Dintre multele portofolii care alcătuiesc guvernul României, probabil că doar câteva sunt acelea pentru care o bună limba română este o condiție sine qua non. Între aceste puține ministere, cel al culturii este cap de listă, disputându-si întâietatea în acest clasament sui-generis cu educația. Veți spune că în România avem de asemenea cultură și educație maghiară — așa e, însă când peste 90% din populație trăiește în cultura născută din limba română veți fi poate de acord că cel ce stă în fruntea acestor ministere trebuie să stăpânească instrumentul principal al domeniului ce își propune să‑l gestioneze.
Înseamnă asta că în România nu putem avea un maghiar ca ministru al culturii? Firește că nu. Însă persoana care ocupă această demnitate trebuie să îndeplinească — în opinia mea — două condiții: să aibă un bagaj cultural românesc decent și să (re)cunoască limitele acestui bagaj. Căci nimeni nu poate pretinde că a cuprins în cunoașterea sa întreaga cultură română, deci orice pretenție de exhaustivitate e cel puțin ridicolă.
Acestea fiind spuse, haideți să ne amuzăm puțin împreună cu doamna Rozalia Biro, ministru al culturii proaspăt desemnat de UDMR, într‑o farsă orchestrată de binecunoscutul Daniel Buzdugan pe vremea când doamna în cauză era viceprimar la Oradea. Cum spuneam, dacă doamna Biro și-ar fi recunoscut limitele de înțelegere a limbii române, toată scena n‑ar mai fi avut loc. Nu trebuia decât să spună simplu: nem tudom biped!
Lasă un comentariu