Frustrările unui tânăr pistolar

Așezat pe un scaun, își ține băr­bia în palmă, cu cotul spri­jinit de rama îngustă a fer­e­strei auto­buzu­lui. În fața e o femeie roș­co­v­ană, tânără și mărunțică, în con­trast stri­dent cu dimen­si­u­nile sale impre­sio­n­ante de atlet tânăr. Se cunosc — poate vecini, poate pri­eteni. Ea mai mult tace și se mulțumește să aprobe din când în când, dând afir­ma­tiv din cap, semn că urmărește firul dis­cuției.

- Ieri era să mor. Mergeam la muncă cu mașina și mă grăbeam că întârzi­asem. Așa, și eram cu Titi — îl știi, nu? — și aicea la cen­tură ne‑a ieșit unu' cu un Mer­cedes în față. N‑aveam unde să mă mai duc, eram pe banda trei și idiotu' a ieșit direct în fața noas­tră. Am frâ­nat, da' am crezut că nu ne oprim. Cre' că m‑am oprit la zece centrimetri de el, dacă venea unu' tare din spate ne spul­bera. Frate, aveam niște draci! M‑am dus după el și l‑am tras pe dreapta, am scos pis­tolul — că‑l aveam la mine, ți-am zis, mergeam la muncă —  și am zis că‑l omor. Se uita la mine cu niște ochi de cretin, cică nu și‑a dat seama că venim… Cum nu ți-ai dat seama, bă tâmpit­ule, că te omor acuma, tu nu vezi mașinile pe șosea? Un idiot. Din ăia care cred că dacă are Mer­cedes toți trebe să se dea la o parte… Când a văzut pis­tolul s‑a pișat pe el.

Roș­co­v­ana clat­ină din cap a sol­i­dar­i­tate cu punc­tul lui de vedere.

- După aia du-te la ser­vici și fii calm, dacă mai poți. Că aveam mis­i­une cu nu-știu-care sec­re­tari de stat, de-ăștia de-ai lui cret­inu' ăsta de Ponta, niște labagii, habar n‑am cine‑s ăia. I‑am plim­bat prin tot Bucureștiul, dracu' să‑i ia, că‑s niște tâmpiți… Ce‑i acuma, da' să vezi ce‑o să fie după ce iese Ponta președ­inte, că așa e șmenul cică: iese Ponta președ­inte și Drag­nea prim-ministru. Dracu' ne‑a luat pe toți cu bor­fașii ăștia doi. În trei luni sun­tem ter­mi­nați ca țară.

- Drag­nea o să fie prim-ministru? se miră roș­co­v­ana.

- Păi cine dracu' altcineva, că doar nu l‑o pune pe Boc, ăsta de‑i acuma pri­mar pe undeva… unde dracu'? nu mai știu, pe la Pia­tra Neamț.

- La Cluj, zice roș­co­v­ana.

- Nu‑i la Cluj, e la Pia­tra Neamț sau pe-acolo pe undeva. Și cine știe cine vine min­istru la interne, ce idiot, că numai unu' și unu' au fost în ultima vreme. Cel mai bun tot făl­cosu' ala a fost, cum îi zice… ăla de la PDL… cu moacă de bul­dog… ah, ce-mi scapă, zi, mă, cum îl cheamă?

Roș­co­v­ana dă din umeri, habar n‑are. Un tip făl­cos, tre­cut de vârsta tinereții, cu o moacă de bul­dog, stă in picioare la doar un metru de el. Se bagă în vorbă:

- Blaga, dom'le, Blaga. Și dacă vine un min­istru de interne idiot, n‑are nimic, scoți pis­tolul și‑l omori. Că văd că asta e soluția dumi­tale. Dacă pret­inzi că ești cadru activ, ar tre­bui să ai grijă cum vor­bești. Cum îți per­miți să jignești pe toti con­ducă­torii țării?

- Da' ce vrei dom'ne — se apără pis­to­larul — n‑am voie să vorbesc, să-mi spun părerile? Ce, te der­an­jează ade­vărul? Ești pesedist? De-aia e democrație, ca să putem vorbi liber…

- Nu mă der­an­jează ade­vărul, mă der­an­jează aber­ați­ile dumi­tale, asta mă der­an­jează. Numa' aber­ații spui. Scoți pis­tolul, omori oameni, toți sunt idioți, toți sunt tâmpiți, numa' dum­neata ești per­fect. Nu ți‑e rușine…

- Astea‑s aber­ații? Ăsta‑i ade­vărul, dacă nu‑l vezi e prob­lema dumi­tale. De-aia e țara asta în căcat, că vedeți ade­vărul ca aber­ație și aber­ați­ile ca ade­văr.

O femeie în etate se sol­i­darizează cu pesedis­tul, abor­dând con­flic­tul dintr‑o altă per­spec­tivă:

- Da' mai tacă-ți fleanca, mă băi­ete! La tele­vi­zor politică, în ziare politică, pe stâlpi politică, acuma și‑n auto­buz tot de politică tre­buie să aud? Ține-ți ade­vărurile pen­tru tine!

Toc­mai când părea că cearta se încheie în sfârșit, din spatele auto­buzu­lui se aude o voce:

- Da' lăsați, dom'ne, omu' să vor­bească! Ia te uită! Iar trebe să ne fie frică să vor­bim?

- De ce‑i puneți pumnu' în gură omu­lui? sare cu gura și o tiner­ică. Că ăsta‑i ade­văru', nu e nici o aber­ație!

Pis­to­larul se simte vic­to­rios. Vrea să puncteze defin­i­tiv. Privește în jur, mă alege cu privirea și mi se adresează direct:

- Dum­neata ce crezi, dom'ne? Că ești neu­tru, nu te-ai băgat în vorbă…

Îl privesc cu atenție, fac o pauză ca să creez un pic de sus­pans și‑i răspund:

- Cred că ești frus­trat că n‑ai Mer­cedes și totul se trage de la ser­vi­ciu' de căcat unde tre­buie să te duci în fiecare zi.

Pis­to­larul încremenește. Pen­tru o clipă e lin­iște deplină. Apoi îmi răspunde:

- Asta cu ser­vi­ciu', cam așa e. Da' Mer­cedes nu-mi trebe… e prea scump de întreținut.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu