Într-un fel pe care nu re­u­șesc nici­o­dată să‑l ex­plic pe de-a-ntre­gul, poate pen­tru că ex­pli­ca­ția e clă­dită mai de­grabă din emo­ții de­cât din ra­țiune, mi se pare că din­tre toate ar­tele mu­zica este aceea care este cea mai apro­pi­ată de na­tura umană. Ma­jo­ri­ta­tea din­tre noi re­zo­năm într-un fel sau al­tul la mu­zică — lă­săm acum de­o­parte dez­ba­te­rile des­pre sti­luri și va­loa­rea lor ar­tis­tică — iar o bună parte sun­tem ca­pa­bili să re­pro­du­cem mu­zică, mă­car prin voce, dacă nu cumva și prin in­stru­mente. Poate că edu­ca­ția mu­zi­cală — care nu in­seamnă ne­a­pă­rat în­treaga te­o­rie a mu­zi­cii, ci des­chi­de­rea gus­tu­lui pen­tru mu­zica de bună ca­li­tate, ca­pa­ci­ta­tea de a dis­tinge sti­luri mu­zi­cale și mi­nima stră­du­ință spre cu­noaș­te­rea unui in­stru­ment, ori­care ar fi el — ne-ar fi de mai mult fo­los de­cât ster­pele lec­ții de chi­mie și fi­zică, care nu par să dea prea multe re­zul­tate în viața de zi cu zi.

Și dacă mă în­tre­bați care e fo­lo­sul prac­tic al unei ast­fel de edu­ca­ții, am să vă răs­pund că nici nu tre­buie să existe unul sau cel pu­țin nu în sen­sul prag­ma­tic pe care con­tem­po­ra­ne­i­ta­tea îl dă uti­li­tă­ții, dar am să vă aduc aminte că mu­zica ne hră­nește spi­ri­tul, iar spi­ri­tul este cel care șle­fu­iește tru­pul. Iar dacă mă veți con­tra­zice pen­tru această din urmă afir­ma­ție am să vă tri­mit să că­u­tați esența prac­ti­ci­lor spi­ri­tu­ale ale fi­lo­zo­fi­i­lor orien­tale, mai cu seamă ale bu­dis­mu­lui, în fața că­rora nu în­ce­tăm să ne mi­nu­năm atunci când ve­dem ce ex­tra­or­di­nare pu­teri fi­zice con­feră ce­lor ce li se de­dică pe de­plin. Nu vreau să fac acum o in­cur­siune că­tre bu­dism, ci doar să în­tre­des­chid ușor ușa că­tre ră­să­rit, ca să ză­riți câ­teva ima­gini ce v‑ar pu­tea con­vinge că spi­ri­tul, deci și mu­zica, pot în­semna foarte mult pen­tru ca­li­ta­tea vie­ții noas­tre.

Iar dacă veți spune că toate as­tea sunt ade­vă­rate doar în te­o­rie, am să vă dau un ar­gu­ment și mai con­cret. Eu l‑am pri­vit de multe ori și de fi­e­care dată simt un soi de căl­dură în piept, din­tre ace­lea care — la o anu­mită in­ten­si­tate — îți poate aduce și la­crimi în ochi. E do­vada sim­plă și pu­ter­nică a pu­te­rii pe care o are un sin­gur cân­tec, ce poate face di­fe­rența pen­tru o zi din viața unui om, se poate trans­forma în hrană pen­tru trup și spe­ranță pen­tru su­flet, ducându‑l pe azi că­tre mâine. Iar ăsta, cred eu,  e ros­tul cel mai de seamă al mu­zi­cii: să ne aducă aminte des­pre fap­tul că tre­buie să ne bu­cu­răm ÎMPREUNĂ de viață.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.