Îmi amin­tesc că acum niște ani în urmă — des­tul de mulți deja — am ci­tit un ar­ti­col care se in­ti­tula Go­o­gle ate my brain și vor­bea des­pre cum Go­o­gle ne în­lo­cu­iește trep­tat cre­ie­rul, aproape fără să ne dăm seama. Și asta pen­tru că, deși avem ac­ces la o can­ti­tate im­pre­sio­nantă de in­for­ma­ții, ca­pa­ci­ta­tea noas­tră de a re­ține, de a me­mora ceea ce ne este util și ne­ce­sar scade de la o zi la alta. Sun­tem con­for­ta­bili cu fe­no­me­nul ăsta, pen­tru că știm că orice am dori să aflăm nu tre­buie de­cât sa des­chi­dem com­pu­te­rul sau te­le­fo­nul, să că­u­tăm pe Go­o­gle și să ci­tim. Pu­tem fi în fe­lul ăsta pri­ce­puți în orice, de la fo­tbal la agri­cul­tură. Doar une­ori, când e câte o pană de cu­rent, re­a­li­zăm cu în­gri­jo­rare cât de vul­ne­ra­bili sun­tem fără internet.

M‑am li­niș­tit pe mine în­sumi spu­nându-mi că de fapt nu me­mo­ra­rea de­ta­li­i­lor este im­por­tantă pen­tru spi­ri­tul uman, ci cu­ri­o­zi­ta­tea de a des­co­peri dub­lată de ca­pa­ci­ta­tea de a co­rela in­for­ma­ți­ile. Cre­ie­rul meu se poate salva prin con­ti­nuul exer­ci­țiu de a asam­bla cu­noș­tințe, prin în­cer­ca­rea de sur­prinde per­spec­tive noi, un­ghere ne­des­co­pe­rite ale lu­mii. Și, cam pe când de­ve­ni­sem con­vins că in­ter­ne­tul e o pre­lun­gire be­ne­fică a in­te­lec­tu­lui uman, nici­de­cum o ame­nin­țare la adresa sa, a apă­rut Fa­ce­book. Iar Fa­ce­book e com­plet diferit.

În pri­mul rând cu­ri­o­zi­ta­tea de a des­co­peri e de­fi­ni­tiv anu­lată. Aten­ția este ab­sor­bită de ceea ce au fă­cut sau spus al­ții, până acolo în­cât aproape că tu nu mai tre­buie să faci sau să spui ni­mic. Ești hră­nit cu no­u­tăți (news feed), nu tre­buie nici mă­car să le ca­uți. Ba mai mult, Fa­ce­book de­cide ce să-ți arate și ce nu. Tu e de ajuns să dai share sau like. E un fel de falsă so­li­da­ri­zare, o tră­ire prin de­le­ga­ție — ne­pu­tând ex­pe­ri­menta di­rect, ne mul­țu­mim să ne aso­ciem tră­i­rii alt­cuiva. Fe­e­ling awe­some in Pa­ris, spune ci­neva ală­turi de o poză cu tur­nul Ei­ffel — 53 per­sons li­ked this, deși nici unii nu sunt acolo, iar o parte din ei poate nu vor ajunge niciodată.

Nici do­rința de a co­rela lu­cru­rile nu mai există. De fapt nu e ni­mic de co­re­lat, Fa­ce­book e ca un șu­voi de ches­tii mai mă­runte sau mai im­por­tante care curge con­ti­nuu și nu‑l poți opri. Nu te mai poți în­toarce la mo­mente din tre­cut de­cât foarte greu și cu mult efort — cân­dva am că­u­tat un link pos­tat de ci­neva (nu mai știam cu pre­ci­zie cine) ceva ce mi se pă­ruse in­te­re­sant și vro­iam să ci­tesc, dar mi‑a fost im­po­si­bil să‑l mai gă­sesc. După vreo cinci­spre­zece mi­nute de de­ru­lat in jos am aban­do­nat cu ochi obo­siți și un cre­ier în­cle­iat de su­tele de ci­tate din Pa­ler, Co­e­hlo și Ein­stein, po­zele cu plozi, flori, pi­sici și toate ce­le­lalte ni­mi­curi cu care ne-am obiș­nuit re­ci­proc. Unde sun­tem noi înșine?

Oa­me­nii vor­besc tot mai pu­țin des­pre ei în­șiși, des­pre ceea ce gân­desc și simt și tot mai mult des­pre ceea ce li se în­tâm­plă. E ca și cum ecoul aces­tor în­tâm­plări în pro­pria lor exis­tență nu ar exista, ca si cum viața lor ar fi o în­și­ru­ire de eve­ni­mente pe care le con­sem­nează, le ex­pun su­mar și le aruncă apoi într-un ima­gi­nar coș al ui­tă­rii. Și exact așa mi se pare că func­țio­nează și Fa­ce­book: în­și­ru­iri de tră­iri ale al­tora, cu­vinte mai mult sau mai pu­țin me­mo­ra­bile spuse de al­ții, poze din pro­pria viață, like-uri și share-uri, toate me­nite să curgă un­deva în jo­sul ecra­nu­lui, ca într-un hău fără sfâr­șit de unde ni­meni nici­când nu le va mai scoate. M‑a în­tre­bat ci­neva de ce scriu într-un blog când aș pu­tea face asta di­rect pe pa­gina de Fa­ce­book. Pen­tru că am sen­za­ția că ti­me­line-ul din Fa­ce­book e un fel de țe­avă de scur­gere că­tre o ima­gi­nară toaletă.

Ma­ybe Go­o­gle ate some of our brain. But Fa­ce­book is ea­ting us alive. Pa­ra­do­xal, am to­tuși mes­chi­nă­ria de a‑mi dori să dați like și share aces­tui ar­ti­col. Viața e com­plexă, nu‑i așa? :))


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.