Până nu demult cei care plecau în concedii la munte sau la mare aveau doar opțiunea de a trimite celor de acasă — rude sau prieteni — o vedere care să ilustreze frumusețile locului pe care îl aleseseră drept destinație de vacanță. Celebrele cărți poștale conțineau fie imaginea unei zone sau clădiri mai proeminente, fie un peisaj natural miric, alături de expresia standard a salutărilor amicale. Adesea mă întrebam care e explicația socială din spatele acestui obicei, pentru că nu de puține ori vederile ajungeau la destinație după ce fericiții vilegiaturiști se întorceau acasă și apucau să povestească ei înșiși firul epic al întregului concediu. N‑am găsit niciodată altă explicație decât că așa se face, ca să arați că ți‑e dor de cei de acasă sau ca să vadă cât de bine te distrezi.
Tehnologia ne dă astăzi însă mijloace de exprimare mult mai diversificate și cu siguranță mult mai rapide. Printre ele fotografiile pe Facebook sunt probabil cele mai populare, mai ales că telefonul mobil cu abilitățile sale de cameră foto e atât de la îndemână, iar butonul Share on Facebook atât de tentant. Și uite așa, cam pe la vremea asta, când lumea se bulucește în concedii la mare și la munte, news feed-urile tuturor se umplu de poze de vacanță. Din păcate însă instantaneele nu sunt tocmai originale. De fapt am putea spune că există câteva categorii relativ bine definite.
Mai întâi sunt fotografiile cu mâncare. Cum ar putea cineva exprima mai sintetic și mai categoric faptul că se simte extraordinar de bine decât sugerând ghiorțăitul satisfăcut al mațelor și cum ar putea reflecta vizual această stare mai limpede decât prin publicarea unei poze a farfuriei cu cartofi, mici, costițe, ciolane, creveți sau alte minunății gastronomice? Prietenii vor saliva privind fotografia, în timp ce conținutul ei se va fi aflat deja în procesul de digestie, aducând mulțumirea deplină a vilegiaturistului. Din fericire pentru toată lumea nimeni nu s‑a gândit să publice poze cu rezultatul de la celălalt capăt al tubului digestiv, deși și acel moment ar putea fi unul extrem de relaxant și mulțumitor. Țin să mulțumesc pe această cale tuturor celor ce ne țin la curent cu digestia lor că dau dovadă de această lăudabilă reținere.
Apoi sunt prim-planurile cu fericitul cuplu care surâde discret sau rânjește de‑a dreptul, însă musai cu un fundal elocvent: în chiloți pe plajă, în șlapi la cota 2000, pupându-se grațios într-un cadru romantic (ea sexy, el macho) sau jucându-și mici feste fotografice de genul “ți-am pus coarne” (ceea ce adesea devine mai târziu o realitate). Apariția publicistică a pozei pe Facebook este musai însoțită de comentarii adecvate ale prietenilor: vai ce frumosi sunteți (chiar dacă sunt urâți ca dracu’), ce bine vă stă împreună (adică luați separat n‑ar fi fost la fel de estetici?) sau vă pup, sunteți minunați (serios? de ce?). Curios lucru, când respectivii nu sunt în concediu, prietenii sunt mult mai reținuți cu aprecierile în privința aspectului lor fizic — oare devenim brusc mai arătoși când suntem în vacanță?
Să nu uităm nici de fotografiile de grup, menite să sublinieze atmosfera relexată și prietenească care îi scaldă pe cei imortalizați. În mod tradițional fotografia de grup se face la masă, combinând astfel ingenios senzația de satisfacție telurică a halelii cu emoționalul sugerat de sentimentele de comuniune spirituală, adesea de proveninență bahică. Cadrul cel mai frecvent pentru astfel de poze este la țară, sub bolta de viță, în pantaloni scurți și cu maieul ridicat peste burta deja doldora de crăpelniță, eventual cu o bere sau un pahar de vin în mână. Nu trebuie totuși să neglijăm și tendințele mai recente în arta fotografică feisbuchiană care ne înfățișează grupuri de tineri în jurul unei mese pline de farfurii, în localuri mai mult sau mai puțin en vogue.
Clasificarea de față nu putea să rateze o categorie absolut specială, aceea a familiilor cu copii mici plecate în concediu. Constrângerile la care sunt supuși niște adulți deveniți părinți, forțați să-și adapteze programul la ritmul fiziologic al copiilor, duce la forme artistice absolut remarcabile, toate devenind iute disponibile pe Facebook. Căci ce să faci cât e ziulica de lungă pe plajă atunci când ești obligat să supraveghezi non-stop odrasla care ba țipă de zici că‑l omoară cineva, ba vrea caca sau pipi, ba fuge spre apă, ba aruncă nisip în capul vecinilor de cearceaf? Faci într-una poze și le pui online, adăugându-le titluri simandicoase. Iar comentariile curg: vai ce drăguț e, e dulce de-ți vine să‑l mănânci, să vă trăiască, dar ce a mai crescut! Bun prilej ca persoana în cauză, plictisită de moarte, să mai schimbe o vorbă-două cu alți adulți, afișând în același timp atitudinea părintelui dedicat.
* * *
Sunt convins că o grămadă de cunoștințe de-ale mele nu se vor prea amuza citind acest articol. Spre liniștirea lor mărturisesc că nici nu l‑am scris cu scopul ăsta, ci ca să le atrag atenția că Internetul nu ar trebui să devină o colecție de banalități egocentrice. Că nimeni nu vrea să știe ce fac plozii lor la fiecare cinci minute, că nu ne interesează așa de mult ce au mâncat și nici mutrele pe care le fac în fața aparatului foto. Ne bucurăm să știm că sunt în concediu, că sunt sănătoși și când se vor întoarce ne așteptăm să ne povestească ei înșiși cum a fost. Însă doar dacă e ceva interesant de povestit.
16:07
Foarte mult mi‑a placut stilul de scris. 🙂