Îmi amin­tesc că prin­tre ban­cu­rile cu ar­de­leni pe care le-am au­zit de‑a lun­gul tim­pu­lui era unul des­pre cum se com­portă un ar­de­lean atunci când cade de la eta­jul zece. Cică pe la eta­jul opt zice no!, pe la eta­jul cinci mai zice o dată no!, pe la eta­jul doi, când vede că se apro­pie de pământ cu mare vi­teză, zice no, no!, iar după ce dă cu fun­dul de pământ se ri­dică, își scu­tură de praf tu­rul pan­ta­lo­ni­lor și zice no, așe!

Cam așa cred că e și cu dom­nul Iohan­nis. Mulți co­men­ta­tori se de­clară dez­a­mă­giți de lipsa sa de pre­zența pu­blică din ul­tima vreme, de ab­sența ex­pri­mă­rii opi­ni­i­lor și ide­i­lor. Obiș­nu­iți cu po­li­ti­cie­nii dâm­bo­vițeni, aflați tot tim­pul într‑o vervă ste­rilă și su­fe­rind de o eternă lo­go­ree de care eu per­so­nal m‑am cam să­tu­rat, jur­na­liș­ti­lor li se pare că Klaus Iohan­nis e un ar­de­lean în­cu­iat și ta­ci­turn. Toți uită însă una din ca­li­tă­țile im­por­tante ale ar­de­lea­nu­lui, aceea a te­me­i­ni­ciei care se as­cunde în spa­tele în­ce­ti­ne­lii. Prin con­trast cu agi­ta­ția efer­ves­centă a sce­nei po­li­tice bu­cu­reș­tene, ge­ne­ra­toare mai de­grabă de bule și spume de­cât de lu­cruri con­crete, len­toa­rea lui Iohan­nis ar pu­tea su­gera că își clă­dește cu grijă dru­mul spre prezidențiale.

Până acum e în ca­len­dar. Ceea ce a spus, s‑a în­tâm­plat: de­ru­la­rea son­da­je­lor pri­vind pre­zi­den­ți­a­bi­lii PNL, or­ga­ni­za­rea de­le­ga­ției per­ma­nente, su­pu­ne­rea la vot și de­sem­na­rea can­di­da­tu­lui unic al PNL, toate au fost în luna iu­lie, așa cum a de­cla­rat. Ur­mează con­frun­ta­rea cu can­di­da­tul PDL al că­rei dez­no­dământ îl știm deja — dom­nul Pre­doiu nu are nici o șansă. Ceea ce nu știm încă este ce rol și‑a ne­go­ciat MR Un­gu­reanu în această pri­vință atunci când a fu­zio­nat cu PDL. Vom afla. Pen­tru că MRU este un con­tra­can­di­dat mult mai re­du­ta­bil de­cât Predoiu.

Și după ce va trece și de acest punct, când foarte pro­ba­bil va fi can­di­da­tul unic al ali­an­ței PNL-PDL, cred că Iohan­nis va re­veni în dis­cur­sul pu­blic cu teme mult mai con­sis­tente. Eu unul nu-mi do­resc să‑l aud dând din gură într-una pre­cum Ponta, pen­tru că nu in­con­ti­nența ver­bală îmi dă mă­sura va­lo­rii po­li­tice, ci vor­bind cu se­ri­o­zi­tate des­pre te­mele im­por­tante ale Ro­mâ­niei: lupta îm­po­triva co­rup­ției, în­tă­ri­rea sta­tu­lui de drept, par­te­ne­ri­a­tele stra­te­gice. Pen­tru că gu­ver­na­rea pe­se­distă nu văd cum ar pu­tea fi deo­cam­dată oprită, mi-aș dori un pre­șe­dinte care să apere in­de­pen­dența jus­ti­ției și sta­tul de drept fo­lo­sindu-se de spri­ji­nul UE și al SUA.

Deo­cam­dată însă mai e un pic până când dom­nul Iohan­nis va pu­tea să spună și el: no, așe!


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Gheorghe Roman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Gheorghe Roman

    Ase ‚FAPTE NU VORBE.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.