Pe agenda politică europeană subiectul zilei este numărul mare de eurosceptici și eurofobi care au câștigat fotolii în parlamentul de la Bruxelles. Și nu e de mirare pentru că, dincolo de echilibrul forțelor de stânga și de dreapta, creșterea grupului celor care au obiecții majore față de construcția europeană are implicații politice și economice semnificative. Iar pentru România cred că subiectul e chiar mai important decât pentru alte state membre.
Aș începe prin a‑mi exprima nedumerirea în privința logicii electorale a acestor partide. Care va să zică vrei să faci parte din ceva ce vrei să se desființeze. Dacă detești construcția europeană — ceea ce e dreptul oricui — de ce ai vrea să ajungi în chiar miezul ei? Nu poate exista decât o explicație: ca s‑o detonezi din interior. Când vor obține o majoritate în parlament, domnii și doamnele acestea vor vota pentru dizolvarea instituției din care chiar ei fac parte. Este oare asta posibil din punct de vedere juridic în conformitate cu actele de constituire a Uniunii Europene?
Nu știu cât de simplu este pentru o țară membră să se retragă din Uniune. Presupun că nu e ușor, dar nici imposibil n‑ar fi. Și atunci mă întreb de ce partidele astea vor să aleagă calea mai complicată, aceea a obținerii unei majorități în parlamentul european (ceea ce presupune că în mai multe state membre vor câștiga partide cu o astfel de agendă) față de mult mai directa înfruntare electorală națională cu câștigarea alegerilor, de unde ar putea declanșa retragerea țării lor din calitatea de membru. Un posibil răspuns ar fi că de fapt ei nu doresc să iasă din UE, ci mai degrabă simt că ideile de acest gen sunt un bun vehicol politic pentru propria promovare.
În ce ne privește pe noi, românii, toate aceste discuții ne afectează direct. Mai întâi pentru că adesea în discursul politic al acestor partide suntem pomeniți, fie toți ca popor (vezi UKIP în Marea Britanie), fie rromii care provin de la noi (vezi Frontul Național din Franța). Asta înseamnă că iar nu vedem Schengen și că s‑ar putea să asistăm la restricții pe piața de muncă europeană. Dacă prima consecință nu ne lovește foarte rău la nivel de cetățean, a doua ar putea însemna întoarcerea acasă a unui număr mare de români care vor deveni din furnizori de PIB niște iluștrii șomeri.
Mai puțină Europă înseamnă și mai puțină supraveghere a statului de drept, ceea ce pentru România ar însemna mai multă corupție. Jandarmul de la Bruxelles este totuși o piedică destul de importantă pentru ca mafia politică locală să nu poată manevra cadrul legislativ în așa fel încât să-și creeze imunitățile și avantajele pe care și le-ar dori. Iar legislația europeană, care acum prevalează în fața celei locale, este cu siguranță mai coerentă și mai favorabilă cetățeanului decât cea pe care o compun parlamentarii români.
Pe de altă parte înțeleg și frustrările euroscepticilor. Englezii și francezii sunt nemulțumiți de imigranții rromi din România și Bulgaria, ceea ce e lesne de priceput. Chiar dacă se dă drept tolerant și cosmopolit, bucureșteanul din clasa de mijloc nu ar fi fericit să‑i apară în cartierul rezidențial corturile unei tabere de țigani. Și poate că ar deveni empatic cu cei care au discursuri de genul celui al lui Nigel Farage, care zice că preferă “the nice people from India and Pakistan” față de țiganii est-europeni. Ceea ce uită să spună domnul în cauză e că “the nice indians and pakistanis” au adesea acasă o familie extrem de numeroasă pe care o întrețin din salariul mic pe care îl câștigă, iar disciplina lor se naște din teama de a nu pierde acest venit de care depind mulți alții. Țiganii n‑au nici pe departe angoasele astea socio-economice — dacă nu mai merge furatul și cerșitul într‑o țară, se mută în alta.
Nu există dreptate absolută nici de partea euro-entuziaștilor, nici de cea a scepticilor. Există un număr de probleme nerezolvate de ceva vreme, care au început să se agraveze. Printre ele migrația rromilor sau a infractorilor, invadând țări unde criminalitatea era mult mai scăzută, iar costurile de a gestiona aceste valuri de populație sunt foarte mari. Poate că a venit vremea unor soluții reale pentru aceste probleme. Să nu dăm foc casei pentru că au intrat niște șoareci în ea.
Lasă un comentariu