Greva foamei este o declarație de curaj, cel puțin în teorie. Faci greva foamei ca să declari că ești gata să mori pentru o cauză, căreia i te dedici complet, care merită sacrificiul suprem. Și probabil că, înainte de a anunța protestul acesta în formă extremă, e bine să meditezi la cauza pe care o îmbrățișezi, asigurându-te că ea îți este limpede și că ai tăria psihică de a îndura suferințele fizice ce îți stau în față.
România cunoaște în anii din urmă o inflație de greviști ai foamei. În fiecare zi mai auzim de unul care protestează pentru un motiv sau altul în acest mod. Iar eu sunt înclinat să cred că — dată fiind banalitatea cauzelor pentru care se apelează la această formă de protest — greva foamei e mai degrabă semnul unui soi de bravadă gratuită însoțită de o exaltare cu explicații psihiatrice. Doamna Anghel, care din învățător a ajuns parlamentar, ne readuce periodic în minte întrebarea: pentru ce merită să mori?
Dacă privim la activitatea sa, am zice că pentru dreptul fiicei sale de a ajunge în oarece posturi ministeriale. Sau pentru dreptul său personal de a primi locuință super-ieftină de la ministerul învățământului. Mai nou se mai adaugă un potențial motiv: ca să poată elibera din pușcărie pe infractorii cu condamnări sub doi ani. Un motiv foarte serios ca să faci greva foamei și să devii apoi parlamentar cu drept de inițiativă legislativă, nu‑i așa? Orice motiv e plauzibil, mai puțin cel care — aparent- a stat la baza protestelor sale inițiale: starea proastă a învățământului și a cadrelor didactice. Au trecut ani de când doamna Anghel e parlamentar, fără să facă nimic pentru ceea ce altădată merita sacrificiul suprem.
Lasă un comentariu