Mai aproape de cer

Nu știu prin ce întâm­plare într‑o seară tele­vi­zorul era pe HBO. Nu prea ne mai uităm la filme la tele­vi­zor în ultima vreme — cal­i­tatea celor difuzate de HBO nu e cea mai lăud­abilă. Dar, cum spuneam, în seara aceea s‑a întâm­plat să dau chiar peste începutul fil­mu­lui Closer to the moon al lui Nae Caran­fil. Pen­tru că auzisem tot felul de opinii despre el, unele poz­i­tive, altele dim­potrivă, mi-am zis că ar fi un bun prilej să-mi fac o părere pro­prie.

A fost un pic stra­niu la început să mă aco­modez cu povestea pur românească narată prin replici în limba engleză. Oricât s‑ar fi stră­duit actorii amer­i­cani, pro­nunția lor nu reușea să redea sonori­tatea orig­i­nală a numelor pro­prii românești. Dar de îndată ce am lăsat acest amă­nunt să treacă în plan secun­dar, povestea pe care Caran­fil o înfățișează a curs firesc, captivându-mă până la sfârșit. Closer to the moon este mare metaforă despre oameni, aspi­rați­ile lor și sen­sul exis­tenței atunci când ți se refuză șansa unui des­tin. Și pen­tru că metafora e mai impor­tantă decât detali­ile istorice, e nevoie ca spec­ta­torul să renunțe la pre­tenți­ile de exac­ti­tate doc­u­men­tară ale fil­mu­lui. Nu este o recon­strucție pre­cisă a atmos­ferei epocii. Actorii amer­i­cani nu aveau cum să redea cu acu­ratețe ati­tudinea bru­tală și vul­gară a ancheta­to­rilor secu­rității, dia­logurile au o pat­ină de ele­ganță care n‑a exi­s­tat în real­i­tatea acelor tim­puri. Dar toate astea mi s‑au părut secun­dare atâta timp cât povestea și‑a deru­lat pro­priul său fir epic.

Cinci oameni aveau aspi­rații înalte pen­tru viețile lor. Vroiau să fie, vroiau să facă. Comu­nis­mul le‑a retezat șansa la un des­tin. Decizia lor de a ieși din scena vieții en fan­fare e una neb­unească, prea puțin cred­i­bilă atunci când știi isto­ria acelor ani. Scena pro­nunțării ver­dictelor de con­damnare la moarte e aproape ire­ală. Ea se lămurește abia mai târziu, când povestea dă tim­pul înapoi și se dezvăluie pe de-a-ntregul. Cinci oameni decid că e mai bine să pieri decât să trăiești o viață neînsem­nată atunci când ai fi avut put­erea de a‑i da o sem­nifi­cație. Cinci oameni — într-un mod poate cam melo­dra­matic, cam teatral — aleg dru­mul drept într‑o țară care atunci s‑a îndoit docilă sub apăsarea tim­pu­lui. Cinci oameni sug­erează că am fi putut rezista, că ne-am fi putut opune cu prețul sac­ri­fi­ci­u­lui.

Undeva către finalul poveștii aflăm cum au fost prinși cei cinci după ce au jefuit mașina cu bani a băncii: unul din­tre ei — pro­fe­sor de uni­ver­si­tate — are o dis­cuție tele­fon­ică în care spune altcuiva că un anume stu­dent "are ceva de val­oare la mansardă", că e inteligent. O vecină aude dis­cuția și îl denunță pe pro­fe­sor că ascunde o comoară în podul case. Întâm­plă­tor acolo se află banii furați și întreg grupul este prins. Și, deși scena este extrem de scurtă, mi s‑a părut că regi­zorul a lăsat intenționat să se între­vadă puțin din morala care a făcut posi­bile oro­r­ile acelor vre­muri. Cei mai mulți din­tre cei care au devenit vic­time ale comu­nis­mu­lui — lup­tă­tori din munți, opo­nenți politici ai comu­nis­mu­lui, țărani gospo­dari — au ajuns în mâinile secu­rității prin con­tribuția unor turnă­tori, a unor indi­vizi care au denunțat sau chiar au mințit, moti­vați de ură, invi­die și alte umori per­son­ale. Comu­nis­mul a fost posi­bil și pen­tru că printre români au exi­s­tat multe car­ac­tere mărunte. Scurta incur­si­une în dimen­si­unea morală a tim­purilor ace­lea adaugă pro­fun­z­ime poveștii și ne invită la reflecție.

Luna era atunci țelul cel mai râvnit al zborurilor spațiale, dar și obiec­tul de dis­pută pen­tru supre­mația eco­nom­ică și mil­i­tară din­tre est și vest. Cei cinci se oferă ca echipaj al unei rachete sovi­et­ice care să zboare în spațiu, către Lună, ști­ind că nu se vor mai întoarce pe Pământ, încer­când chiar și din pos­tura de con­damnați să dea un sens exis­tenței lor: o ultima con­tribuție pen­tru ști­ință. Refuzul, pre­dictibil de alt­fel, sub­lini­ază încă o dată că des­tinul era atunci un lux interzis. Nimănui nu‑i era îngă­duit să fie mai aproape de cer.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu