Plim­bându-mă pe șo­se­lele Ro­mâ­niei am bă­gat de seamă că trep­tat au apă­rut plă­cuțe in­di­ca­toare pen­tru di­verse mo­nu­mente is­to­rice sau cul­tu­rale — le-ați vă­zut cu si­gu­ranță, cele cu maro. Și m‑am gân­dit că in sfâr­șit ci­neva s‑a pre­o­cu­pat să ușu­reze viața tu­ris­tu­lui care își ca­ută dru­mul că­tre obiec­ti­vele ce îl in­te­re­sează, ceea ce nu poate fi de­cât lă­u­da­bil. Pe urmă am ob­ser­vat că ma­jo­ri­ta­tea co­vâr­și­toare a aces­tor semne se re­feră la bi­se­rici, mâ­năs­tiri și schi­turi, dar mi-am spus că e oa­re­cum fi­resc, pen­tru că în Ro­mâ­nia ele for­mează ma­jo­ri­ta­tea si­tu­ri­lor tu­ris­tice sem­ni­fi­ca­tive din punct de ve­dere is­to­ric. Nu ne-au ra­mas prea multe ce­tăți, cas­tele și co­nace. Poate și pen­tru că nu prea am clă­dit alt­ceva de­cât bi­se­rici de‑a lun­gul is­to­riei. Deh, neam de creș­tini devotați.

Apoi am în­ce­put să con­stat că nu doar bi­se­ri­cile im­por­tante sunt sem­na­li­zate, ci mai toate așe­ză­min­tele bi­se­ri­cești, in­di­fe­rent dacă au sau nu vreo in­sem­nă­tate is­to­rică. Am in­țe­les atunci că in­di­ca­toa­rele nu ser­vesc ori­că­rui tip de tu­rism, ci ce­lui ecu­me­nic. Care e și el un adu­că­tor de ve­ni­turi, nu­mai că nu în PIB-ul pa­triei, ci în vis­ti­e­ria prea­fe­ri­ci­ți­lor popi. Căci cohorte de babe bi­se­ri­coase se plimbă de‑a lun­gul și de‑a la­tul ță­rii cu auto­buze re­la­tiv ra­bla­gite, de la o bi­se­rică la alta, că­u­tându-și li­niș­tea su­fle­tească în efor­tul de­loc ne­gli­ja­bil al că­lă­to­ri­i­lor lungi, chel­tu­indu-și ul­ti­mii bă­nuți ai pen­si­i­lor mo­deste, fe­ri­cite atunci când se în­torc acasă că au pu­pat pa­tru­ș’­pa­tru de icoane fă­că­toare de mi­nuni și do­uă­ș’­trei de moaște bi­ne­cu­vân­tate și ast­fel vor mai să­nă­toase de­cât dacă dă­deau ba­nii pe afu­ri­si­tele alea de me­di­ca­mente. Nu‑i de mi­rare că nu de­mult BOR se răz­boia cu agen­ți­ile de tu­rism pen­tru ex­clu­si­vi­ta­tea or­ga­ni­ză­rii pe­le­ri­na­je­lor cu babe bi­se­ri­coase. În Ro­mâ­nia ser­vi­ci­ile de să­nă­tate ofe­rite de BOR sunt cu si­gu­ranță mai pro­fi­ta­bile de­cât ale mi­nis­te­ru­lui de resort.

