Doi ță­rani și‑o ță­rancă s‑au apu­cat să treacă Jiul cu o că­ruță. N‑ar fi fost mare po­veste dacă Jiul n‑ar fi fost um­flat de la plo­ile re­cente, iar apa avea un de­bit și o adân­cime mult prea mari. Cei doi ță­rani, nă­tă­răi fi­ind, n‑au ți­nut cont de pe­ri­col și au ho­tă­rât că ei se pot lupta cu râul. Unul din­tre ei și fe­meia s‑au îne­cat. Ca­lul, pro­ba­bil și el. Că­ruța s‑a dus dra­cu­lui. Is­to­ria n‑ar fi avut de­cât o co­no­ta­ție de pildă pen­tru al­ții, spre a în­văța că pros­tia ade­sea doare și une­ori chiar ucide.

Ceea ce este spe­cial însă în po­ves­tea asta este fap­tul că un al pa­tru­lea per­so­naj se afla pe mal și a fil­mat în­treaga tă­ră­șe­nie, in­clu­siv mo­men­tul când apa i‑a luat pe cei doi ne­fe­ri­ciți. A doua zi fil­mu­le­țul fă­cea fu­rori pe in­ter­net. Ță­ra­nul scă­pat cu viață a aflat de asta și l‑a că­u­tat pe re­gi­zo­rul ama­tor ca să‑i care niște pumni în cap și niște șu­turi în fund. Mo­ti­vul? Că în loc să sară să‑i sal­veze, a stat și a fil­mat. Și mulți au apro­bat pe­deapsa, so­co­tind că ca­me­ra­ma­nul de oca­zie a cam meritat‑o.

Acuma eu văd treaba asta așa: ches­tia cu să­ri­tul pen­tru a salva mi se pare un pic cam de­pla­sată. Adică eu sunt un om ra­țio­nal și văd că apa Ji­u­lui e mare și um­flată și că e greu să su­pra­vie­țu­iești dacă te bagi în mij­lo­cul al­biei. Văd niște nă­tă­răi care îm­po­triva ori­că­rui ra­țio­na­ment să­nă­tos se aruncă cu ca­pul îna­inte pre­cum niște ber­beci și, în loc să su­porte con­se­cin­țele lo­gice ale pros­tiei pro­prii, eu ar tre­bui să sar în apă ca să‑i sal­vez, ris­cându-mi viața. Nu știu cum ve­deți voi asta, dar eu zic pas. Nu m‑aș fi bă­gat în apă nici mort. Tre­cem peste amă­nu­n­tul că eu nu știu să înot atât de bine cât să‑i sal­vez pe al­ții 😉 vor­bim în principiu…

Alta ar fi fost si­tu­a­ția dacă era vorba de un ac­ci­dent, ci­neva care a alu­ne­cat în apă sau a fost ne­a­tent pen­tru o clipă și se află în pe­ri­col. În­țe­leg atunci că so­li­da­ri­ta­tea umană — care nu e obli­ga­to­riu în­so­țită de cu­ra­jul de a ac­ționa — te poate în­demna să sari în aju­tor. Însă atunci când niște cap­so­mani se aruncă în mij­lo­cul pe­ri­co­lu­lui ignorându‑l, nu știu de ce ar fi da­to­ria cuiva să‑i sal­veze. Nu sun­tem toți su­puși re­gu­lii de a su­porta con­se­cin­țele pro­pri­i­lor decizii?

Dar dacă e ceva ce mă ne­du­me­rește în toată pă­tă­ra­nia este cal­mul cu care in­di­vi­dul a fil­mat și a co­men­tat apoi în­treaga scenă a mor­ții ce­lor doi. Adică eu n‑aș fi să­rit în apă, dar nici n‑aș fi în­re­gis­trat vi­deo mo­men­tul mor­ții lor. Pro­ba­bil mi-aș fi scui­pat plămâ­nii ur­lând la ei să se oprească, să se în­toarcă, să re­nunțe la ideea tâm­pită de a‑și risca viața. Mi-aș fi pus mâi­nile în cap văzându‑i dis­pă­rând sub apă și m‑aș fi în­gro­zit în­țe­le­gând că sunt duși. Dar n‑aș fi avut li­niș­tea do­cu­men­tă­rii scru­pu­loase a ago­niei unor oa­meni, ori­cât de nă­tă­răi ar fi fost.

Și dacă e ceva ce ar tre­bui ve­ri­fi­cat la oa­me­nii de ge­nul ăsta nu e în nici un caz vorba de lipsa lor de so­li­da­ri­tate sau cu­raj, ci in­di­fe­rența lor față de soarta ce­lor din jur, mai rece și mai adâncă de­cât ăl mai în­vol­bu­rat Jiu.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.