Pe agenda po­li­tică eu­ro­peană su­biec­tul zi­lei este nu­mă­rul mare de eu­ros­cep­tici și eu­ro­fobi care au câști­gat fo­to­lii în par­la­men­tul de la Bru­xe­l­les. Și nu e de mi­rare pen­tru că, din­colo de echi­li­brul for­țe­lor de stânga și de dreapta, creș­te­rea gru­pu­lui ce­lor care au obiec­ții ma­jore față de con­struc­ția eu­ro­peană are im­pli­ca­ții po­li­tice și eco­no­mice sem­ni­fi­ca­tive. Iar pen­tru Ro­mâ­nia cred că su­biec­tul e chiar mai im­por­tant de­cât pen­tru alte state membre.

Aș în­cepe prin a‑mi ex­prima ne­du­me­ri­rea în pri­vința lo­gi­cii elec­to­rale a aces­tor par­tide. Care va să zică vrei să faci parte din ceva ce vrei să se desfi­in­țeze. Dacă de­tești con­struc­ția eu­ro­peană — ceea ce e drep­tul ori­cui — de ce ai vrea să ajungi în chiar mie­zul ei? Nu poate exista de­cât o ex­pli­ca­ție: ca s‑o de­to­nezi din in­te­rior. Când vor ob­ține o ma­jo­ri­tate în par­la­ment, domnii și doam­nele aces­tea vor vota pen­tru di­zol­va­rea in­sti­tu­ției din care chiar ei fac parte. Este oare asta po­si­bil din punct de ve­dere ju­ri­dic în con­for­mi­tate cu ac­tele de con­sti­tu­ire a Uniu­nii Europene?

Nu știu cât de sim­plu este pen­tru o țară mem­bră să se re­tragă din Uniune. Pre­su­pun că nu e ușor, dar nici im­po­si­bil n‑ar fi. Și atunci mă în­treb de ce par­ti­dele as­tea vor să aleagă ca­lea mai com­pli­cată, aceea a ob­ți­ne­rii unei ma­jo­ri­tăți în par­la­men­tul eu­ro­pean (ceea ce pre­su­pune că în mai multe state mem­bre vor câștiga par­tide cu o ast­fel de agendă) față de mult mai di­recta în­frun­tare elec­to­rală na­țio­nală cu câști­ga­rea ale­ge­ri­lor, de unde ar pu­tea de­clanșa re­tra­ge­rea ță­rii lor din ca­li­ta­tea de mem­bru. Un po­si­bil răs­puns ar fi că de fapt ei nu do­resc să iasă din UE, ci mai de­grabă simt că ide­ile de acest gen sunt un bun ve­hi­col po­li­tic pen­tru pro­pria promovare.

În ce ne pri­vește pe noi, ro­mâ­nii, toate aceste dis­cu­ții ne afec­tează di­rect. Mai în­tâi pen­tru că ade­sea în dis­cur­sul po­li­tic al aces­tor par­tide sun­tem po­me­niți, fie toți ca po­por (vezi UKIP în Ma­rea Bri­ta­nie), fie rro­mii care pro­vin de la noi (vezi Fron­tul Na­țio­nal din Franța). Asta în­seamnă că iar nu ve­dem Schen­gen și că s‑ar pu­tea să asis­tăm la res­tric­ții pe piața de muncă eu­ro­peană. Dacă prima con­se­cință nu ne lo­vește foarte rău la nivel de ce­tă­țean, a doua ar pu­tea în­semna în­toar­ce­rea acasă a unui nu­măr mare de ro­mâni care vor de­veni din fur­ni­zori de PIB niște iluș­trii șomeri.

Mai pu­țină Eu­ropă în­seamnă și mai pu­țină su­pra­ve­ghere a sta­tu­lui de drept, ceea ce pen­tru Ro­mâ­nia ar în­semna mai multă co­rup­ție. Jan­dar­mul de la Bru­xe­l­les este to­tuși o pie­dică des­tul de im­por­tantă pen­tru ca ma­fia po­li­tică lo­cală să nu poată ma­ne­vra ca­drul le­gi­sla­tiv în așa fel în­cât să-și cre­eze imu­ni­tă­țile și avan­ta­jele pe care și le-ar dori. Iar le­gi­sla­ția eu­ro­peană, care acum pre­va­lează în fața ce­lei lo­cale, este cu si­gu­ranță mai co­e­rentă și mai fa­vo­ra­bilă ce­tă­țea­nu­lui de­cât cea pe care o com­pun par­la­men­ta­rii români.

Pe de altă parte în­țe­leg și frus­tră­rile eu­ros­cep­ti­ci­lor. En­gle­zii și fran­ce­zii sunt ne­mul­țu­miți de imi­gran­ții rromi din Ro­mâ­nia și Bu­l­ga­ria, ceea ce e lesne de pri­ce­put. Chiar dacă se dă drept to­le­rant și cos­mo­po­lit, bu­cu­reș­tea­nul din clasa de mij­loc nu ar fi fe­ri­cit să‑i apară în car­ti­e­rul re­zi­den­țial cor­tu­rile unei ta­bere de ți­gani. Și poate că ar de­veni em­pa­tic cu cei care au dis­cur­suri de ge­nul ce­lui al lui Nigel Fa­rage, care zice că pre­feră “the nice pe­o­ple from In­dia and Pa­kis­tan” față de ți­ga­nii est-eu­ro­peni. Ceea ce uită să spună dom­nul în ca­uză e că “the nice in­dians and pa­kis­ta­nis” au ade­sea acasă o fa­mi­lie ex­trem de nu­me­roasă pe care o în­tre­țin din sa­la­riul mic pe care îl câștigă, iar dis­ci­plina lor se naște din teama de a nu pierde acest ve­nit de care de­pind mulți al­ții. Ți­ga­nii n‑au nici pe de­parte an­goa­sele as­tea so­cio-eco­no­mice — dacă nu mai merge fu­ra­tul și cer­și­tul într‑o țară, se mută în alta.

Nu există drep­tate ab­so­lută nici de par­tea euro-en­tu­ziaș­ti­lor, nici de cea a scep­ti­ci­lor. Există un nu­măr de pro­bleme ne­re­zol­vate de ceva vreme, care au în­ce­put să se agra­veze. Prin­tre ele mi­gra­ția rro­mi­lor sau a in­frac­to­ri­lor, in­va­dând țări unde cri­mi­na­li­ta­tea era mult mai scă­zută, iar cos­tu­rile de a ges­tiona aceste va­luri de po­pu­la­ție sunt foarte mari. Poate că a ve­nit vre­mea unor so­lu­ții re­ale pen­tru aceste pro­bleme. Să nu dăm foc ca­sei pen­tru că au in­trat niște șoa­reci în ea.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.