Mie imi e greu să imaginez o probă mai concretă de comportament duplicitar al lui Victor Ponta decât cea pe care el însuși a dezvăluit‑o presei de curând: de mulți ani încoace se pretinde a fi pesedist convins și, în solitudinea cabinei de votare, a pus ștampila pe candidații adversarilor, adesea aflați nu doar în competiție politică, ci si ideologică. Și poate că nu mă surprinde atât de mult faptul că a făcut asta — în fond mitomania sa e deja binecunoscută — cât seninătatea cu care declară aceste lucruri. De ce face publice aceste gesturi și de ce nu le consideră potențial dăunătoare imaginii sale?
Într-un fel răspunsul se găsește în chiar afirmațiile sale. Electoratul nu votează o ideologie, ci un om. Românii își aleg un tătuc. Iar acum — e clar ca lumina zilei — el se simte tătucul, deci i se îngăduie orice, i se trece cu vederea orice. Nimic nu poate să‑i coboare soclul pe care se consideră așezat. Numai că…
Numai că Ponta ignoră un lucru: spre deosebire de Iliescu, pe care mamaiele din sate și orașe îl iubeau cu sinceritate prostească și‑l votau cu toată convingerea, viitorul candidat al PSD va fi votat prin mecanisme de partid. Primarii vor scoate oamenii la vot. Dar există o limită în mobilizarea aceasta: indiferent cât de influent e un primar în comuna sau orașul lui, nu va obține niciodată mobilizarea pe care o produce atașamentul emoțional față de candidat. Ponta nu vrea să fie iubit și respectat. Ponta vrea să fie “jmecher”.
În locul lui, la recentele alegeri Iliescu ar fi scos aproape sigur peste 50%. Cu atitudinea sa plină de îngâmfare și suficiență, Ponta a scos doar 37%. Iar rezultatul — să fie clar — e al lui, pentru că pe fiecare poster electoral trona moaca sa de domn Goe.
Dincolo de moralitatea gesturilor sale electorale, aș remarca și apetența lui pentru perdanți. Ponta pare predestinat să identifice cu exactitate perdantul unei competiții și să parieze pe el. Nu-mi rămâne decât să sper că la viitoarele alegeri prezidențiale va vota cu el insuși.
Lasă un comentariu