Newton, aplicat pe stradă

Bu­cu­reș­tea­nul po­se­sor de auto­tu­rism de­clară că urăște tra­fi­cul. Spune că își pierde o gră­madă de timp doar pen­tru a se de­plasa la ser­vi­ciu sau îna­poi acasă și că asta îi con­sumă tot tim­pul li­ber. Și e ab­so­lut si­gur că par­tea asta din viața sa ur­bană e cea mai urâtă. De­si­gur nu el e ca­uza ne­no­ro­ci­rii, ci cei­lalți. În­ce­pând cu ăș­tia cu ma­șini de pro­vin­cie și sfâr­șind cu bă­trâ­neii cu bască care con­duc un junghi de Da­cie. Dacă toți ăș­tia ar dis­pă­rea, tra­fi­cul ar fi cu si­gu­ranță mai aerisit.

Bu­cu­reș­tea­nul cu ma­șină nu fo­lo­sește mij­loa­cele de trans­port în co­mun. Auto­bu­zul, tro­lei­bu­zul, tram­va­iul și me­troul sunt pen­tru să­răn­toci. Dum­ne­a­lui nu face ex­cep­ție nici mă­car atunci când plouă sau ninge și se aș­teaptă la tra­fic si mai di­fi­cil de­cât de obi­cei. Lo­gica sa e sim­plă: dacă eu merg cu auto­bu­zul, toți cei­lalți vor merge cu ma­și­nile per­so­nale, tra­fi­cul va fi groaz­nic, deci auto­bu­zul va cir­cula foarte greu. Și-atunci de ce să fiu eu fra­ie­rul? Iau ma­șina și mă des­curc eu cumva…

Din per­spec­tiva bu­cu­reș­tea­nu­lui auto­mo­bi­list tra­fi­cul nu e di­fi­cil pen­tru că sunt multe ma­șini în ace­lași timp pe stradă, ci pen­tru că stră­zile nu sunt bine or­ga­ni­zate, tra­fi­cul e di­ri­jat prost. După pă­re­rea sa cel mai bine ar fi dacă toate ce­lalte străzi cu care tra­seul lui se in­ter­sec­tează ar fi în­chise pen­tru ca el să îna­in­teze mai ușor. De­si­gur, de în­dată ce vi­rează pe o ast­fel de stradă te­o­ria se mo­di­fică în mod corespunzător.

Bu­cu­reș­tea­nul mo­to­ri­zat nu este pre­o­cu­pat de re­du­ce­rea dis­tan­țe­lor pe care le par­curge cu ma­șina. Este ok pen­tru el toată fâ­țâi­ala pe care o pro­duce du­sul și adu­sul co­pi­i­lor la și de la școală sau di­verse ac­ti­vi­tăți com­ple­men­tare, cum ar fi me­di­ta­ții, cur­suri de te­nis, ka­rate sau pian. La piață merge cu ma­șina, la film merge cu ma­șina, iar la mall e mu­sai tot cu ma­șina. În we­e­kend, în ca­zul în care nu se duce să res­pire aer cu­rat pe DN1 în drep­tul lo­ca­li­tă­ți­lor Si­naia și Pre­deal, bu­cu­reș­tea­nul se suie în ma­șină și merge prin oraș. De pildă vine din Ber­ceni până în He­răs­trău, ca să se plimbe. Sau până în Bă­neasa, la mall-ul ăla de fițe.

New­ton — care din fe­ri­cire pen­tru el și pen­tru ome­nire nu a fost bu­cu­reș­tean — ne‑a lă­sat moș­te­nire me­ca­nica sa. Din stu­diul aces­tei dis­ci­pline bu­cu­reș­tea­nul ar pu­tea în­văța că dis­tanța este egală cu vi­teza ori tim­pul. Pe cale de con­se­cință tim­pul pe­tre­cut în tra­fic s‑ar pu­tea scurta dacă ar mi­c­șora dis­tanța par­cursă sau dacă ar crește vi­teza de de­pla­sare. În pri­vința dis­tan­ței în vi­ziu­nea bu­cu­reș­tea­nu­lui cu ma­șină lu­cru­rile sunt sim­ple: ăi­lalți tre­buie să lase ma­șina acasă, făcându‑i lui loc de miș­care. În pri­vința vi­te­zei tre­bu­rile sunt încă și mai sim­ple: dacă mo­co­fa­nii ăi­lalți nu i‑ar sta în drum, ar pu­tea să se miște și el mai repede.

Prins în pa­ra­digma pro­priei sale im­por­tanțe, in­du­bi­ta­bil bu­ric al pămân­tu­lui, bu­cu­reș­tea­nul auto­mo­bi­list de­clară ferm că urăște tra­fi­cul. Atâta doar că tra­fi­cul e chiar el.

PS O bună bu­cată de vreme am fost și eu bu­cu­reș­tea­nul auto­mo­bi­list. În­cerc să-mi re­vin. E greu.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...