Facebook ate our souls

Îmi amintesc că acum niște ani în urmă — destul de mulți deja — am citit un arti­col care se inti­t­ula Google ate my brain și vor­bea despre cum Google ne înlocuiește trep­tat creierul, aproape fără să ne dăm seama. Și asta pen­tru că, deși avem acces la o can­ti­tate impre­sio­n­antă de infor­mații, capac­i­tatea noas­tră de a reține, de a mem­ora ceea ce ne este util și nece­sar scade de la o zi la alta. Sun­tem con­fort­a­bili cu fenomenul ăsta, pen­tru că știm că orice am dori să aflăm nu tre­buie decât sa deschi­dem com­puterul sau tele­fonul, să căutăm pe Google și să citim. Putem fi în felul ăsta pri­cepuți în orice, de la fot­bal la agri­cul­tură. Doar une­ori, când e câte o pană de curent, real­izăm cu îngri­jo­rare cât de vul­ner­a­bili sun­tem fără inter­net.

M‑am lin­iștit pe mine însumi spunându-mi că de fapt nu mem­o­rarea detali­ilor este impor­tantă pen­tru spir­i­tul uman, ci curi­oz­i­tatea de a descoperi dublată de capac­i­tatea de a corela infor­mați­ile. Creierul meu se poate salva prin con­tin­uul exer­cițiu de a asam­bla cunoșt­ințe, prin încer­carea de sur­prinde per­spec­tive noi, unghere nedescoperite ale lumii. Și, cam pe când devenisem con­vins că inter­ne­tul e o pre­lun­gire benefică a int­elec­tu­lui uman, nicide­cum o amenințare la adresa sa, a apărut Face­book. Iar Face­book e com­plet diferit.

În primul rând curi­oz­i­tatea de a descoperi e defin­i­tiv anu­lată. Atenția este absorbită de ceea ce au făcut sau spus alții, până acolo încât aproape că tu nu mai tre­buie să faci sau să spui nimic. Ești hrănit cu noutăți (news feed), nu tre­buie nici măcar să le cauți. Ba mai mult, Face­book decide ce să-ți arate și ce nu. Tu e de ajuns să dai share sau like. E un fel de falsă sol­i­darizare, o trăire prin del­e­gație — neputând exper­i­menta direct, ne mulțu­mim să ne aso­ciem trăirii altcuiva. Feel­ing awe­some in Paris, spune cineva ală­turi de o poză cu tur­nul Eif­fel — 53 per­sons liked this, deși nici unii nu sunt acolo, iar o parte din ei poate nu vor ajunge nicio­dată.

Nici dor­ința de a corela lucrurile nu mai există. De fapt nu e nimic de core­lat, Face­book e ca un șuvoi de chestii mai mărunte sau mai impor­tante care curge con­tinuu și nu‑l poți opri. Nu te mai poți întoarce la momente din tre­cut decât foarte greu și cu mult efort — cândva am cău­tat un link postat de cineva (nu mai știam cu pre­cizie cine) ceva ce mi se păruse intere­sant și vroiam să citesc, dar mi‑a fost imposi­bil să‑l mai găs­esc. După vreo cin­cis­prezece minute de deru­lat in jos am aban­do­nat cu ochi obosiți și un creier încleiat de sutele de citate din Paler, Coehlo și Ein­stein, pozele cu plozi, flori, pisici și toate cele­lalte nim­i­curi cu care ne-am obiș­nuit rec­i­proc. Unde sun­tem noi înșine?

Oamenii vorbesc tot mai puțin despre ei înșiși, despre ceea ce gân­desc și simt și tot mai mult despre ceea ce li se întâm­plă. E ca și cum ecoul aces­tor întâm­plări în pro­pria lor exis­tență nu ar exista, ca si cum viața lor ar fi o înșiruire de eveni­mente pe care le con­sem­nează, le expun sumar și le aruncă apoi într-un imag­i­nar coș al uitării. Și exact așa mi se pare că funcționează și Face­book: înșiruiri de trăiri ale altora, cuvinte mai mult sau mai puțin mem­o­ra­bile spuse de alții, poze din pro­pria viață, like-uri și share-uri, toate menite să curgă undeva în josul ecran­u­lui, ca într-un hău fără sfârșit de unde nimeni nici­când nu le va mai scoate. M‑a între­bat cineva de ce scriu într-un blog când aș putea face asta direct pe pag­ina de Face­book. Pen­tru că am sen­za­ția că timeline-ul din Face­book e un fel de țeavă de scurg­ere către o imag­i­nară toaletă.

Maybe Google ate some of our brain. But Face­book is eat­ing us alive. Para­doxal, am totuși meschinăria de a‑mi dori să dați like și share aces­tui arti­col. Viața e com­plexă, nu‑i așa? :))


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu