Jurnalist de bon fiscal

Ci­team zi­lele tre­cute că anul ăsta e mare bă­taie pe lo­cu­rile de la fa­cul­ta­tea de jur­na­lism. Ci­neva a avut cu­ri­o­zi­ta­tea să‑i des­coase pe ju­nii can­di­dați ca să afle de ce își do­resc această me­se­rie și a des­co­pe­rit că ma­jo­ri­ta­tea din­tre ei vi­sează să ajungă ca Mir­cea Ba­dea și An­dreea Esca. Ce în­seamnă asta mai în de­ta­liu nu am re­u­șit să aflu, dar aș fi fost cu­rios să știu de ce toc­mai aceste două per­soane le sunt mo­dele. Nu-mi rămâne de­cât să spe­cu­lez pe tema asta.

La­dies first. An­dreea Esca este — din punc­tul meu de ve­dere — exem­plul cla­sic al me­di­o­cri­tă­ții de suc­ces. Bi­ne­cu­nos­cuta pre­zen­ta­toare de știri a ProTV-ului a de­ve­nit trep­tat în con­ști­ința pu­blică, o dată cu tre­ce­rea ani­lor, o mare jur­na­listă, deși aproape nici­o­dată nu a fă­cut alt­ceva de­cât să ci­tească niște texte de pe un promp­ter. Poate că o mai fi par­ti­ci­pat și la or­do­na­rea ști­ri­lor în­tre ca­lu­pu­rile de pu­bli­ci­tate, o mai fi ce­rut de­ta­lii la o știre ne­clară, dar în nici un caz nu este un au­tor de co­men­ta­rii cu sub­stanță sau un re­por­ter de in­ves­ti­ga­ție. De unde această faimă nemeritată?

Cel mai pro­ba­bil din suc­ce­sul re­mar­ca­bil adus de mar­ke­tin­gul fă­cut în ju­rul său. Doamna Esca e pro­pri­e­tară de re­vistă, de casă de pro­duc­ție vi­deo, de sa­lon de cos­me­tică și mai nou a de­ve­nit și scri­i­toare. Toate as­tea, plus po­zi­ția pri­vi­le­gi­ată pe care a avut‑o în­tot­dea­una în gru­pul Me­di­a­Pro, unde pro­ba­bil că pri­mește un sa­la­riu mai mult de­cât ge­ne­ros, fac ca ci­ti­toa­rea de promp­tere să pară mult mai sem­ni­fi­ca­tivă de­cât este în realitate.

Mir­cea Ba­dea se auto­de­nunță ca ne­fi­ind jur­na­list. Apre­ciez această sin­ce­ri­tate. To­tuși se pare că este per­ce­put ca fi­ind, deși — ase­meni co­le­gei sale de la ProTV — nu face in­ves­ti­ga­ții, nu ana­li­zează pro­fe­si­o­nist eve­ni­men­tele po­li­tice, so­ci­ale sau eco­no­mice, ci pur și sim­plu de­mo­lează ver­bal pe (aproape) toată lu­mea. Ge­nul său de apa­ri­ții te­le­vi­zate nu este ușor de co­piat, pen­tru că din­colo de umo­rile per­ma­nente ce tre­buie să ți se verse în sânge la adresa tu­tu­ror din ju­rul tău, tre­buie să ai și ner­vul ex­pri­mă­rii ci­nice și alerte. Cu alte cu­vinte tre­buie să știi să în­juri flu­ent, să scuipi pre­cis și să dai fără milă cu pum­nul. Pen­tru aceste abi­li­tăți Mir­cea Ba­dea este foarte bine plătit și mulți cad în cap­cana de a crede că ba­nii sunt ceea ce îl mo­ti­vează să ser­vească in­te­re­sele pa­tro­nu­lui. Eu cred că mo­ti­va­ția prin­ci­pală este oport­u­ni­ta­tea de a‑și exhiba pu­blic frus­tră­rile. Ba­nii vin abia pe lo­cul doi.

Dar uite că me­di­o­cri­tă­țile și gro­bi­a­nis­mul, în for­mele lor cele mai re­pre­zen­ta­tive, cre­ează pro­zel­tism. Una din­tre can­di­date de­clară ex­pli­cit: Aş vrea să fiu ca An­dreea Esca. Să fac bani ca ea. Ideea că te faci jur­na­list ca să câștigi bani e mai pe­ri­cu­loasă de­cât pare. Un alt can­di­dat își jus­ti­fică ad­mi­ra­ția față de Mir­cea Ba­dea: Am cres­cut cu el şi e nor­mal să îmi placă de el. Ni­mic des­pre even­tu­a­lele ca­li­tăți pro­fe­sio­nale ale ido­lu­lui per­so­nal, pur și sim­plu per­sis­tența ima­gi­nii sale pe sti­cla te­le­vi­zo­ru­lui de­vine un ar­gu­ment îndestulător.

Pe de altă parte în­ghe­su­iala ti­ne­ri­lor la spe­cia­li­ta­tea jur­na­lism e cel pu­țin ciu­dată. În ul­ti­mii ani criza eco­no­mică a lo­vit des­tul de mult în in­dus­tria pre­sei și nu e foarte greu să con­stați cu pro­pri­ile mij­loace că a fi jur­na­list în Ro­mâ­nia de azi nu e chiar o si­ne­cură. Re­dac­ții în­tregi ale unor ziare au fost re­duse dras­tic sau chiar desfi­in­țate, fa­li­mente ale pu­bli­ca­ți­i­lor sunt anun­țate în aproape fi­e­care lună. De ce și-ar dori un tâ­năr ab­sol­vent de li­ceu să se în­drepte spre această me­se­rie nu toc­mai promițătoare?

Nu cred că sunt de­cât două po­si­bile răs­pun­suri: ori fi­e­care din­tre ei crede că poate duce me­di­o­cri­ta­tea sau gro­bi­a­nis­mul ido­li­lor lor pe noi culmi ale per­for­man­ței de­ve­nind chiar mai fai­mos și mai bo­gat de­cât mo­de­lul, ori sunt pur și sim­plu niște bieți dez­o­rien­tați care nu se gân­desc cu ma­tu­ri­tate la pro­priul vi­i­tor. Ori ambele.

Cei ce cred că nive­lul foarte scă­zut al jur­na­lis­mu­lui ro­mâ­nesc nu e o pro­blemă în sine, că oa­me­nii au li­ber­ta­tea de a se­lecta de unde își iau in­for­ma­ți­ile, au o do­vadă con­cretă că me­di­o­cri­ta­tea și gro­bi­a­nis­mul sunt con­ta­gi­oase. Iar fa­cul­tă­țile care pre­tind că pre­gă­tesc jur­na­liști de­vin trep­tat, cu sau fără voia lor, niște fa­brici de an­dre­ea­esce și mir­ci­bazi care, nești­ind să facă ni­mic con­cret, vor sfârși prin a ajunge niște splen­dizi ca­si­eri de supermarket.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...