Bi­se­ri­cile sunt niște afa­ceri pe cin­ste, nu‑i de mi­rare că BOR se stră­duie să le plan­teze peste tot unde gă­sește o palmă de te­ren dis­po­ni­bil. Nu știu dacă v‑ați gân­dit vreo­dată la asta, dar mie bi­se­ri­cile or­to­doxe mi se par te­ri­bil de ase­mă­nă­toare cu res­ta­u­ran­tele Mc­Do­nalds. Spa­țiul stan­dar­di­zat al unei bi­se­rici, așe­za­rea icoa­ne­lor, a lo­cu­lui de aprins lu­mâ­nări sunt si­mi­lare cu re­gu­lile de or­ga­ni­zare in­te­ri­oară ale res­ta­u­ran­tu­lui. Bi­se­rica are cu­tia mi­lei pen­tru spri­ji­nul ce­lor ne­vo­iași și bol­navi, Mc­Do­nalds are cu­tia pen­tru do­na­ții că­tre di­verse ca­uze uma­ni­tare. Pro­du­sele pe care le cum­peri în bi­se­rică — lu­mâ­nări, ico­nițe, cruci, aca­tiste — sunt cre­ate de bi­se­rică după re­țe­tele și re­gu­lile pro­prii, la fel cum Mc­Do­nalds con­tro­lează cu stric­tețe de la re­țe­tele pro­du­se­lor pro­prii până la gro­si­mea fe­li­i­lor de cas­tra­vete mu­rat, stră­du­indu-se să ofere ace­eași ex­pe­riență cli­en­tu­lui in­di­fe­rent în care res­ta­u­rant in­tră. Mai mult, pro­li­fe­ra­rea spec­ta­cu­loasă a moaș­te­lor și a icoa­ne­lor fă­că­toare de mi­nuni pe care le gă­sești în mai orice bi­se­ri­cuță, chiar și în unele foarte mo­deste, amin­tesc de uni­for­mi­ta­tea ge­o­gra­fică a me­niu­ri­lor McDonalds.

Lo­gis­tic vor­bind, o bi­se­rică or­to­doxă nu este un spa­țiu al con­for­tu­lui. Nu poți sta jos, nu ești în­cu­ra­jat să ză­bo­vești, la fel cum într-un res­ta­u­rant Mc­Do­nalds me­sele și sca­u­nele ne­con­for­ta­bile nu te în­deamnă la sieste pre­lun­gite. At­mosfera bi­se­ri­cii este una a so­bri­e­tă­ții apă­să­toare, sub­li­ni­ată prin pu­ți­nă­ta­tea lu­mi­nii, ast­fel ca după un timp nu foarte în­de­lun­gat să simți ne­voia de a ieși — la fel cu­lo­rile pu­ter­nice ale res­ta­u­ran­te­lor Mc­Do­nalds sunt con­ce­pute anume pen­tru a de­veni la un mo­ment dat obo­si­toare, des­cu­ra­jând vi­zi­tele prea lungi. Bi­se­ri­cile sunt sem­na­li­zate in­sis­tent și vi­zi­bil pen­tru a pu­tea fi ușor de gă­sit. La fel se în­tâm­plă cu lo­ca­ți­ile lan­țu­lui de res­ta­u­rante. După cum ve­deți sunt des­tule si­mi­li­tu­dini, însă un sin­gur lu­cru nu avea BOR pen­tru bi­se­ri­cile sale: McDrive.

Ori exact asta e ma­rea șme­che­rie co­mer­ci­ală. Căci Mc­Do­nalds — deși ofi­cial nu va re­cu­noaște nici­o­dată asta — nu vrea să ofere ex­pe­riența unui prânz pre­lun­git sau a unei cine cu pri­e­te­nii. Mc­Do­nalds vrea un tra­fic cât mai mare: vii, cum­peri și pleci. Au cu­ge­tat deci mai ma­rii or­to­do­xiei ro­mâ­nești și au gă­sit so­lu­ția: pe­le­ri­na­jul ecu­me­nic. Vii, pupi icoana și moaș­tele că doar de aia ai ve­nit, cum­peri nis­cai lu­mâ­nări și mă­car o ico­niță că așa se cu­vine, plă­tești un aca­tist că e la ofertă, mai scapi și câ­țiva lei în cu­tia mi­lei că așa se cade și pleci. BOR îți mul­țu­mește pen­tru vi­zită și te aș­teaptă să revii.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cucu

    Pa­cat mare, ca exista si bi­se­rici, ma­nas­tiri! Ce fain ar fi sa fie peste tot nu­mai Mc­Do­nalds, ba­ruri, etc…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.