Când privești rezultatele alegerilor europarlamentare prima tentație pe care o ai este aceea de victorie zdrobitoare a PSD-ului. Cu siguranță așa va fi și prezentată public de către câștigători, doar că… Doar că, la o a doua privire, aplicând puțină matematică și un strop de logică putem vedea și alte lucruri, mult mai interesante și mai neașteptate.
Să începem prin a privi primele rezultate oferite de BEC.
Adunând procentele PDL și PMP, până nu demult un singur partid, obținem vreo 18,5%, ceea ce e chiar foarte bine pentru o opoziție destul de inactivă în ultima vreme. Dacă mai adunăm și Forța Civică — aproximativ 2,5% — un partid care e destul de apropiat pedeliștilor, ajungem la 21%. Plus cele 15% ale liberalilor aproape că se egalează scorul luat de PSD. Victoria lui Victor nu e chiar așa de victorioasă. De la cele 60% ale USL pierderea electorală e destul de mare.
Acum imaginați-vă că Băsescu îngroapă securea războiului cu PDL și o pun de un pact, împreună cu Forța Civică. Pe urmă merg de mânuță toți la PNL și le zic: ce-ar fi să‑l punem pe Crin președinte și pe MRU prim-ministru? Sau Crin președinte și Băsescu prim-ministru? Sau…
Ei, vedeți, din punctul meu de vedere asta ar fi o adevărată lovitură de maestru al politicii.
Lasă un comentariu