Salutări de la Mamaia

Până nu demult cei care ple­cau în con­ce­dii la munte sau la mare aveau doar opțiu­nea de a tri­mite celor de acasă – rude sau pri­e­teni – o vedere care să ilus­treze fru­mu­se­țile locu­lui pe care îl ale­se­seră drept des­ti­na­ție de vacanță. Cele­brele cărți poș­tale con­ți­neau fie ima­gi­nea unei zone sau clă­diri mai pro­e­mi­nente, fie un pei­saj natu­ral miric, ală­turi de expre­sia stan­dard a salu­tă­ri­lor ami­cale. Ade­sea mă între­bam care e expli­ca­ția soci­ală din spa­tele aces­tui obi­cei, pen­tru că nu de puține ori vede­rile ajun­geau la des­ti­na­ție după ce feri­ci­ții vile­gi­a­tu­riști se întorceau acasă și apu­cau să poves­tească ei înșiși firul epic al între­gu­lui con­ce­diu. N‐am găsit nici­o­dată altă expli­ca­ție decât că așa se face, ca să arați că ți‐e dor de cei de acasă sau ca să vadă cât de bine te dis­trezi.

Teh­no­lo­gia ne dă astăzi însă mij­loace de expri­mare mult mai diver­si­fi­cate și cu sigu­ranță mult mai rapide. Prin­tre ele foto­gra­fi­ile pe Face­book sunt pro­ba­bil cele mai popu­lare, mai ales că tele­fo­nul mobil cu abi­li­tă­țile sale de cameră foto e atât de la îndemână, iar buto­nul Share on Face­book atât de ten­tant. Și uite așa, cam pe la vre­mea asta, când lumea se bulu­cește în con­ce­dii la mare și la munte, news feed‐urile tutu­ror se umplu de poze de vacanță. Din păcate însă instan­ta­ne­ele nu sunt toc­mai ori­gi­nale. De fapt am putea spune că există câteva cate­go­rii rela­tiv bine defi­nite.

Mai întâi sunt foto­gra­fi­ile cu mân­care. Cum ar putea cineva exprima mai sin­te­tic și mai cate­goric fap­tul că se simte extra­or­di­nar de bine decât suge­rând ghi­or­ță­i­tul satis­fă­cut al mațe­lor și cum ar putea reflecta vizual această stare mai lim­pede decât prin publi­ca­rea unei poze a far­fu­riei cu car­tofi, mici, cos­tițe, cio­lane, cre­veți sau alte minu­nă­ții gas­tro­no­mice? Pri­e­te­nii vor saliva pri­vind foto­gra­fia, în timp ce con­ți­nu­tul ei se va fi aflat deja în pro­ce­sul de diges­tie, adu­când mul­țu­mi­rea deplină a vile­gi­a­tu­ris­tu­lui. Din feri­cire pen­tru toată lumea nimeni nu s‐a gân­dit să publice poze cu rezul­ta­tul de la celă­lalt capăt al tubu­lui diges­tiv, deși și acel moment ar putea fi unul extrem de rela­xant și mul­țu­mi­tor. Țin să mul­țu­mesc pe această cale tutu­ror celor ce ne țin la curent cu diges­tia lor că dau dovadă de această lău­da­bilă reți­nere.

Apoi sunt prim‐planurile cu feri­ci­tul cuplu care surâde dis­cret sau rân­jește de‐a drep­tul, însă musai cu un fun­dal eloc­vent: în chi­loți pe plajă, în șlapi la cota 2000, pupându‐se gra­țios într‐un cadru roman­tic (ea sexy, el macho) sau jucându‐și mici feste foto­gra­fice de genul "ți‐am pus coarne" (ceea ce ade­sea devine mai târ­ziu o rea­li­tate). Apa­ri­ția publi­cistică a pozei pe Face­book este musai înso­țită de comen­ta­rii adec­vate ale pri­e­te­ni­lor: vai ce fru­mosi sun­teți (chiar dacă sunt urâți ca dracu'), ce bine vă stă împre­ună (adică luați sepa­rat n‐ar fi fost la fel de este­tici?) sau vă pup, sun­teți minu­nați (serios? de ce?). Curios lucru, când res­pec­ti­vii nu sunt în con­ce­diu, pri­e­te­nii sunt mult mai reți­nuți cu apre­ci­e­rile în pri­vința aspec­tu­lui lor fizic – oare deve­nim brusc mai ară­toși când sun­tem în vacanță?

