#UnițiBlaBlaBla

Stupizenia numită #unițisalvăm a eșuat în încer­carea ei de a pro­duce un boicot elec­toral. Asta mă bucură. Pen­tru că genul ăsta de abor­dări pseudo-intelectuale, cu iz de hip­ster­ism post-socialist și neo-marxist nu ne pot duce decât într‑o con­fuzie și mai adâncă, toc­mai potriv­ită pen­tru înflorirea corupției și a proastei guvernări.

Totuși se poate spune că absen­teis­mul a fost la loc de cin­ste. Pen­tru că și-au văzut atins obiec­tivul — un număr redus de votanți  la alegerile europar­la­mentare — ade­pții iniția­tivei #unițisalvăm ar tre­bui să zică bog­daproste și să ne demon­streze cum că prin absen­teism se pune pre­siune pe clasa politică. Dacă ne luăm după teo­ria lor, românii au trans­mis politi­cie­nilor un sem­nal put­er­nic că nu se simt reprezen­tați, că prin­cipi­ile după care se guvernează sunt eronate, că nu mai acceptă corupția și min­ci­una gen­er­al­izate. Deci ce urmează sti­mați goji, rogozeni și voi, ceilalți chegue­var­iști post-moderni? Stăm toți în cur pe iarbă, o ardem hip­pie și aștep­tăm ca politi­cienii să se căi­ască și să se schimbe?

Se tot insistă în acest cerc pe ideea că înfi­ințarea unui nou par­tid ar tre­bui sim­pli­fi­cată. Că acum e nevoie de un număr ridi­col de mare de aderenți pen­tru a‑l putea înscrie și din cauza asta nu apar forțe politice valide, care să ne merite votul. Recunosc că nu e sim­plu să faci un par­tid. Dar — mă întreb — ar tre­bui să fie? La începutul anilor '90 reg­ula era că se poate înfi­ința un par­tid cu 250 de sem­nă­turi (dacă bine îmi amintesc). Și apăruseră puzderie de par­tide, cu den­u­miri care mai de care mai ciu­date pre­cum Sanc­tu­arul Mer­it­u­lui, Renașterea Găieștiu­lui și Par­tidul Totul pen­tru Țară, toate ben­efici­ind de spri­jinul stat­u­lui pen­tru că, deh!, așa e demo­c­ra­tic. Se dădeau sedii de par­tid, scu­tiri de taxe, timp de antenă, toate trans­forma­bile în surse de ven­i­turi ilicite. Cine avea mai multe nea­muri, cu cuscre, cumătri și ver­iș­cani, o punea de-un par­tid și-și cerea drep­turile demo­c­ra­t­ice — la asta vrem să ne întoarcem?

Românii nu se duc la vot pen­tru că nu cred că votul lor face difer­ența, nicide­cum pen­tru că ar vrea să protesteze prin asta. Și, para­doxal, au drep­tate: votul lor nu con­tează. Sau mai bine zis, doar votul nu schimbă nimic. Așa că post-marxiștii ăștia ar fi mult mai utili dacă ar începe să explice tuturor că a fi cetățean nu se rezumă la a vota. Pen­tru că după ce votezi tre­buie să urmărești cu atenție că se și întâm­plă ceea ce s‑a promis și sancționezi fără ezitare der­a­pa­jele și incon­sis­tențele. Doar așa con­tezi.

Alt­minteri ne putem toți înscrie în miș­carea #uniți­blablabla și‑o s‑o ardem toți social­ist: noi ne facem că votăm, ei se fac că guvernează.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. David Dragos

    Pe cuvânt dacă înțe­leg log­ica asta cu absen­teis­mul. Mai pri­eteni una e când știi ca te-au votat 2 per­soane din 100 alta când te votează 50 si le dai teapa. Sin­gurii Avan­ta­jați de absen­teism sunt PSD al căror vot nu se bazează pe convin­gere si li se rupe dacă astia fac ceva sau nu. O punga de mălai votează pen­tru 5 cor­po­ratisti cu staif, hip­steri sau cum dracu se numesc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu