Salutări de la Mamaia

Până nu demult cei care ple­cau în con­cedii la munte sau la mare aveau doar opți­unea de a trim­ite celor de acasă — rude sau pri­eteni — o vedere care să ilus­treze fru­musețile locu­lui pe care îl ale­seseră drept des­ti­nație de vacanță. Cele­brele cărți poș­tale conțineau fie imag­inea unei zone sau clădiri mai proem­i­nente, fie un peisaj nat­ural miric, ală­turi de expre­sia stan­dard a salutărilor ami­cale. Ade­sea mă între­bam care e expli­cația socială din spatele aces­tui obi­cei, pen­tru că nu de puține ori ved­er­ile ajungeau la des­ti­nație după ce feri­ciții vile­gia­turiști se întorceau acasă și apu­cau să povestească ei înșiși firul epic al întreg­u­lui con­cediu. N‐am găsit nicio­dată altă expli­cație decât că așa se face, ca să arați că ți‐e dor de cei de acasă sau ca să vadă cât de bine te dis­trezi.

Tehnolo­gia ne dă astăzi însă mijloace de expri­mare mult mai diver­sifi­cate și cu sig­u­ranță mult mai rapide. Printre ele fotografi­ile pe Face­book sunt prob­a­bil cele mai pop­u­lare, mai ales că tele­fonul mobil cu abil­itățile sale de cameră foto e atât de la îndemână, iar butonul Share on Face­book atât de ten­tant. Și uite așa, cam pe la vre­mea asta, când lumea se bulucește în con­cedii la mare și la munte, news feed‐urile tuturor se umplu de poze de vacanță. Din păcate însă instan­ta­neele nu sunt toc­mai orig­i­nale. De fapt am putea spune că există câteva cat­e­gorii rel­a­tiv bine def­i­nite.

Mai întâi sunt fotografi­ile cu mân­care. Cum ar putea cineva exprima mai sin­tetic și mai cat­e­goric fap­tul că se simte extra­or­di­nar de bine decât sug­erând ghiorțăi­tul sat­is­fă­cut al mațelor și cum ar putea reflecta vizual această stare mai limpede decât prin pub­li­carea unei poze a far­furiei cu cartofi, mici, costițe, ciolane, creveți sau alte min­unății gas­tro­nom­ice? Pri­etenii vor saliva privind fotografia, în timp ce conțin­u­tul ei se va fi aflat deja în pro­ce­sul de digestie, aducând mulțu­mirea deplină a vile­gia­tur­is­tu­lui. Din feri­cire pen­tru toată lumea nimeni nu s‐a gân­dit să pub­lice poze cu rezul­tatul de la celălalt capăt al tubu­lui diges­tiv, deși și acel moment ar putea fi unul extrem de relax­ant și mulțu­mi­tor. Țin să mulțumesc pe această cale tuturor celor ce ne țin la curent cu diges­tia lor că dau dovadă de această lăud­abilă reținere.

Apoi sunt prim‐planurile cu feric­i­tul cuplu care surâde dis­cret sau rân­jește de‐a drep­tul, însă musai cu un fun­dal elocvent: în chiloți pe plajă, în șlapi la cota 2000, pupându‐se grațios într‐un cadru roman­tic (ea sexy, el macho) sau jucându‐și mici feste fotografice de genul "ți‐am pus coarne" (ceea ce ade­sea devine mai târziu o real­i­tate). Apariția pub­licis­tică a pozei pe Face­book este musai însoțită de comen­tarii adec­vate ale pri­ete­nilor: vai ce fru­mosi sun­teți (chiar dacă sunt urâți ca dracu'), ce bine vă stă împre­ună (adică luați sep­a­rat n‐ar fi fost la fel de estetici?) sau vă pup, sun­teți min­unați (serios? de ce?). Curios lucru, când respec­tivii nu sunt în con­cediu, pri­etenii sunt mult mai rețin­uți cu aprecier­ile în priv­ința aspec­tu­lui lor fizic — oare devenim brusc mai ară­toși când sun­tem în vacanță?

Să nu uităm nici de fotografi­ile de grup, menite să sub­lin­ieze atmos­fera relex­ată și pri­ete­nească care îi scaldă pe cei imor­tal­izați. În mod tradițional fotografia de grup se face la masă, com­binând ast­fel inge­nios sen­za­ția de sat­is­facție telurică a halelii cu emoțion­alul sug­erat de sen­ti­mentele de comu­ni­une spir­i­tu­ală, ade­sea de proveni­nență bahică. Cadrul cel mai frecvent pen­tru ast­fel de poze este la țară, sub bolta de viță, în pan­taloni scurți și cu maieul ridi­cat peste burta deja doldora de crăpel­niță, even­tual cu o bere sau un pahar de vin în mână. Nu tre­buie totuși să negli­jăm și tend­ințele mai recente în arta fotografică feis­buchi­ană care ne înfățișează grupuri de tineri în jurul unei mese pline de far­furii, în localuri mai mult sau mai puțin en vogue.

Clasi­fi­carea de față nu putea să rateze o cat­e­gorie abso­lut spe­cială, aceea a famili­ilor cu copii mici ple­cate în con­cediu. Con­strân­ger­ile la care sunt supuși niște adulți deveniți părinți, forțați să‐și adapteze pro­gra­mul la rit­mul fizio­logic al copi­ilor, duce la forme artis­tice abso­lut remar­ca­bile, toate devenind iute disponi­bile pe Face­book. Căci ce să faci cât e ziulica de lungă pe plajă atunci când ești obligat să supraveg­hezi non‐stop odrasla care ba țipă de zici că‐l omoară cineva, ba vrea caca sau pipi, ba fuge spre apă, ba aruncă nisip în capul vecinilor de cearceaf? Faci într‐una poze și le pui online, adăugându‐le titluri simandi­coase. Iar comen­tari­ile curg: vai ce drăguț e, e dulce de‐ți vine să‐l mănânci, să vă trăi­ască, dar ce a mai cres­cut! Bun prilej ca per­soana în cauză, plic­tisită de moarte, să mai schimbe o vorbă‐două cu alți adulți, afișând în ace­lași timp ati­tudinea părin­telui ded­i­cat.

* * *

Sunt con­vins că o gră­madă de cunoșt­ințe de‐ale mele nu se vor prea amuza citind acest arti­col. Spre lin­iștirea lor măr­turis­esc că nici nu l‐am scris cu scopul ăsta, ci ca să le atrag atenția că Inter­ne­tul nu ar tre­bui să dev­ină o colecție de banal­ități ego­cen­trice. Că nimeni nu vrea să știe ce fac plozii lor la fiecare cinci minute, că nu ne intere­sează așa de mult ce au mân­cat și nici mutrele pe care le fac în fața aparat­u­lui foto. Ne bucurăm să știm că sunt în con­cediu, că sunt sănă­toși și când se vor întoarce ne aștep­tăm să ne povestească ei înșiși cum a fost. Însă doar dacă e ceva intere­sant de povestit.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Cristina Farrugia

    Foarte mult mi‐a pla­cut stilul de scris. 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu