Mândria de a fi mândri

Pen­tru că ro­mâ­nii fac mare caz de apar­te­nența lor la spa­țiul creș­tin, dați-mi voie să în­cep re­mar­când că sen­ti­men­tul de mân­drie nu este unul te­ri­bil de lă­u­da­bil în mo­rala tra­di­țio­nal-creș­tină. Cu toate as­tea mân­dria este foarte pre­zentă în ma­ni­fes­tă­rile noas­tre pu­blice. Sun­tem mân­dri de tot fe­lul de lu­cruri și sun­tem în­cu­ra­jați să fim încă și mai mân­dri. Avem o țară fru­moasă, am su­pra­vie­țuit is­to­riei în­tre trei im­pe­rii, avem în fi­e­care an olim­pici in­ter­națio­nali la ma­te­ma­tică, avem cam­pi­oni în sport — iată doar câ­teva din mo­ti­vele pen­tru care ni se spune că me­rită să ne lă­săm pradă aces­tui sentiment.

Luni seară, la Eu­ropa FM, e emi­siu­nea Tri­buna zero. Dom­nul Ioa­ni­țoaia o are ca in­vi­tat pe Eli­sa­beta Lipă, fostă mare ca­no­toare, ac­tu­al­mente pre­șe­dinte al clu­bu­lui CS Di­namo și proas­păt can­di­dat la func­ția de pre­șe­dinte al Co­mi­te­tu­lui Olim­pic Ro­mân. As­cul­tă­to­rii sunt in­vi­tați să sune și să pună în­tre­bări in­vi­ta­tei. Sună un nene și zice: doamna Lipă, ne mân­drim cu dum­ne­a­voas­tră că ați luat cam tot ce se poate lua. Afir­ma­ția are niște co­no­ta­ții ușor du­bi­oase, așa că mo­de­ra­to­rul în­cheie ra­pid dis­cu­ția. Ni­meni nu vrea să facă in­ven­ta­rul tu­tu­ror lu­cru­ri­lor pe care le‑a luat doamna în cauză.

Sună o tanti și zice: sunt Ma­ria Gra­pini și sunt mân­dră de dum­ne­a­voas­tră și de aia v‑am ofe­rit, când eram mi­nis­tru, ti­tlul de am­ba­sa­dor al spor­tu­lui ro­mâ­nesc. Doamna Lipă zice și ea că mul­țu­mesc, a fost o mare onoare etc. Eu în­tre timp mă în­treb dacă nu cumva e vreo con­fu­zie în ca­pul fos­tei mi­nis­tre — eu știu că gu­ver­nul Ro­mâ­niei oferă ti­tluri ono­ri­fice, nu per­soa­nele care ocupă tem­po­rar o func­ție. Îmi amin­tesc că e cam­pa­nie elec­to­rală și în­țe­leg că ma­dam Gra­pini vrea să dea bine la public.

Sună alt nene care e foarte mân­dru de domna Lipă și pro­pune să o nu­mim zeiță a băr­cii. Ioa­ni­țoaia preia ime­diat ideea și zice: ok, gata, s‑a fă­cut, de acum îna­inte doamna Lipă e zeiță a băr­cii, mai aveți și alt­ceva? Ti­pul ada­ugă că e foarte bine că zeița își de­pune can­di­da­tura la pre­șe­din­ția COR, pen­tru că e o po­zi­ție care lui i se pare cea mai im­por­tantă din olim­pis­mul ro­mâ­nesc. Și mie mi se pare la fel, ce co­in­ci­dență! Unde mai pui că nu e un loc mai po­tri­vit pen­tru o zeiță de­cât olim­pis­mul. Emi­siu­nea se în­cheie și ni­meni n‑a avut ni­mic de în­tre­bat des­pre ce are de gând să facă doamna Lipă când va fi pre­șe­dinte COR. Nici nu ne in­te­re­sează asta, ne in­te­re­sează fap­tul că ne dă mo­tiv să fim mân­dri de ceva stând pe ca­na­pea, la televizor.

Mân­dria de a fi ro­mân, mân­dria de Eli­sa­beta Lipă sau de nu-știu-care ac­tor de­vine ast­fel o formă de pa­tri­o­tism. Ești pa­triot dacă te mân­drești cu va­lo­rile ro­mâ­nești. Fi­ind pa­triot, ești un bun ro­mân. E sim­plu, e co­mod, e lesne de pus în prac­tică. Iar con­ști­ința îți este împăcată.

Pe stradă PSD-ul ne in­vită să fim mân­dri că sun­tem ro­mâni. Am avut o sen­za­ție de di­scon­fort la ve­de­rea aces­tui slo­gan de cam­pa­nie, ceva nu mi s‑a pă­rut în re­gulă. Ex­ce­len­tul ar­ti­col al lui An­drei Pleșu¹ — mai vechi, dar ui­tat — a ex­pri­mat exact ceea ce cred și eu, fără să pot for­mula cu atâta cla­ri­tate: în­tru­cât a fi ro­mân nu e o ale­gere per­so­nală şi nici un pre­miu acor­dat prin con­curs, ci o de­ter­mi­nare în­năs­cută, nici mân­dria, nici jena, nici re­cu­noş­ti­inţa, nici in­sa­tis­fa­cţia n‑au ce că­uta aici.

În în­țe­le­ge­rea mea li­mi­tată, pa­tri­o­tis­mul este dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a face lu­cruri în fo­lo­sul pa­triei atunci când ai fi avut op­țiu­nea să nu le faci de­loc sau să le faci doar în fo­lo­sul tău, atunci când în mod vo­lun­tar ai ales ge­ne­ro­zi­ta­tea. Un an­tre­pre­nor care cre­ează lo­curi de muncă nu e pa­triot, așa cum pre­tind unii din­tre ei — ar fi avut ori­cum ne­voie de an­ga­jați ca să își de­ru­leze afa­ce­rea și să aibă pro­fit. Unul care fo­lo­sește ma­te­rii prime ro­mâ­nești, atunci când ar fi avut op­țiu­nea de a le im­porta mai ieftin, este.

Ro­mâ­nii sunt to­tuși mân­dri de spor­tivi, de ar­tiști, de olim­pi­cii in­ter­națio­nali. Ce am fă­cut pen­tru ei? Ni­mic. Care e con­tri­bu­ția noas­tră? Zero. Pre­cum musca bâ­zâind la mi­ere, apă­rem și noi la fi­nal, spe­rând să bi­ne­me­ri­tăm ast­fel de la munca și efor­tu­rile al­tuia. Dar nu vă lă­sați in­flu­en­țați de ră­u­tă­cis­mele mele. Pen­tru că — nu‑i așa? — tre­buie să fim mân­dri că sun­tem mândri.

Note:

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...