Să nu uităm nici de foto­gra­fi­ile de grup, menite să sub­li­ni­eze atmosfera rele­xată și pri­e­te­nească care îi scaldă pe cei imor­ta­li­zați. În mod tra­di­țio­nal foto­gra­fia de grup se face la masă, com­binând ast­fel inge­nios sen­za­ția de satis­fac­ție telu­rică a hale­lii cu emo­țio­na­lul suge­rat de sen­ti­men­tele de comu­niune spi­ri­tu­ală, ade­sea de pro­ve­ni­nență bahică. Cadrul cel mai frec­vent pen­tru ast­fel de poze este la țară, sub bolta de viță, în pan­ta­loni scurți și cu maieul ridi­cat peste burta deja dol­dora de cră­pel­niță, even­tual cu o bere sau un pahar de vin în mână. Nu tre­buie totuși să negli­jăm și ten­din­țele mai recente în arta foto­gra­fică fei­sbu­chiană care ne înfă­ți­șează gru­puri de tineri în jurul unei mese pline de far­fu­rii, în loca­luri mai mult sau mai puțin en vogue.

Cla­si­fi­ca­rea de față nu putea să rateze o cate­go­rie abso­lut spe­cială, aceea a fami­li­i­lor cu copii mici ple­cate în con­ce­diu. Con­strân­ge­rile la care sunt supuși niște adulți deve­niți părinți, for­țați să‐și adap­teze pro­gra­mul la rit­mul fizi­o­lo­gic al copi­i­lor, duce la forme artis­tice abso­lut remar­ca­bile, toate deve­nind iute dis­po­ni­bile pe Face­book. Căci ce să faci cât e ziulica de lungă pe plajă atunci când ești obli­gat să supra­ve­ghezi non‐stop odra­sla care ba țipă de zici că‐l omoară cineva, ba vrea caca sau pipi, ba fuge spre apă, ba aruncă nisip în capul veci­ni­lor de cear­ceaf? Faci într‐una poze și le pui online, adăugându‐le titluri siman­di­coase. Iar comen­ta­ri­ile curg: vai ce dră­guț e, e dulce de‐ți vine să‐l mănânci, să vă tră­i­ască, dar ce a mai cres­cut! Bun pri­lej ca per­soana în cauză, plic­ti­sită de moarte, să mai schimbe o vorbă‐două cu alți adulți, afișând în ace­lași timp ati­tu­di­nea părin­te­lui dedi­cat.

* * *

Sunt con­vins că o gră­madă de cunoș­tințe de‐ale mele nu se vor prea amuza citind acest arti­col. Spre liniș­ti­rea lor măr­tu­ri­sesc că nici nu l‐am scris cu sco­pul ăsta, ci ca să le atrag aten­ția că Inter­ne­tul nu ar tre­bui să devină o colec­ție de bana­li­tăți ego­cen­trice. Că nimeni nu vrea să știe ce fac plo­zii lor la fie­care cinci minute, că nu ne inte­re­sează așa de mult ce au mân­cat și nici mutrele pe care le fac în fața apa­ra­tu­lui foto. Ne bucu­răm să știm că sunt în con­ce­diu, că sunt sănă­toși și când se vor întoarce ne aștep­tăm să ne poves­tească ei înșiși cum a fost. Însă doar dacă e ceva inte­re­sant de poves­tit.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Cristina Farrugia

    Foarte mult mi‐a pla­cut sti­lul de scris. 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu