Condamnați la zgomot

V‐am spus nu demult poves­tea pis­to­la­ru­lui care își expu­nea opi­ni­ile poli­tice și solu­ți­ile sale radi­cale în auto­buz. O vreme m‐a urmă­rit  întâm­pla­rea aceea, nu pen­tru con­ți­nu­tul ei care mi s‐a părut mai degrabă amu­zant decât sem­ni­fi­ca­tiv, ci din per­spec­tiva drep­tu­lui de expri­mare publică. Sun­tem îndrep­tă­țiți să folo­sim orice loc și orice pri­lej ca să ne expri­măm public? Din­tre toți cei care se aflau în auto­buz în momen­tul acela, doar o sin­gură per­soană a pro­tes­tat față de polu­a­rea fonică pro­dusă de dis­cur­sul indi­vi­du­lui, toți cei­lalți au comen­tat des­pre dis­curs în sine și des­pre liber­ta­tea de a‐ți exprima opi­ni­ile.

Bucu­reștiul a deve­nit un oraș al zgo­mo­tu­lui, iar fap­tul ăsta e tot mai evi­dent cu fie­care zi care trece. Șofe­rul nemul­țu­mit se exprimă prin cla­xon și înju­ră­turi stri­gate prin gea­mul cobo­rât al mași­nii. În res­ta­u­rante oame­nii poves­tesc cu voce tare întâm­plări per­so­nale, fără să pară jenați de fap­tul că cei din jur îi aud. Pe stradă, la tele­fon, poți auzi deta­li­ile picante ale exis­ten­ței seme­ni­lor tăi rela­tate chiar de ei, într‐un soi de exhi­bi­ți­o­nism de neîn­țe­les care con­tras­tează tot mai puter­nic cu dis­cur­sul public împo­triva secu­ri­tă­ții date­lor per­so­nale pe inter­net. Ce impor­tanță mai are dacă Goo­gle îți acce­sează mai­lu­rile dacă tu declami pe stradă toate amă­nu­n­tele vie­ții tale per­so­nale?

E drept că gălă­gia este indusă ca model de mulți ani prin mai toate cana­lele media. Tele­vi­ziu­nile se întrec în a difuza emi­siuni în care toată lumea răc­nește, fie de feri­cire, fie de frus­trare. Talk‐show‐urile au musai un ton țâfnos, iri­tat, cu voci răs­tite și gla­suri ame­nin­ță­toare. Zia­rele se întrec în a pro­duce un alt tip de gălă­gie, cel al majus­cu­le­lor. Incre­di­bi­lul, sen­zațio­na­lul și șocan­tul din mai fie­care titlu de ziar sunt tot o formă de zgo­mot inu­til, menit să cap­teze aten­ția asu­pra nesem­ni­fi­ca­ti­vu­lui, mar­gi­na­lu­lui, super­fi­ci­a­lu­lui.

Cu atât mai mult zgo­mo­tul e per­mis cu cât gru­pul care‐l pro­duce e mai mare. Râsul hoho­tit, izbu­c­nit pe neaș­tep­tate la câțiva pași de tine din piep­tu­rile câtorva per­soane, te obligă să împăr­tă­șești vese­lia chiar dacă în acea clipă ești trist sau supă­rat. Con­ver­sa­ți­ile sonore ale con­ce­tă­țe­ni­lor pot fi pig­men­tate cu ori­cât de multe refe­riri la orga­nele sexu­ale și la ce ar face ei cu rudele mai apro­pi­ate sau mai înde­păr­tate ale ina­mi­cu­lui – pen­tru că întot­dea­una e vorba de un terț care e bou, cre­tin sau tâm­pit. Ai spune că româ­nii au renun­țat la dis­cre­ția și inti­mi­ta­tea pe care edu­ca­ția tra­di­țio­nală le reco­mandă în favoa­rea unei con­ti­nue exhi­bări sonore.

Întorcându‐mă la indi­vi­dul din auto­buz, aș spune că isto­ri­oara lui are un miez care pare tot mai greu de deslu­șit în ziua de azi. Dis­cur­sul lui sonor, vehe­ment și pig­men­tat cu vul­ga­ri­tăți, nu era doar o formă a liber­tă­ții de expri­mare, ci – prin audiența angre­nată și poate chiar dorită – un dis­curs public. Ori în cazul unui dis­curs public, per­mis în orice demo­cra­ție, care se ține într‐un spa­țiu des­chis, cei­lalți au opțiu­nea de a asculta sau de a pleca, nein­te­re­sați de mesaj. Expri­ma­rea publică acolo unde cei­lalți nu au posi­bi­li­ta­tea de a se exclude din audiență fără să fie afec­tați – în auto­buz, în res­ta­u­rant etc – este o încăl­care a drep­tu­ri­lor lor și o impar­do­na­bilă lipsă de poli­tețe. Pen­tru că – obli­gați fiind să asculte – sunt de fapt con­dam­nați la zgo­mot.

Poate că ar fi bine să medi­tăm cu toții la nevoia de a nu pro­duce atât de mult zgo­mot inu­til. Dis­cre­ția e o vir­tute care merită a fi mai des prac­ti­cată.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Alice

    Vai, eu, care merg cu mij­loa­cele de trans­port in comun și mai și vreau să citesc pe dea­su­pra, sunt aga­sată de polu­a­rea fonică și de deta­li­ile neno­ro­cite pe care le aud. Mea culpa, sunt atât de side­rată de com­por­ta­ment și dez­vă­lu­iri că încă nu reac­țio­nez. Mă uit la cei din jur, cu spe­ranța că poate mă sal­vează cineva. Și pe ei i‐a para­li­zat groaza, le citesc în pri­viri dez­a­pro­ba­rea și atât.
    Tre­buie să capăt această deprin­dere de a reac­ționa.

    • Sorin Sfirlogea

      Cu grijă, totuși. Româ­nia pro­fundă devine con­ton­dentă une­ori, când este con­frun­tată cu cri­tici. 😛


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu