Frate-miu ăl mare

Fap­tul că ne-am obiș­nuit cu spec­ta­co­lul ri­di­col al dis­cur­su­lui po­li­tic pu­blic din Ro­mâ­nia este mai dă­u­nă­tor de­cât ne ima­gi­năm. Porcă­i­ala re­ci­procă a ac­to­ri­lor po­li­tici, care azi se în­jură și mâine se ali­ază doar pen­tru ca po­imâine să se scuipe din nou, e o formă de circ pe care presa a transformat‑o în spec­ta­col co­ti­dian, dar acest in­ter­mi­na­bil bâlci tinde să de­for­meze grav in­di­vi­zii ce vin în con­tact cu el, de la com­por­ta­mente până la vo­ca­bu­lar și discurs.

Unii se tot plâng de asta, con­si­de­rând că este inac­cep­ta­bil, dar pe mă­sură ce tim­pul trece sunt tot mai pu­țini. Pen­tru că — prin re­pe­ti­ție con­ti­nuă — orice abe­ra­ție de­vine trep­tat o nouă nor­ma­li­tate. În­cet-în­cet lim­ba­jul agre­siv, min­ciuna și vul­ga­ri­ta­tea — am­ba­late pro­tec­tor în imu­ni­ta­tea “opi­niei po­li­tice” — de­vin re­a­li­tăți co­ti­diene acceptabile.

Al­ții ig­noră cu se­ni­nă­tate, spu­nând că to­tul se li­mi­tează la lu­mea aia je­goasă a po­li­ti­cii, care — se știe — e o curvă. Pe ei nu‑i afec­tează toate as­tea pen­tru că as­tea “nu au ni­mic de a face” cu “lu­mea lor”. Po­li­tica ro­mâ­nească e un fel de la­trină pe care nu o frec­ven­tează, prin ur­mare nu sunt pre­o­cu­pați de igiena ei.

Iar cei mai mulți stau în cur și cască gura la te­le­vi­zor, sor­bind fi­e­care cu­vin­țel al ta­be­rei fa­vo­rite și în­ju­rând gro­so­lan du­ș­ma­nii po­li­tici. Pen­tru aceștia mi­ze­ria spec­ta­co­lu­lui po­li­tic este de­li­cioasă, co­mic-sa­vu­roasă și dezi­ra­bilă. Lu­mea per­so­nală a aces­tor oa­meni sea­mănă pro­ba­bil al nai­bii de mult — la o scară mai mică — cu ceea ce văd la te­le­vi­zor: min­ciuni, ho­ții, delațiuni.

Prinși în is­te­ria de­cla­ra­ți­i­lor flam­bo­iante și a afir­ma­ți­i­lor jig­ni­toare, li­de­rii de la Bu­cu­rești au în­ce­put să uite cu cine vor­besc. Iar efec­tele aces­tei ui­tu­ce­nii pot fi foarte dă­u­nă­toare ță­rii. Cum ar fi de pildă apre­ci­e­rile lui Bă­sescu des­pre vi­ce­pre­mi­e­rul rus, Ro­go­zin, cum că vor­bește sub in­flu­ența al­co­o­lu­lui când spune că data vi­i­toare va tranzita Ro­mâ­nia la bor­dul unui bom­bar­dier. Din­colo de fap­tul că Bă­sescu este ul­ti­mul om po­li­tic din Ro­mâ­nia care ar tre­bui să facă re­fe­riri la al­cool (poate cu ex­cep­ția lui Vă­că­roiu), când vor­bești cu și des­pre Ru­sia îți mă­sori cu­vin­tele, iar dacă in­ter­lo­c­u­to­rul e un cre­tin nu e ne­voie să de­mon­strezi că tu ești unul și mai mare. Și asta nu pen­tru că ți‑e frică de el, ci pen­tru că tre­buie să afi­șezi res­pect dacă vrei să im­pui res­pect. La nive­lul unui pre­șe­dinte de țară așa ceva ar tre­bui să fie de do­me­niul evidenței.

Pen­tru că nu poate să se lase mai pre­jos când vine vorba de tâm­pe­nii, Vic­tor Vi­o­rel se bate cu pum­nul în piept că a tre­buit să fie co­man­dant su­prem în ab­sența pre­șe­din­te­lui (care era la Arad cu Miș­ca­rea Po­pu­lară) și in ca­li­ta­tea asta ar fi pu­tut or­dona ri­di­ca­rea avi­oa­ne­lor de luptă care să for­țeze ae­ro­nava ofi­ci­ală rusă să iasă din spa­țiul ae­rian ro­mâ­nesc, adă­u­gând că va lua această de­ci­zie când va fi ca­zul. Idi­o­tul nos­tru de ser­vi­ciu — pe care mulți ro­mâni și‑l do­resc pre­șe­dinte — spune mai multe enor­mi­tăți în ace­eași frază. Unu: ni­meni nu poate să de­vină co­man­dant su­prem fără să se în­de­pli­nească o con­di­ție ele­men­tară și anume in­ca­pa­ci­ta­tea de co­mandă a pre­șe­din­te­lui — ceea ce nu era ca­zul. Doi: pre­șe­din­tele nu era ab­sent, pen­tru că Ara­dul e în Ro­mâ­nia. Trei: pri­mul mi­nis­tru nu va lua nici­o­dată o de­ci­zie în pri­vința fo­lo­si­rii for­ței ar­mate, nici dacă e ca­zul, nici dacă nu.

Toate aceste bra­vade de trei lei por­nesc de la con­vin­ge­rea că sun­tem in­tan­gi­bili pen­tru că sun­tem în NATO, iar NATO în­seamnă ame­ri­ca­nii. Fan­fa­ron­ada asta ri­di­colă îmi aduce aminte de plo­zii ăia ar­ță­goși din fața blo­cu­lui care în­jură pe toți cei­lalți, iar când sunt în­col­țiți de unii mai mari sau mai mulți în­cep să strige: bă, îl chem pe frate-meu ăl mare și vă rupe! Și pro­ba­bil că fra­tele mai mare — care vine în cu­rând în vi­zită la noi (se­cre­ta­rul ge­ne­ral al NATO și vi­ce­pre­șe­din­tele SUA) — o să le spună amân­du­rora că au gura cam mare și-ar fi bine să o țină închisă.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...