Certificat de discernământ

În ul­ti­mul timp sunt din nou aga­sat de mul­ți­mea de opi­nii ex­pri­mate de con­ce­tă­țeni ai mei des­pre sta­rea na­țiu­nii. Toată lu­mea su­feră de pă­reri. Ce‑i drept, nici eu nu fac ex­cep­ție. Dar când su­pra­pun in­fla­ția asta de opi­nii peste ima­gi­nea pe care o cre­ează re­por­ta­jele de la Vax Po­puli, în­gri­jo­ră­rile mele nu fac de­cât să crească.

Cum aș pu­tea fi li­niș­tit când văd per­soane cu drept de vot care nu știu să nu­mească pla­neta pe care tră­iesc? Sau care con­si­deră că exis­tența a15 bi­se­rici într‑o co­mună de vreo câ­teva sute de oa­meni e un lu­cru fi­resc și be­ne­fic unei co­mu­ni­tăți care e lip­sită de dru­muri as­fal­tate sau de canalizare?

În mod evi­dent ca­pa­ci­ta­tea de a ra­ționa nu este ga­ran­tată prin sim­pla apar­te­nență la spe­cia umană. Ea se do­bân­dește prin edu­ca­ție și stră­da­nie in­di­vi­du­ală. La fel cu o com­pe­tență pro­fe­sio­nală, ca­li­ta­tea de ce­tă­țean de­ci­dent prin vot tre­buie în­vă­țată și cul­ti­vată per­ma­nent. Nu ne-am în­cre­dința să­nă­ta­tea unui in­di­vid care nu de­mon­strează printr-un do­cu­ment ofi­cial mi­ni­mele sale com­pe­tențe. De ne-am în­cre­dința să­nă­ta­tea so­ci­e­tă­ții în care trăim pe mâi­nile unor ig­no­ranți? Drep­tul de a de­cide ar tre­bui exer­ci­tat doar de aceia care au un cer­ti­fi­cat de dis­cer­nământ, o do­vadă mi­nimă a res­pon­sa­bi­li­tă­ții ra­țio­na­men­te­lor pe care le fac.

Alt­min­teri vom aduna în par­la­ment oa­meni pre­cum Ilie Năs­tase, care de­clară non­șa­lant că e mișto la Casa Po­po­ru­lui, dar nu știe ni­mic des­pre ce are de fă­cut acolo. Și că n‑a mai gă­sit loc la co­mi­sia de sport, așa că l‑au bă­gat la po­li­tică externă.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...