ces din clasa de mij­loc, ban­cheri sau salesman‑i.

De pe ușa din­spre du­șuri apare dom­nul Z, un per­so­naj cu oa­re­care no­to­ri­e­tate, li­der de sin­di­cat cu multe apa­ri­ții la te­le­vi­zor. Are pe braț, pre­cum chel­ne­rii, pro­so­pul. În rest ni­mic. Pă­șește im­por­tant, cu o anu­mită în­țe­pe­nire ver­ti­cală, me­nită să atragă aten­ția că nu se je­nează de­loc să-și afi­șeze do­ta­rea mas­culină, fre­zată în stil bra­zi­lian, de a că­rei di­men­siune pare foarte mândru.

Dom­nul Z îi cu­noaște pe domnii X și Y. Se oprește lângă ei și‑i în­treabă de vorbă.

- ‘Neața. Ce mai ziceți?
— Toc­mai dis­cu­tam că mâine mer­gem la de­fi­lare de 1 mai, glu­mește dom­nul X aran­jându-și câ­teva fire de păr mai rebele.

Dom­nul Y simte că e mo­men­tul să-și ex­pună cu­noș­tin­țele enciclopedice:
— Ști­ați, do­m’ne, că 1 mai a fost in­ven­tat de ame­ri­cani? La ei a fost prima dată de­fi­lare cu muncitori…
— Exact — com­pletă dom­nul X — și le dă­dea și lor o bere și-un ham­bu­r­ger, așa, de sărbătoare.

Dez­a­mă­git că n‑a fă­cut mare im­pre­sie cu ori­gi­nea săr­bă­to­rii, dom­nul Y se lansează într‑o scurtă spe­cu­la­ție sociologică:
— Ame­ri­ca­nii ăș­tia nu‑s proști, și-au dat seama că tre’ să mai faci și câte‑o dis­trac­ție pen­tru oameni…
— Păi, do­m’ne — in­ter­vine dom­nul Z în ca­li­ta­tea sa de ex­pert al lu­mii po­li­tice — ame­ri­ca­nii nu au cu­ce­rit lu­mea cu bombe. Au cucerit‑o cu șprițu’ și cu papa… bere, Mc­Do­nalds, ieftin.
— Îhi, aprobă și dom­nul X. Și co­mu­niș­tii au co­piat ches­tia asta, da’ 1 mai nu e săr­bă­toare comunistă…
— Nu e, do­m’ne, con­chide de­fi­ni­tiv dom­nul Z.

Dom­nul Y simte că nici așa nu a re­u­șit să își eta­leze cul­tura ge­ne­rală, așa că mai face o în­cer­care din per­spec­tiva istorică:
— Și ce era rău la de­fi­lare, do­m’ne? Că mie îmi po­ves­tea taică-meu: te în­tâl­neai cu co­le­gii, mai schim­bai o vorbă, te râ­deai, pe urmă mer­geai și mân­cai mici și beai bere pe gra­tis… te du­rea la balangă!

Aju­nși în punc­tul acesta al dis­cu­ției, dom­nul X și dom­nul Y nu pu­tură să-și stă­pâ­nească re­fle­xul na­tu­ral de a privi la mân­dre­țea dom­nu­lui Z. Sa­tis­fă­cut că a pri­mit ad­mi­ra­ția pe care o re­clama prin ati­tu­di­nea sa exhi­bi­ți­o­nistă, dom­nul Z se în­de­părtă le­gă­nându-și pen­du­lul și con­clu­zionând satisfăcut:
— Nici mă­car acolo…

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: